„Pe cel ce mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui care este în ceruri” (Matei 10, 32);

„Cu inima crezi în vederea-ndreptăţirii, iar cu gura mărturiseşti în vederea mântuirii” (Romani 10, 10).

Sunt cuvintele etern valabile, rostite de Dumnezeu către cei care doresc a fi număraţi între cetăţenii împărăţiei Sale.

Mărturisirea frumuseţii dumnezeirii lui Hristos şi a puterii adevărului Său, sunt în fapt părtăşie la viaţa Lui, la patimile, moartea şi învierea Lui, la viaţa de comuniune a Sfintei Treimi în Biserică prin Hristos şi în Duhul Sfânt.

Aceasta este Calea, singura Cale, după unicul Mântuitor, cu a cărui viaţă au căutat să se asemene toţi cei care acum sunt împreună cu El birutori asupra păcatului şi a morţii, bucurându-se în ceruri. Drepţii şi sfinţii prin viaţa lor cu totul închinată şi jertfită iubirii şi slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, dar şi prin cuvintele de mărturisire a credinţei, iubirii şi apartenenţei lor lui Hristos au săvârşit calea, devenind ei înşişi căi şi modele de credincioşie, sfinţenie şi mărturisire.

În orice categorie socială ne-am afla, pe orice treaptă de slujire am fi, dotaţi cu mai mulţi sau mai puţini talanţi, între zecile de mii de sfinţi ne vom găsi exemple potrivite vieţii şi situaţiei noastre în care trăim.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este icoana medicului creştin. Chipul doctorului „fără de plată” (primind multă plată de la Hristos) care stăpâneşte desăvârşit ştiinţa medicală, iar prin credinţa sa puternică şi viaţa sa curată primeşte de la Hristos harisma sau darul tămăduirii bolilor.

S-a născut în Bitinia – (Asia Mică) în prima jumătate a secolului al III-lea dintr-un tată păgân Evstorghie şi o mamă creştină Evula care, i-a insuflat de mic copil evlavia şi credinţa în Iisus Hristos. Mutându-se la cele cereşti mama sa, a rămas de tânăr orfan, tatăl său ca ofiţer roman l-a îndrumat spre studiul filosofiei şi literaturii. Terminându-le strălucit,datorită inteligenţei şi seriozităţii sale a fost primit ca discipol al celui mai de seamă medic al vremii, Eufrosin, medicul curţii imperiale, şi personal al cezarului Maximian. De la acesta învăţă despre ştiinţa medicală a tămăduirii bolilor. A fost îndrăgit de împăratul Maximian, care îl dorea ca medic personal al său, dar Hristos l-a chemat în slujba Sa, ca medic nu doar al trupurilor, ci şi al sufletelor.

În urma marii persecuţii din Nicomidia, anii 230 – 238 când din porunca lui Diocleţian au fost arşi de vii douăzeci de mii de creştini, rămăsese un preot, devenit mai apoi sfântul Ermolae, care slujea clandestin, şi câţiva creştini. Acesta îl vede pe tânărul medic, frumos şi curat cu sufletul şi cu trupul, şi-i vorbeşte îndelung despre marele tămăduitor Iisus Hristos şi despre multele lui vindecări. În sufletul curat şi luminat al lui Pandoleon încolţeşte credinţa de nezdruncinat în Iisus Hristos şi iubirea faţă de persoana Sa. Aceasta îi sporeşte când prin rugăciunea sa către Domnul învie un copil mort, de pe urma unei muşcături de viperă. Se botează şi primeşte numele de Pantelimon – care înseamnă „cel mult milostiv”.

De aici înainte întreaga sa viaţă şi-o va dedica predicării Evangheliei lui Hristos, vindecării şi mângâierii bolnavilor şi suferinzilor. Casa sa devine cabinet medical şi spital, unde se adunau mulţimi de bolnavi, săraci şi suferinzi pe care îi mângâia şi tămăduia prin cuvântul sfânt miluindu-i din propria sa avere. Tatăl său s-a supărat la început pentru acceptarea de către Sfântul Pantelimon a credinţei în Hristos, indignându-se de modul său de viaţă. Ca om se gândea la câştigul important care l-ar fi avut fiul său dacă ar primi bani pentru vindecările făcute, mai apoi însă a primit botezul, a sfârşit ca un bun creştin.

Vestea tămăduirilor făcute de Sfântul Pantelimon s-a răspândit în tot imperiul roman, mai ales că tânărul medic a tămăduit un orb, fost dregător împărătesc şi alţi câţiva bolnavi pe care dascălul său Eufrosin şi nici alţi medici nu reuşiseră să-i vindece.

La început a stârnit admiraţie printre dascălii şi foşti săi colegi, care credeau că „însuşi duhul lui Hipocrate” sălăşluieşte în tânărul Pantelimon. Mai apoi cuprinşi de invidie şi ură, au făcut plângere împotriva lui, către împăratul Maximian, denunţându-l că este creştin. Pantelimon cu nevinovăţia şi demnitatea-i recunoscute, nu a negat acest fapt, mărturisind cu mult curaj, adevărul luminos al Evangheliei lui Hristos, demascând în acelaşi timp mincinoasa şi înşelătoarea învăţătură idolatră pe care o practicau împăratul şi dregătorii lui.

Cu multă iubire creştină a tratat un paralitic, vindecându-l prin credinţa şi harul său tămăduitor chiar în prezenţa împăratului. Plin de furie tiranul împărat a poruncit să fie arestat supunându-l unor torturi inimaginabile, iar mai apoi momindu-l cu demnităţi şi onoruri împărăteşti spre a-l determina să-şi renege credinţa. Spre a-l descuraja au fost prinşi toţi creştinii din Nicomidia şi martirizaţi împreună cu preotul lor Sfântul Ermolae, duhovnicul Sfântului Pantelimon. Sfântul plin de har şi iubire dumnezeiască, a răbdat cu tărie torturile, Hristos vindecându-i rănile de fiecare dată.

Descurajaţi, soldaţii împărăteşti văzând că prin aceste minuni, care întăreau cuvintele sfântului în mărturisirea sa, mai mulţi se convertesc la credinţa în Hristos, i-au tăiat capul, într-o zi de 27 iulie, pe când avea doar 24-25 de ani.

Vindecările sale au continuat şi după moartea sa, arătând că este viu în ceruri,mare apărător creştinilor şi vindecător de boli celor ce i se roagă şi-l cheamă cu credinţă.

Se bucură de o mare cinstire în Biserica Ortodoxă a Răsăritului, părticele din moaştele sale se găsesc şi în ţara noastră la Mânăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Negru-Vodă şi Neamţ.

Capul său se găseşte la Marea Mânăstire din Sfântul Munte Athos care îi poartă numele – sub ocrotirea sa duhovnicească în această mânăstire au trăit zeci de cuvioşi părinţi între care şi Sfântul Siluan Athonitul.

Sfântul Pantelimon rămâne pentru toate timpurile un frumos model de trăire şi mărturie creştină, un mare sfânt doctor tămăduitor şi ocrotitor al celor care alină şi vindecă suferinţele omeneşti. Este sfântul ocrotitor al multor biserici din ţara noastră – patronul Policlinicii care î-i poartă numele din cadrul „Aşezământului Cristiana” din Cluj şi al tuturor celor care-i poartă numele,cu iubire şi evlavie, fie monahi, clerici sau credincioşi.

Într-o Europă şi lume sistematic şi progresiv repăgânizată, unde se cheltuiesc sume exorbitante pentru promovarea pasiunilor şi viciilor, concomitent cu dezrădăcinarea oricărui urme şi forme de morală creştină, exempul unui tânăr medic intelectual, de talia sfântului Pantelimon, este de o extraordinară importanţă. Comntemplând cu ochii sufletului, viaţa sa curată, zelul pentru studiu şi cunoaştere, transfomate apoi în fapte de dragoste către oamenii suferinzi izvorâte dintr-un suflet curat şi bun, râvna şi dragostea lui pentru Hristos, pe Care L-a slujit cu toată fiinţa lui şi pentru care a primit chinuri şi moarte mucenicească, cu toată bucuria inimii lui, sufletele noastre se întăresc şi sporesc în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de toată creaţia Sa.

Rugaciune catre Sfantul Pantelimon

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim.Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase …

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi –tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.