[:en]The first day of Lent, the Great Canon song gives the believer „key” to understanding the harsh journey he has to go to Resurrection repentance, newness of life, return to God. Creation of St. Andrew, Archbishop of Crete, Canon exceeds the amount any other canon hymnodic. At the same time, the depth of the ideas they contain, calls the faithful to graft the spiritual life the way Christ to Calvary and to the Resurrection, which is synthesized road destiny of humanity.

Lent is a spiritual journey towards the Resurrection. With all the work that the Church Fathers have sprinkled throughout the 48 days of fasting, the believer is helped to grow spiritually and to be closer to God. Among these jobs, a special place Canon of St. Andrew consisting of Archbishop Cretei.Canonul Saint Andrew of Crete is celebrated on the first and fifth week of Lent; First week on the evening of Monday, Tuesday, Wednesday and Thursday during the Mass called Great Compline (after Vespers service) when Canon stanzas are divided into four parts, corresponding to four days; Wednesday the fifth week of Lent in the Mass called „the Great Canon Denia” when sung entirely.

Actor of salvation history

Canon consists of nine sections called „songs” composed, in turn, the stanzas (tropes), between which are inserted prayer „Have mercy on me, O God, have mercy on me!”. Troparul opening each of the nine songs, called „Heirmologion”, meaning „connection” is sung once at the beginning and repeat after following troparia respective song. Whenever prayer is uttered „Have mercy on me …” is a bow – a bow to the ground – bows purpose being to engage in prayer the human person in its entirety: body and soul. (The monasteries are three prostrations for each of the nearly 300 troparia) .Canonul is called „the Great” for both length and height and finesse of the ideas contained therein. If a commonly liturgical canon comprises up to 30 stanzas, canon of St. Andrew has over 250. Regarding the content, Canon of the great themes intertwined guinea fowl (Adam and Eve, heaven and falling into sin, Noah and the Flood, David, the promised land, Christ Church) confession of sin and repentance.

Moreover, as says Father Alexander Schmemann in his work, „Lent”, „events of sacred history are revealed as events of my life, God’s actions in the past as acts directed towards me and my salvation, sin tragedy and betrayal as my personal drama „.Credinciosul participating in service if Canon is taken by the hand and wore a long journey that begins with the creation of the world and continues until the threshold beyond this life into eternity; throughout the journey is invited to watch and ponder various moments of salvation history. In this process, discover that it is not a spectator, but sees himself participating directly in facts and events that previously would have considered external, foreign to him.

Dialogues of repentance

Prayer faithful gathered in the church is not a monologue, but a dialogue voice that takes place in the mysterious depths of human existences. Believers talk to people invisibly present with them: The God in Trinity, Mother of God, Venerable Mary of Egypt and St. Andrew of Crete itself. Here’s an example of dialogue with Saint Mary of Egypt, „He whom you loved him you wanted, Mother, on whose traces you go, That you found out and gave repentance one merciful God; , whom continually ask him to save us from passions and perils and new „Canon of St. Andrew of Crete .About point, Father Alexander Schmemann says is” to reveal sin and thus lead us to repentance; his sin, not by definitions and the string, but through a deep meditation on the great biblical stories, which is really a history of sin, repentance and forgiveness. „

Scripture, rediscovered by the Great Canon

What is a canon?

The word „canon” is often used in ecclesiastical language, with different meanings. In hymnography, he is a concatenation of songs composed by the rules, as regards their number and extent, forming a single integral unit, used as such in worship. The perfect form of this kind of creative hymnographic consists of nine groups of songs. The number was inspired by the nine songs that we find in Scripture (such as the song of Moses, of Isaiah or the song of Mary, her head. I of the Gospel of Luke), which were used in the worship of the Church of the first centuries . It reiterates and the nine orders of angels. In most canons, the second missing, the image of the troop fallen angels.

It differs Canon of St. Andrew of Crete, the other liturgical works of the same gender?

Canon of St. Andrew of Crete is the perfect form of this kind of creative hymnographic. It impresses not only by its size (over 250 tropes), but by the depth and beauty of how to express repentance. St. Andrew of Crete managed to gather together countless images of repentance from Scripture, from the fall of Adam in paradise until the Resurrection of the Savior, identifying with them and urging us also to do the same. Each event evoked is presented as the reality of my life, giving me the chance to realize sin to repent and trust in God’s mercy.

Getting to the kingdom veşnicăPentru some, the Great Canon service is long and perhaps boring. Why does this happen?

If we feel this is a clear sign of the fact that we do not nourish the faith of Scripture. We get bored if we listen singing or reading it is about people or events about which we know almost nothing. Canon service is a challenge for each of us to rediscover Scripture and, especially, to try to live as ea.Ar urges us have to realize that now, in the first week of Lent, the Church offers us an atmosphere different from what we usually live. Coming from the hustle and bustle of our daily and entering a service of Compline large, united with the Canon of St. Andrew of Crete, find a quiet atmosphere, a song mild, with little light „Lord have mercy,” repeated like forever with prayers, as the lenten that you can not listen regardless. It suddenly something else. In fact, this is the point position and its jobs: help us to become something else, become the Easter beings, namely to „get” from „old” to „new man”. And if this atmosphere bores us, not the fault of the Church. It is, in fact, the image of the kingdom of God, which is eternal his praise. Jobs and do nothing but make us a foretaste of the beauty of the Kingdom and to get used to it.

St. Andrew, the Archbishop of Crete

Author Great Canon of St. Andrew of Crete and Crete is. He was born in Damascus, around 660 into a Christian family who has given a good education. Tradition says he was silent until the age of seven, when the parents brought in a church in Jerusalem and receiving the sacraments, he began to speak. After the death of his parents, was a monk at the monastery „St. Sava „in Jerusalem. He became secretary of patriahului Jerusalem. He was sent in 685, to Constantinople, to sign documents VI century Ecumenical Council, which condemned in 681, heresy Monothelite (Monothelites the person of Jesus Christ taught that there is only the will of God, and not the human) .No to returned to Jerusalem. Remained the imperial capital, he was ordained a deacon, receiving the commission to lead an orphanage and a home for the elderly. It was noted, as his biographers say, by „preaching and catechesis act of wisdom” Around the year 712, was elected archbishop of Gortyn in Crete. Hence, the name that is known now: Crete and Crete. Although signed documents VI Ecumenical Synod, yielding to pressures Bardanes king Philip (711-713), has learned Monothelite. Soon, however, it was denied and returned to Church teaching. Knowing fall from your own experience, alienation from God, knew then and deep repentance, and for that reason he was called „the mystery of repentance mystagogue”.

He passed away in 740, in the city Ieriso island of Mytilini (Lesvos), he returned from a trip made in Constantinople. He was buried in the oldest church in oraş.În outside his classic work – Canon – St. Andrew wrote sermons on the Virgin Mary at the Annunciation canons, the raising of Lazarus, the Dives Sunday at St. Anna conception and a small poem expressing their adherence to decisions VI Ecumenical Synod.

source: ziarullumina.ro[:ro]

Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheamă pe credincios să-şi altoiască viaţa spirituală pe drumul lui Hristos, spre Golgota şi spre Înviere, drum pe care se sintetizează destinul umanităţii.

Postul cel Mare este o călătorie duhovnicească spre Înviere. Prin toate slujbele pe care Părinţii Bisericii le-au presărat de-a lungul celor 48 de zile de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între aceste slujbe, un loc aparte îl ocupă Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei.Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare“, când se cântă integral.

Actor pe scena istoriei mânturii

Canonul este alcătuit din nouă secţiuni numite „cântări“, compuse, la rândul lor, din strofe (tropare), între care se intercalează rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“.Troparul care deschide fiecare din cele nouă cântări, numit „irmos“, adică „legătură“, se cântă o dată la început şi se repetă după parcurgerea troparelor cântării respective. De fiecare dată când se rosteşte rugăciunea „Miluieşte-mă…“, se face şi o metanie – o plecăciune până la pământ – , rostul metaniilor fiind acela de a angaja în rugăciune persoana umană, în integralitatea sa: trup şi suflet. (În mănăstiri se fac trei metanii pentru fiecare din cele aproape 300 de tropare).Canonul este numit „cel Mare“, atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de strofe, canonul Sfântului Andrei are peste 250. În privinţa conţinutului, Canonul cel Mare împleteşte marile teme bibilice (Adam şi Eva, raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Hristos şi Biserica) cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa.

Mai mult, aşa după cum spune Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare“, „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală“.Credinciosul care participă la slujba Canonului este luat parcă de mână şi purtat într-o lungă călătorie, care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie; pe parcursul întregii călătorii este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii. În cadrul acestui proces, descoperă că nu este un simplu spectator, ci se vede pe sine participând direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat exterioare, străine lui.

Dialogul pocăinţei

Rugăciunea credincioşilor adunaţi în biserică nu este un monolog, ci o voce a unui dialog care are loc în adâncurile tainice ale existenţelor umane. Credincioşii vorbesc cu persoanele prezente în mod nevăzut alături de ei: Dumnezeu Cel în Treime, Maica Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Andrei Criteanul însuşi. Iată un exemplu de dialog cu Sfânta Maria Egipteanca:„Cel pe care L-ai iubit şi L-ai dorit, Maică, pe ale Cărui urme ai mers, Acesta te-a aflat şi ţi-a dat pocăinţă, ca unul singur Dumnezeu milostiv, pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească de patimi şi de primejdii şi pe noi“.Despre rostul Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Părintele Alexander Schmemann spune că este „să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă; să descopere păcatul, nu prin definiţii şi înşiruiri, ci printr-o adâncă meditaţie asupra măreţei istorii biblice, care este, cu adevărat, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării“.

Sfânta Scriptură, redescoperită prin Canonul cel Mare

Ce este un canon?

Cuvântul „canon“ este foarte des întrebuinţat în limbajul bisericesc, cu diferite sensuri. În imnografie, el este o înlănţuire de cântări, compuse după anumite reguli, în ceea ce priveşte numărul şi măsura lor, alcătuind un întreg de sine stătător, folosit ca atare în cult. Forma desăvârşită a acestui gen de creaţie imnografică este alcătuită din nouă grupuri de cântări. Numărul a fost inspirat de cele nouă cântări pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură (cum ar fi cântarea lui Moise, a lui Isaia sau cântarea Sfintei Fecioare Maria, din cap. I al Evangheliei după Luca), care erau folosite în cultul Bisericii primelor veacuri. Totodată, aminteşte şi de cele nouă cete îngereşti. În majoritatea canoanelor, cea de a doua lipseşte, fiind chip al cetei îngerilor căzuţi.

Se deosebeşte Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul, de celelalte creaţii liturgice de acelaşi gen?

Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă forma desăvârşită a acestui gen de creaţie imnografică. El se impune nu numai prin mărimea sa (peste 250 de tropare), ci mai ales prin adâncimea şi frumuseţea modului de a exprima pocăinţa. Sfântul Andrei Criteanul a reuşit să adune la un loc nenumărate imagini ale pocăinţei din Sfânta Scriptură, de la căderea lui Adam din rai şi până la Învierea Mântuitorului, identificându-se cu ele şi îndemnându-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru. Fiecare eveniment evocat este prezentat şi ca realitate a vieţii mele, oferindu-mi ocazia să conştientizez păcatul, să mă pocăiesc şi să nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu.

Acomodarea cu împărăţia veşnică. Pentru unii, slujba Canonului celui Mare este lungă şi, poate, plictisitoare. De ce se întâmplă acest lucru?

Dacă simţim acest lucru, este o dovadă evidentă a faptului că nu ne mai hrănim credinţa din Sfânta Scriptură. Ne plictisim dacă ascultăm cântându-se sau citindu-se despre persoane sau evenimente despre care nu ştim aproape nimic. Slujba Canonului este o provocare pentru fiecare dintre noi de a redescoperi Sfânta Scriptură şi, mai ales, de a încerca să trăim aşa cum ne îndeamnă ea. Ar trebui să ne dăm seama că acum, în prima săptămână a Postului. Biserica ne oferă o atmosferă diferită de ceea ce trăim de obicei. Venind din agitaţia vieţii noastre de zi cu zi şi intrând la o slujbă a Pavecerniţei mari, unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, descoperim o atmosferă liniştită, o cântare domoală, cu lumină puţină, cu „Doamne miluieşte“, repetat parcă la nesfârşit, cu rugăciuni, cum este cea a Sfântului Efrem Sirul, pe care nu le poţi asculta indiferent. Este, dintr-o dată, altceva. De fapt, acesta este rostul postului şi al slujbelor sale: să ne ajute să devenim altceva, să devenim fiinţe pascale, adică să „trecem“ de la „omul cel vechi“ la „omul cel nou“. Şi dacă această atmosferă ne plictiseşte, nu este vina Bisericii. Ea este, de fapt, chip al împărăţiei lui Dumnezeu, în care lauda Lui este veşnică. Iar slujbele nu fac altceva decât să ne facă să pregustăm din frumuseţea Împărăţiei şi să ne obişnuim cu ea.

Sfântul Andrei, arhiepicopul Cretei

Autorul Canonului celui Mare este Sfântul Andrei Criteanul sau Cretanul. S-a născut în Damasc, în jurul anului 660, într-o familie creştină care i-a oferit o educaţie aleasă. Tradiţia spune că a fost mut până la vârsta de şapte ani, când, adus de părinţi într-o biserică din Ierusalim şi primind Sfintele Taine, a început să vorbească. După moartea părinţilor, s-a călugărit la Mănăstirea „Sf. Sava“ din Ierusalim. A ajuns secretar al patriahului Ierusalimului. A fost trimis, în 685, la Constantinopol, pentru a semna actele Sinodului al VI -lea Ecumenic, care condamnase, în 681, erezia monotelită (monoteliţii învăţau că în persoana Mântuitorului Hristos există numai voinţa dumnezeiască, nu şi cea omenească).Nu s-a mai întors la Ierusalim. Rămas în capitala imperiului, a fost hirotonit diacon, primind însărcinarea de a conduce un orfelinat şi o casă pentru bătrâni. S-a remarcat, aşa după cum spun biografii săi, prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii“În preajma anului 712, a fost ales arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. De aici, numele sub care e cunoscut şi acum: Cretanul sau Criteanul. Deşi semnase actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, cedând presiunilor împăratului Filip Bardanes (711-713), a primit învăţătura monotelită. În scurt timp însă, s-a dezis de aceasta şi a revenit la învăţătura Bisericii. Cunoscând din propria trăire căderea, îndepărtarea de Dumnezeu, a cunoscut apoi şi adâncul pocăinţei, pentru care motiv a şi fost numit „mistagog al tainei pocăinţei“.

A trecut la Domnul în anul 740, în oraşul Ieriso din insula Mitilina (Lesbos), pe când se întorcea dintr-o călătorie făcută la Constantinopol. Este înmormântat în cea mai veche biserică din oraş.În afara operei sale clasice – Canonul -, Sfântul Andrei a mai scris predici despre Maica Domnului, canoane la Buna Vestire, la învierea lui Lazăr, la Duminica mironosiţelor, la zămislirea Sfintei Ana, precum şi un mic poem în care îşi exprimă adeziunea faţă de hotărârile Sinodului al VI-lea Ecumenic.

sursa:ziarullumina.ro

[:]