Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) este una dintre marile personalităţi ale teologiei străromâne din sec.V-VI, cel care a marcat cultura universală prin aşezarea numărării anilor începând cu Hristos, Mântuitorul lumii. Prin opera sa (Patrologia latină, vol. 67) şi prin contactele dintre romanitatea răsăriteană şi cea apuseană, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) a realizat o „osmoză specifică la nivelul uman cel mai elevat şi transfuzia reciprocă de elemente spirituale între cele două vaste arii europene“.
Călugărul dobrogean Dionisie Exiguul, Smeritul sau cel Mic, cum este cunoscut în studiile de patrologie, s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea anilor 465 d.Hr. Originea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) din Scythia Minor este mai presus de orice îndoială. În afară de mărturia fără echivoc a lui Casiodor şi de propria mărturie, vine dovada fraţilor de viaţă monahală, călugării sciţi cu care Cuviosul Dionisie Exiguul a ţinut o legătură strânsă în privinţa ideilor şi activităţii. De asemenea, despre sine ne oferă date chiar smeritul învăţat în epistola sa Către Preafericitul stăpân, părintele episcop Petru, lângă care, drept urmare a sfintelor strădanii ale acestuia, dobândise calea spre adevărurile dumnezeieşti şi căruia i-a tradus Epistola sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei contra lui Nestorie.
În căutarea lui Dumnezeu din copilărie
Conform acestei mărturii, Dionisie Exiguul a intrat într-o mănăstire dobrogeană foarte devreme, atunci când era copil şi unde s-a îmbogăţit duhovniceşte. Mărturii sigure despre mănăstirea în care a fost închinoviat şi datele privind şederea aici nu există.
După unii cercetători, ar fi stat o vreme în mănăstirea de la Mabboug (Ierapole) din Siria şi apoi la Constantinopol, pe timpul arhipăstoririi patriarhului Eufimie (490-496). Pregătirea sa teologică a fost aceea care l-a „recomandat“ pentru a fi chemat la Roma de papa Ghelasie (492-496), care avea nevoie de un bun cunoscător al limbilor latină şi greacă, lucru deloc lipsit de importanţă dacă avem în vedere că erudiţia sa ajunsese să fie cunoscută până la Roma.
Timpul când Cuviosul Dionisie Exiguul a ajuns la Roma se poate stabili, luând în calcul două elemente: primul, acela privitor la faptul că Dionisie spune în prefaţa Decretelor papale, care au fost cumulate şi publicate pentru prima dată de Cuviosul Dionisie şi adresate cardinalului Iulian, conducătorul Mănăstirii Sfânta Anastasia, că pe papa Ghelasie nu l-a văzut niciodată cu ochii săi („eum praesentia corporali non vidimus“). Având în vedere că papa Ghelasie a trecut la cele veşnice la data de 21 noiembrie 496, sosirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) trebuie să fie luată în considerare ca fiind împlinită în această vreme, sfârşitul anului 496.
Al doilea element îl constituie faptul că în Collectia Avellana se găseşte un Memoriu (nr. 102) în care este scrisă menţiunea: Dionysius Exiguus Romae de graeco converti (l-am tradus eu din greceşte, Dionisie Exiguul, la Roma). Traducerea acestui memoriu din limba greacă în limba latină a fost făcută, fără îndoială, la scurtă vreme după sosirea la Roma, adică pe la începutul anului 497, pentru a fi accesibil papei Anastasie al II-lea (496-498). Cele două elemente conduc în mod sigur către anul sosirii sale la Roma, sfârşitul anului 496.
Aici, a fost închinoviat la Mănăstirea Sfânta Anastasia, de la poalele Palatinului, având responsabilităţi privitoare la organizarea arhivei Cancelariei pontificale, fiind considerat fondator al arhivelor pontificale. Şederea Sfântului Dionisie în Roma s-a întins pe perioada păstoririi a zece papi, de la Anastasie II până la Vigilius (496-555).
În perioada şederii sale la Roma, Biserica creştină era frământată de două mari dispute, şi anume: schisma acaciană şi deosebirile privitoare la data serbării Paştilor. Patriarhul Acaciu al Constantinopolului fusese excomunicat şi depus de papa Felix al III-lea (483-492), care s-a implicat în problemele Răsăritului ortodox, încercând aplanarea disputelor apărute.
Trei mari virtuţi au împodobit viaţa Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul: credinţa ortodoxă păstrată cu sfinţenie de-a lungul întregii vieţi, smerenia inimii, dragostea faţă de Dumnezeu şi de oameni, iar despre aceste calităţi găsim mărturia prietenului său Cassiodor într-o caracterizare de o frumuseţe greu egalabilă, marcată în principal de respect, preţuire şi admiraţie, dar şi mesaj pentru urmaşi: „… a fost în zilele noastre şi călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învăţat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învăţase în Cărţile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare şi le-a înţeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. Acesta a predat dialectica împreună cu mine şi a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte mulţi ani din viaţă în cadrul învăţământului glorios. […] În el era multă simplitate împreună cu înţelepciune, smerenie împreună cu învăţătură, moderaţie împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic sau unul dintre cei din urmă slujitori, deşi era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. Să mijlocească pentru noi, el care obişnuia să se roage împreună cu noi, ca să putem fi ajutaţi acum prin meritele lui, cu rugăciunea căruia am fost întăriţi aici pe pământ. […] El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină şi de greacă, încât orice cărţi greceşti lua în mâini, le traducea fără poticnire în latineşte şi, la fel, pe cele latineşti le citea pe greceşte, încât credeai că aceasta este scrisă aşa cum o pronunţa gura lui cu o iuţeală nestăvilită. […] Era de o castitate rară, […] vărsa lacrimi mişcat de durere când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; […] postea fără să reproşeze celor ce mănâncă. […] integru, legat total, cu statornicie de rânduielile strămoşeşti; şi ceea ce pot să găsească unii citind la diferiţi (scriitori), era cunoscut că străluceşte în ştiinţa lui…“
Biografia Sfântului Dionisie Exiguul nu poate fi susţinută de izvoare care să ne ofere date amănunţite şi coerente privitoare la acesta, fiind prea puţin generoase sau în unele privinţe lipsind cu desăvârşire. Urmare a acestei situaţii, data sfârşitului monahului dobrogean este supusă unor dezbateri venite din partea cercetătorilor operei dionisiene. Bazându-se pe textul de la Cassiodor („quimecum dialecticam legit et in templo gloriosi magisterii plurimosannos uitam suam, Domino praestante, transegit“), luând în considerare că Dionisie a predat dialectica împreună cu Cassiodor la Vivarium şi că întemeierea Vivariumului a avut loc între anii 537 şi 540, afirmăm că Sfântul Dionisie încă era în viaţă după anul 540. În sfârşit, conform aceloraşi autori, deoarece Cassiodor a scris elegia sa către anul 555, Dionisie a încetat din viaţă către 545-550. Părerea cu caracter general acceptată privitoare la sfârşitul Sfântului Dionisie Smeritul este anul 545. Astfel, părintele dreptului canonic apusean, părintele teologiei morale ştiinţifice şi părintele erei creştine, cel care a primit darul de a marca istoria, a fost ales să rămână până la sfârşitul vieţii acelaşi fiu al virtuţii creştine a smereniei.
Cel mai mare canonist care a trăit vreodată în Roma
Opera de traducere realizată de Sfântul Dionisie Exiguul: – lucrări cu caracter dogmatic (Epistola sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei contra lui Nestorie; Epistola Sfântului Chiril al Alexandriei către episcopul Succesus al Diocesareei; Tomosul lui Proclu al Constantinopolului către armeni; Memoriul apocrisiarhilor alexandrini către delegaţii papali de la Constantinopol din anul 496; Cuvântarea Patriarhului Proclu al Constantinopolului despre Maica Domnului (Oratio Procli de Deipara); Despre crearea omului a Sfântului Grigorie de Nissa; – lucrări de drept canonic (trei ediţii ale Canoanelor; Colecţia Decretalelor papale); – opera de calendarolog (Cartea despre Paşti, Argumente Pascale; – două scrisori De ratione Paschae; – lucrări cu caracter divers (Minunata pocăinţă a Sfintei Taisia; Viaţa Sfântului Pahomie; Istoria aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Faptul că Dionisie a prelucrat un mare volum de materiale, texte ale sinoadelor şi Decretale îl defineşte, fără îndoială, a fi fost cel mai activ canonist care a trăit vreodată în Roma. Cu darul său de critic al surselor şi canonist ordonat, Dionisie a adus o viziune total nouă a izvoarelor dreptului bisericesc. Colecţia cuprinde canoanele sinoadelor de la Niceea până la Calcedon, dar din ea lipsesc câteva canoane, care în prelucrările lui Dionisie nu au fost recunoscute că ar avea legătură cu restul (probabil o consecinţă a dezaprobării în Decretum Gelasianum), fiind vorba aici despre canoanele apostolice şi cele ale sinoadelor locale de la Sardica şi Cartagina. Prof. Valerian Şesan susţine că Dionisie este autorul celei mai importante colecţii canonice apusene şi care poartă titlul de Codex Canonum Ecclesiasticorum. Potrivit acestuia, Codex-ul cuprinde 50 de canoane apostolice, canoanele celor 4 sinoade ecumenice şi 5 sinoade particulare, la care se adaugă canoanele de la Sardica şi Cartagina. Dionisie a mai început şi o colecţie cu Decretaliile papilor: Collectio decretorum pontificium romanorum. Această colecţie a fost unită cu Codex canonum şi răspândită în Spania, Galia, Africa şi Anglia. Papa Adrian I a donat lui Carol cel Mare, în anul 774, un exemplar comentat din această colecţie, numită acum Collectio Dionisio-Hadriana, care a devenit codice oficial pentru imperiul franc. Acelaşi codice, obligatoriu pentru Spania, a fost numit Collectio Hispana. Pentru activitatea sa, Dionisie Exiguul a fost considerat părintele dreptului bisericesc apusean.
Lucrările de cronologie ale Sfântului Dionisie Exiguul se bazează pe o perfectă cunoaştere a scrierilor greceşti referitoare la această problemă, bazate pe autoritatea totală a Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi, iar aşa-numita eroare a monahului dobrogean este justificată în principal de lipsa anului zero în cultura romană (matematică şi istorică) a timpului său şi a intervalului cronologic de capăt, nesocotite de Sfântul Dionisie.
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a iniţiat demersurile canonice şi statutare în vederea canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul), părintele erei creştine, şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea nr. 5070/2008, a aprobat înscrierea ca sfânt în calendar, cu dată de prăznuire la 1 septembrie, începutul anului bisericesc. Astfel a emis Tomosul Sinodal de proclamare a canonizării în data de 9 iulie 2008, iar proclamarea solemnă a avut loc în 26 octombrie 2008.
sursa:ziarullumina.ro