Pe 9 mai prăznuim aducerea la Bari, în Italia, a Moaștelor Sfântului Nicolae, din care o părticică se află spre cinstire și în biserica noastră. Potrivit unei înțelegeri între Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxă Rusă și Romano-Catolică, Moaștele acestui îndeobște venerat sfânt creștin, Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, vor fi purtate în pelerinaj din Italia în Rusia. Patriarhul Chiril și Papa Francisc au ajuns la acest acord cu ocazia întâlnirii lor de la Havana, Cuba, din 12 februarie 2016, precum relatează președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericilor Ruse, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk.
În perioada 21 mai – 8 iulie 2017, o parte din moaștele făcătoare de minuni ale Sfântului Nicolae, păstrate în bazilica pontificală din orașul italian Bari, vor fi aduse Bisericii Ortodoxe Ruse. Acesta este un eveniment unic pentru întreaga perioadă de 930 de ani, de când sfintele moaște se păstrează în Bari, timp în care nu au părăsit niciodată orașul. În anul 1081 după Hristos, trupul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, a fost luat din Biserica Scaunului său din Mira și dus în orașul Bari, pe coasta de vest a Italiei. Unii au privit acest eveniment și l-au interpretat ca pe un furt și o mare pierdere pentru grecii din Asia Mică, în beneficiul italienilor.
Alții au vazut chiar și în acest caz dragostea și providența lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim din Sfântul Munte Athos a adoptat și el acest ultim punct de vedere, considerând că mutarea Moaștelor Sfinte a avut loc prin voia lui Dumnezeu. Pe de-o parte, pentru ca Sfintele sale Moaște să nu rămână fără cinste și slavă, iar pe de altă parte, pentru ca și Occidentul să se împărtășească de minunile sale, deoarece creștinii din Bari nu erau încă în erezii și credințe false, ci erau ortodocși și uniți cu Biserica Răsăriteană.