De aproape 2000 de ani, în Ajunul praznicului Botezului, se petrece minunea de la râul Iordan în locul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Prooroc şi Înaintemergător Ioan. Apele râului, care în chip firesc curg lin către Marea Moartă, îndată după rugăciunea Aghiazmei Mari şi după ce Patriarhul ortodox al Ierusalimului aruncă crucea în apă, încep să se învolbureze, formează nişte vârtejuri şi apa îşi schimbă sensul de curgere îndreptându-se către izvoare. La fel s-a întâmplat la Botezul Domnului, când Iordanul şi-a schimbat cursul îndată ce Domnul a intrat în apele sale. Schimbarea sensului de curgere se face prin venirea în susul râului a apei sărate din Marea Moartă; apa sărată vine pe dedesubt şi iese la suprafaţă în acele vârtejuri care se produc în momentul sfinţirii Iordanului. De aceea, Aghiazma Mare din această zi, adică apa Iordanului, este de multe ori sărată. Minunea aceasta are loc în fiecare an, cu mai multă sau mai puţină intensitate, fiind menţionate şi cazuri excepţionale când, pentru fărădelegile şi necredinţa oamenilor, apele Iordanului nu s-au mai întors înapoi.

Profeţită în Vechiul Testament:  Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi. Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor. Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi? (Ps. 113, 3-5), această minune este una dintre cele trei mari minuni care au loc an de an în Ţara Sfântă numai la ortodocşi şi care adeveresc credinţa ortodoxă. Este vorba de Lumina sfânta din Sâmbăta Mare de la Ierusalim, întoarcerea apelor râului Iordan la Bobotează şi coborârea norilor pe Muntele Taborului la praznicul Schimbării la Faţă.

Domnul S-a botezat acolo unde Ioan propovăduia botezul pocăinţei, la Betabara, pe malul stâng al râului (Ioan 1:28), în acelaşi loc pe unde israeliţii au intrat în Pământul Făgăduinţei sub conducerea lui Iosua Navi (Iosua 3:15-17) trecând în chip minunat Iordanul ca pe uscat. Tot aici şi tot în chip minunat Proorocii Ilie şi Elisei au trecut Iordanul ca pe uscat (4 Regi 2:8; 2:14) şi aproape de locul acesta a avut loc răpirea la cer în car de foc a Proorocului Ilie (4 Regi 2:11-12).

În primele veacuri creştine slujba începea pe la ora prânzului cu Vecernia Mare a praznicului Botezului unită cu Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare, după care se făcea sfinţirea apei, iar în clipa când arhiereul se cobora la râu, în locul în care S-a botezat Mântuitorul Hristos, apele începeau să curgă înapoi. Şi curgeau înapoi atâta vreme cât erau catehumeni care se botezau în Iordan. După botezul catehumenilor, toată mulţimea de creştini stătea la privegherea de toată noaptea ce avea loc acolo, iar în zori se împărtăşeau cu toţii la Dumnezeiasca Liturghie, inclusiv cei nou-botezaţi.

După invazia perşilor în anul 614 d.Hr. şi distrugerea tuturor bisericilor şi mănăstirilor din Ţara Sfântă, a urmat în anul 637 venirea arabilor musulmani, care au pus stăpânire pe aceste locuri şi până în ziua de azi ei sunt majoritari în zona numită Cisiordania, adică „dincolo de Iordan”. Treptat, datorită prigoanelor şi presiunilor la care au fost supuşi, creştinii au părăsit obiceiul din vechime de a sta trei zile la Iordan şi s-au rezumat la a veni doar pentru slujba Aghiazmei Mari, aşa cum se întâmplă şi astăzi.

De la războiul de şase zile din 1967 până azi, locul originar al Botezului Mântuitorului Hristos se poate vizita fără restricţii numai venind prin Iordania, sau, în Israel, de trei ori pe an, de două ori pentru ortodocşi – de Bobotează şi în Sfânta şi Marea Marţi, înainte de Paşti –, şi o dată pentru romano-catolici – în ultima joi din octombrie. Situl Botezului se află în fâşia de graniţă dintre Israel şi Iordania, care este închisă cu sârmă ghimpată şi foarte bine păzită de armata israeliană.

Anul Domnului 2012

Şi anul acesta Patriarhia Ierusalimului a sărbătorit după rânduiala de veacuri Ajunul Bobotezei care are loc pe 5 ianuarie potrivit vechiului calendar iulian, sau 18 ianuarie, după calendarul civil internaţional, cunoscut sub numele de calendarul gregorian. Dimineaţă de la 5:00, la biserica patriarhală a Sfinţilor Constantin şi Elena din Ierusalim, s-a săvârşit Utrenia Ajunului, Ceasurile Împărăteşti, Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare şi Slujba Aghiazmei. În jurul orei 9:30 s-a pornit în procesiune către Iordan, având ca primă destinaţie Mănăstirea Sfântului Prooroc Elisei din Ierihon.

E important de menţionat că drumul spre Ierihon străbate vestitul Pustiu al Iudeii, care este o regiune geografică formată din dealuri şi canioane cu altitudini variind între 421 m sub nivelul mării – dat fiind faptul că Marea Moartea care îl mărgineşte pe latura de sud-est este cel mai jos loc de pe Pământ – şi 1000 m altitudine în Munţii Iudeii. Cele mai importante localităţi din Pustiul Iudeii sunt Ierusalimul, Betleemul, Ierihonul şi Hebronul. Lipsa apei potabile şi a căilor de acces, a făcut ca această regiune să rămână nelocuită, ea devenind însă foarte căutată de pustnici. Însuşi Domnul a fost dus de Duhul în această pustie pentru a fi ispitit de diavol, iar pe locul ispitirilor s-a construit Mănăstirea de pe Muntele Carantaniei sau a „Ispitirii Domnului”. În perioada bizantină Pustiul Iudeii este luat cu asalt de monahi. Nu mai puţin de 65 de mănăstiri existau aici în secolul al VI-lea, dintre care au supravieţuit până azi vestita mănăstire a Sfântului Sava cel Sfinţit, mănăstirea Sfântului Teodosie Începătorul vieţii de obşte, mănăstirea Sfântului Gheorghe de la Hozeva, unde s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob Românul.

Revenim: primul popas a fost, deci, Mănăstirea Prorocului Elisei din Ierihon. Acesta este şi locul unde Domnul l-a găsit şi l-a chemat pe Zaheu Vameşul, care se căţărase în sicomor ca să-L vadă. Aflat în curtea mănăstirii, sicomorul lui Zaheu stă şi azi mărturie a acestei minunate întâmplări (Luca 19, 1-10). Aici alaiul patriarhal a fost întâmpinat de Stareţul mănăstirii, Arhimandritul Filumen, şi de primarul oraşului.

Apoi s-au îndreptat spre Sfânta Mănăstire a Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan de lângă Iordan. Aici se grăbiseră din vreme zeci de oameni, cercetaşii aghiotafiţi, primarul Ierihonului, autorităţile militare israelitene ale regiunii Avva Gherasim şi râul Iordan, părinţii aghiotafiţi, Stareţul Mănăstiri Sfântului Gherasim, Arhimandritul Hrisostom, care au făcut o primire călduroasă Patriarhului. În sfânta biserică, aflată în stare de paragină în urma războiului din 1967, dar şi datorită atacurilor repetate ale fanaticilor religioşi, s-a citit Ceasul al IX-lea al praznicului, după care a urmat procesiunea pe jos către râul Iordan.

Aici, la locul unde potrivit Tradiţiei Domnul a fost botezat de Ioan, aşteptau mii de oameni, se apreciază că erau în jur de 5000 după un calcul aproximativ al autocarelor şi microbuzelor. Oameni veniţi din multe colţuri ale lumii ortodoxe şi nu numai, mulţi ruşi, greci, ciprioţi, mulţi români. Atmosferă era amestecată, stăpânea o stare de tensiune a aşteptării, trădată de cuvinte şi gesturi. Fiecare căuta febril un loc de unde să vadă mai bine, se negocia cu poliţiştii pentru o juma’ de pas mai în faţă, explicaţii, justificări. Unii povesteau despre cum au văzut minunea în alţi ani, cei veniţi pentru prima oară se arătau curioşi să afle cât mai multe, pentru că, desigur, una e să citeşti şi alta e să vezi cu proprii ochi. Cei mai mulţi se aşteptau ca minunea să semene oarecum miracolelor prefabricate ale micului ecran şi căutau spectaculosul. La asemenea evenimente minunate se manifestă adesea o adevărată „isterie a minunii” când practic minunea, dorinţa de a o vedea cu ochii trupeşti, devine mai importantă decât Dumnezeu Însuşi Care săvârşeşte minunea. Iar doritorul să asiste la spectacolul minunii, Îl scoate pe Dumnezeu din ecuaţie, dar şi pe aproapele, foarte concret, în îmbulzeala care se iscă. Nici ambiţiile şi rivalităţile naţionale nu sunt tocmai absente de la asemenea evenimente, vădind cât de departe suntem cei mai mulţi ortodocşi de trăirea ecumenicităţii Împărăţiei lui Dumnezeu, în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber (…), pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

Priveam cu atenţie cursul apei ca să-mi întipăresc bine în minte sensul de curgere. Mulţi vroiau să se asigure: „Acum curge lin spre dreapta”. De pe malul său israelitean, Iordanul se vede într-adevăr curgând spre dreapta.

Către ora 12:30 tensiunea a crescut, se apropia alaiul patriarhal, deja se auzeau cimpoaiele tradiţionale ale cercetaşilor aghiotafiţi. Pe cer zburau stoluri de porumbei pe care poporul îi aplauda cu bucurie.

Pe estrada recent amenajată de la situl Botezului, soborul arhieresc a săvârşit Vecernia Mare a praznicului şi s-au citit rugăciunile Aghiazmei Mari. Stareţul Mănăstirii Sfântului Gherasim, Gheronda Hrisostom, avea în grijă nişte minunaţi porumbei albi pe care în timpul slujbei îi tot aşeza pe cârja Patriarhului ca simbol al Duhului Sfânt Care S-a arătat în chip de porumbel la Botezul Domnului.

Încă înainte de coborârea Patriarhului la Iordan, apele râului se împărţiseră cumva în trei porţiuni: pe mijloc, în dreptul estradei, pe o lungime de vreo 3-4 metri, apa stătea pe loc, nu se mişca nici în dreapta, nici în stânga. În aval, apa continua să curgă spre dreapta, iar în amonte curgea uşor spre stânga. Între timp, se formau ici şi colo vârtejuri uşoare, de parcă undeva jos, pe fundul apei, exista un uriaş fierbător care-i agita suprafaţa, într-o fierbere uşoară.

În continuare Preafericitul, împreună cu clericii şi cu cei care l-au însoţit la mănăstirea Sfântului Ioan, a coborât la malul Iordanului şi a aruncat sfânta cruce în apele Iordanului în timp ce poporul cânta „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne,…”.

După coborârea Patriarhului, clocotirea aceasta s-a răspândit şi râul a dezvoltat doi curenţi, unul curgând către dreapta şi unul către stânga, în final cei doi curenţi contopindu-se. După plecarea soborului patriarhal de la mal şi după ce creştinii au început să se boteze în Iordan, minunea a fost deplină, noul curent curgând către stânga cu fermitate.

Ce rumoare a cuprins mul­ţimea, deopotrivă şi pe cei ce vedeau, şi pe cei care nu vedeau! Cei din faţă au început să scoată strigăte de bucurie, fiecare pe limba lui: “Priviţi Iordanul!”, “acolo, lângă Patriarh se văd vârtejurile!”, “Slavă Ţie, Doamne!”. Era clar că se întâmplă ceva. Unii s-au aruncat în apă îmbrăcaţi în cămăşi albe, alţii îşi umpleau sticlele şi bidoanele cu apă, asta pentru cei care au avut şansă să treacă de filtrele de poliţişti şi să ajungă chiar la malul Iordanului. Mulţi se ru­gau fierbinte, unii priveau în gol, amuţiţi, de departe. Alţii însă nu puteau vedea nimic, rămând prea departe de Iordan, lipsiţi de o perspectivă cât de cât mulţumitoare asupra apei râului, dar nelipsiţi totuşi de bucuria sărbătorii, pentru că o stare de euforie a cuprins pe toată lumea, până şi poliţiştii israeliţi păreau mai relaxaţi şi mai veseli. Încordarea, tensiunile, rivalităţile dispăruseră, nimeni nu mai era trist sau tensionat. Pacea şi veselia îi cuceriseră pe toţi.

După această mare sărbătoare a ortodocşilor la locul unde Domnul a primit Botezul, alaiul patriarhal şi mulţi credincioşi au mers la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gherasim de la Iordan unde stareţul Sfintei Mănăstiri, Arhimandritul Hrisostom, a oferit o masă de post fără ulei.

Peste tot ne întâmpinau clopotele care sunau vesel în ritmul troparului Botezului…

sursa:pemptousia.ro