Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, astăzi, 4 iunie, pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, martirizați în secolul al IV-lea, cinstirea lor făcându-se în această zi încă din vechime. Ei fac parte din cei 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul țării noastre, în vechea cetate Noviodunum, Isaccea de astăzi, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul veacului al IV-lea.

Sfintele trupuri ale celor patru mucenici au fost descoperite printr-o fericită întâmplare în vara anului 1971 și sunt printre puținele moaște întregi din întreaga lume ortodoxă.

După ce Zotic, Atal, Camasie și Filip au fost martirizați în cetatea Noviodunum, creștinii le-au luat trupurile în taină și le-au depus într-o criptă martiricon din Niculițel, unde se mai aflau și moaștele altor sfinți mai vechi. Faptul în sine este deosebit de important. El dovedește nu numai că creștinismul propovăduit de Sfântul Andrei în teritoriul lupilor de la Istru fusese acceptat de timpuriu de către locuitorii autohtoni ai acestei margini de lume, ci și că fusese mărturisit mucenicește. Lucru probat, iată, de grija creștinilor contemporani celor patru sfinți de a le depune trupurile martirizate alături de cele ale altor mucenici care îl mărturisiseră pe Hristos, după unele păreri, cu aproximativ un secol mai înainte.

Cercetările arheologice desfășurate aici au scos la iveală vechiul mormânt martiric, ridicat pentru adăpostirea a doi sfinți ale căror nume nu s-au păstrat însă. Mormântul mai avea și o construcție anexă. În pământul de sub criptă, arheologii au descoperit două vase de ofrandă și o placă de gresie cu inscripția în limba greacă: „aici și acolo sângele martirilor”.

Deasupra criptei a fost zidită ulterior o basilică din piatră în care s-a slujit mult timp după aceea. Războaiele, pustiirile și înrobirile produse de neamurile năvălitoare în drumul lor spre Roma Eternă au dus la căderea multor cetăți de pe malurile fluviului, dar și la distrugerea zidurilor basilicii de la Niculițel, ce păstra sub pardoseala ei cripta cu neprețuitele odoare ale creștinismului primar.

Descoperirea sfintelor moaște după o ploaie torențială

Numeroasele ploi torențiale care au căzut în vara anului 1971 la Niculițel au spălat o uliță dintr-o parte a satului, lăsând să se vadă o misterioasă cupolă de piatră. Localnicii au crezut că este vorba despre un loc în care fusese îngropată o comoară. Câțiva dintre ei s-au încumetat și au spart cupola, coborând în criptă un felinar. Când au văzut rămășițele pământești, s-au speriat și au anunțat autoritățile. Cercetătorii sosiți la fața locului au descoperit în criptă osemintele celor patru sfinți puse într-un sicriu din lemn, iar pe unul dintre pereți, deasuprea sicriului, două inscripții grecești scrise cu roșu în tencuială: „Martirii lui Hristos” și „Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos”. Fiecare inscripție era protejată de câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos.

Despre viețile acestor sfinți nu se cunosc prea multe lucruri. Numele lor sunt trecute în martirologiile siriac și ieronimian, care le așază pomenirea în ziua de 4 iunie, lucru păstrat de Biserica Ortodoxă până astăzi.

Salvarea moaștelor într-o noapte de ianuarie

Autoritățile vremii au încercat, ca și în alte cazuri similare (Adamclisi, spre exemplu), să mușamalizeze descoperirea și să nu sufle o vorbă despre sfinți. Din acest motiv, moaștele au fost lăsate pe loc pentru multă vreme, supuse intemperiilor, pretextându-se că ele trebuie cercetate de către specialiști de la București. În noaptea de 17 ianuarie 1973 însă, cu binecuvântarea fericitului întru adormire Antim Nica, arhiepiscopul Dunării de Jos din acea perioadă, Preasfințitul Gherasim Constănțeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu părintele consilier Dumitru Capaciurea de la Măcin au ridicat cu evlavie și curaj sfintele moaște, trecând peste toate ordinile Securității și ale celorlalte autorități din zonă, și le-au dus la Mănăstirea Cocoș, unde au fost pregătite și apoi așezate spre venerare credincioșilor. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, credincioșii au început să vină cu sutele la sfintele moaște, zădărnicind astfel încercările de a se face dispărute sfintele relicve creștine.

Din acea memorabilă noapte și până astăzi, moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip se păstrează într-un baldachin de cireș care poartă pe el zugrăvită icoana celor patru sfinți. Curajoasa recuperare a sfintelor moaște este eternizată într-o frescă pictată în pronaosul bisericii vechi cu hramul „Sfântul Atanasie cel Mare din Niculițel”, în anul 1990, de către pictorul Grigore Popescu.

O dată pe an, sfinții se întorc în cripta martirică

Importanța cu totul excepțională a ansamblului paleocreștin de la Niculițel pentru istoria creștinismului românesc, dar și pentru cel universal, a determinat Arhiepiscopia Dunării de Jos să ridice în anii 80 ai secolului trecut, în plină epocă ateistă, un edificiu care protejează martiriconul și ruinele basilicii paleocreștine, în incinta căruia sunt expuse vestigiile găsite în acest loc sfânt în timpul săpăturilor arheologice. Odată cu întronizarea Înalt Preasfințitului Teodosie ca Arhiepiscop al Tomisului, s-a instituit tradiția ca, în fiecare an, în preziua prăznuirii Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica mare a Mănăstirii Cocoș, sfintele moaște să fie purtate în procesiune la Isaccea, apoi la martiriconul din Niculițel, unde se face priveghere toată noaptea. Apoi, sunt depuse exact în cripta în care au fost descoperite, unde rămân până a doua zi. După încheierea praznicului, ele sunt purtate în mare cinste spre Mănăstirea Cocoș, unde vor aduce bucurie și alinare viețuitorilor de aici și miilor de închinători care vin din întreaga țară, până anul viitor când vor fi din nou purtate, ca și acum mai bine de 16 secole, în respect și venerare, spre locurile în care au pătimit și au fost înmormântați.

sursa:basilica.ro