Proscomidia are loc in cadrul Utreniei care este urmata de Liturghie; in cadrul ei se pregatesc daru­rile pentru Sfanta Jertfa. In cazul Utreniei din serviciul cu priveghere de noapte, cand nu este completata cu Liturghia, nu se face Proscomidia.

Aducerea si punerea inainte sau pregatirea darurilor de paine si vin formeaza baza materiala a Jertfei euharistice. In unele din codicele vechi Proscomidia nu este pusa sub un titlu aparte, ca in editiile de mai tarziu, ci se afla inclusa in oficiul Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur, sub titlul general : „RanduialaDumnezeiestii si SfinteiLiturghii…”.

Obiceiul de a se aduce de catre credinciosi darurile necesare pentru Sfanta Jertfa a fost de la inceput o practica a Bisericii primare. De la aceasta actiune de aducere a materiilor de jertfa provine in­trebuintarea in limbajul bisericesc a termenului de proscomidie care inseamna aducere, punere inainte sau oferire. Prin acest termen se desemneaza atat lucrarea de pregatire a darurilor de paine si vin, in scopul de a fi jertfite, cat si insasi actiunea de oferire.

Ca act de aducere, de oferire sau de punere inainte a darurilor de jertfa, Proscomidia a fost dintru inceput unul din momentele constitu­tive Liturghiei crestine, precum marturiseste textul formularului Sfan­tului Vasile cel Mare : „…In noaptea in care s-a dat pe Sine insusi pentru viata lumii, luand paine in sfintele si preacuratele Sale maini, aratand-o Tie, lui Dumnezeu-Tatal, multumind… a dat Sfintilor Sai ucenici si Apostoli…”. Deci, cand Mantuitorul a instituit Sfanta Euha­ristie, a trebuit mai intai sa „puna inainte” pe masa de cina, adica sa ofere, painea si vinul, pe care le-a ales sa serveasca drept elemente pentru Jertfa cea fara de sange in Biserica Sa.

Nu erau primiti sa aduca daruri decat credinciosii impacati cu Biserica, adica numai cei care nu erau opriti de la impartasire. Proscomidia apare redusa in vechime la o simpla depunere pe sfanta masa (altar) a darurilor de paine si vin amestecat cu apa, alese de diaconi din cele adunate de la credinciosi. Episcopul le primea si le oferea sau le proaducea, rostind desigur asupra lor o rugaciune, prin care le dadea caracterul de prinos sau de ofranda.

Materiile darurilor Proscomidiei. La inceput, painile proaducerii nu se deosebeau prin forma lor de cele de la masa din familie. De timpuriu s-a luat insa obiceiul de a se face pe ele semnul crucii. Avem motive sa credem ca acest semn constituie o indicatie a destinatiei liturgice a acestor paini, iar nu pur si simplu continuarea unui uz din vechea lume pa­gana, in care painea nu se taia ci se frangea pe urma semnelor sau crestaturilor facute pe ea inainte de coacere.

Aceste forme simple de cruci pe painea Proscomidiei erau o antici­pare a pecetei   care s-a dezvoltat mai tarziu si este in uz.

Pana astazi, imprimandu-se pe fata si fiind alcatuita dintr-un patrat impartit in patru spatii egale prin bratele unei cruci inscrise inlauntrul lui ; cele doua spatii de sus cuprind primele doua initiale ale numelui „Iisus”, cel din stanga, si ale numelui „Hristos”, cel din dreapta ; iar cele de jos impart intre ele silabele verbului grec „NIKA”. Deci : „Iisus Hristos invinge”.

Este necesar ca pro­sfora sa fie preparata cu apa naturala, din faina de grau si fara nici un fel de amestec, sa fie bine framan­tata si bine coapta. Se cere, pe de alta parte, sa nu fie prea sarata si sa fie dospita cu aluat, iar nu cu alti fermenti (drojdii). Painea dospita a fost intrebuintata de Mantuitorul la instituirea Sfintei Euharistii si tot acelasi fel de paine era folosit pentru jertfa de la Templul iudaic. In opozitie cu practica azimei proprie vechii erezii ebionite, aluatul a devenit in Biserica Ortodoxa simbolul sufletului, pentru a se sublinia astfel ca Mantuitorul a luat in chip desavarsit iar nu aparent fire omeneasca, cu exceptia pacatu­lui. Nu este de mirare deci ca Biserica noastra imputa celei Latine drept erezie apolinarista  intrebuintarea azimei, care a aparut in practica apuseana tocmai in veacul al IX-lea, ajungand sa se generalizeze abia in veacul al Xl-lea.

In ceea ce priveste culoarea vinului, se poate spune ca Biserica a intrebuintat vinul rosu inca din vechime, insa nu in chip exclusivist, vi­nul alb fiind folosit in acelasi timp in regiuni diferite.

Ritualul pregatirii Sfantului Agnet si a Sfantului Potir

Este necesar deci sa subliniem ca ceea ce se proscomideste, adica se pune inainte pe masa Proscomidiei, nu este insasi jertfa, nu este Trupul jertfit al Domnului, ci numai darul de jertfa, care inchipuie sau sim­bolizeaza Trupul si Sangele euharistie al Domnului, in care se va trans­forma in chip mistic si real spre sfarsitul Liturghiei. Caci El s-a aratat sau a devenit cu adevarat Jertfa spre slava Tatalui Sau numai la sfar­situl vietii; mai inainte insa El era numai consfintit sau inchinat lui Dumnezeu ca dar de pret, primit sau socotit astfel atat ca parga a neamului omenesc, cat si potrivit prescriptiilor Legii Vechi, intrucat era prim-nascut.  Deci,  „atata  timp cat  sta  la proscomidiar, painea taiata (Agnetul) este simpla paine, numai ca primeste insusirea de a fi inchinata si facuta dar lui Dumnezeu, inchipuind pe Hristos din vremea cat El a fost dar. Si, precum s-a spus mai sus, El era harazit ca dar chiar de la nastere, potrivit Legii, intrucat era un Intai-Nascut”. Fundamental in ritualul Proscomidiei este alegerea si scoaterea din prosfora a Agnetului (mielul), adica a acelei parti care inchipuie pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii (Ioan I, 29).

Preotul luand prosfora aleasa pentru scoaterea Sfantului Agnet si tinand-o in mana stanga laolalta cu copia, el rosteste formula de binecuvantare cu care se incepe orice serviciu religios : «Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna…», pentru a arata ca cele ce urmeaza a savarsi sunt spre slava lui Dumnezeu. Luand apoi copia in mana dreapta, face cu ea semnul crucii de trei ori peste pecetea de pe prescura, spunand de fiecare data : «intru pomenirea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos».

Punand deci prosfora pe taler, preotul infige copia si taie vertical cu ea pe cele patru laturi ale pecetii, si anume mai intai pe partea dreapta a Agnetului (adica in stanga preotului), zicand : „Ca un Miel nevinovat spre junghiere S-a  adus” (Isaia  53,  7). Face apoi acelasi lucru pe latura stanga a pecetii (dreapta preotului), rostind : „Si ca o oaie fara de glas impotriva celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).

Preotul aseaza Agnetul pe sfantul disc cu fata, adica cu pecetea, in jos, deci in pozitia unei victime ce se junghie pentru jertfa. Apoi preotul taie adanc (pana aproape de coaja din fata) painea, in semnul unei cruci cu brate egale, zicand : „Se junghie Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii, pentru viata si pentru mantuirea lumii”. „Preotul zice si savarseste astfel cele ce arata felul mortii Domnului, caci descrie in paine crucea, ca sa arate astfel ca jertfa s-a savarsit prin cruce”.

Dupa ce preotul intoarce Sfantul Agnet cu pecetea in sus si dia­conul aminteste : „impunge, parinte”, preotul impunge cu varful copiei Sfantul Agnet in partea dreapta, si anume sub initialele HS, zicand : „Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a impuns !” ; indata diaconul, ori, in lipsa lui, preotul, luand in mana dreapta vasul cu vin si in stanga pe cel cu apa, toarna in potir deodata vin si apa, cat se cuvine, zicand in acelasi timp : „Si indata a iesit sange si apa si cel ce a vazut a marturisit si adevarata este marturia lui” (Ioan 19, 34-35).

Prosfora care a servit pentru scoaterea Agnetului este privita ca simbol al Sfintei Fecioare, din care s-a intrupat Mantuitorul.

 Proscomidirea miridelor pentru sfinti si credinciosi

 Miridele pentru sfinti. Cea dintai mirida pentru sfinti este proscomidita „intru cinstea si pomenirea prea binecuvantatei, slavitei, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria…”, dintr-o alta prescura,  decat cea folosita la scoaterea Sfantului Agnet. Este deci a doua prosfora ce intra in in­trebuintare la Proscomidie. Este  asezata  apoi cu copia pe sfantul disc, in dreapta Sfantului Agnet (stanga liturghisitorului), in consonanta cu stihul 11 din Ps. 44 : „De fata a stat imparateasa de-a dreapta Ta, in haina aurita imbracata si infrumusetata”, ce se recita in timpul acestei actiuni.

Dintr-o a treia prescura ori, in lipsa, dintr-un colt al ei, se scot apoi una dupa alta, pe numele sfintilor prevazuti in randuiala din Liturghier, noua miride sau particele triunghiulare plate, mai mici decat cea pentru Sfanta Fecioara, pe care preotul le asaza incepand de sus in jos, de-a stanga Sfantului Agnet (dreapta liturghisitorului), in trei coloane de cate trei, dupa numarul celor noua cete ale ierarhiei ingeresti.

Miridele pentru credinciosii nedesavarsiti: pentru cei vii. „Bi­serica pomeneste insa pe Domnul si pentru fiii ei aflatori in viata, care alearga si acum dupa cununa (I Cor. 9, 24-25 si Iacov 1, 12) si al caror sfarsit e inca necunoscut, ca si pentru cei care au raposat fara prea multa siguranta si nadejde de mantuire”. Pomenind deci pe cre­dinciosii inca nedesavarsiti, Biserica se roaga astfel pentru ei. Acesta este intelesul cuvintelor „pentru pomenirea si iertarea pacatelor…”, care insotesc proscomidirea miridelor pentru credinciosii nedesavarsiti.

Terminandu-se deci proscomidirea pentru cetele sfintilor, se incepe din a patra prosfora sau corn al ei proscomidirea pentru credinciosii in viata, pentru care primele trei miride, de acelasi format cu cele de mai inainte, se asaza in linie orizontala sub Sfantul Agnet, incepand dinspre miazanoapte spre miazazi. Cea dintai dintre acestea este oferita sau proscomidita pentru tot cinul sacerdotal de toate treptele, pentru care preotul se roaga : „Pomeneste , Stapane, Iubitorule de oameni, pe toti episcopii ortodocsi”, adaugand indata numele episcopului care l-a hirotonit pe liturghisitor, daca acela mai este in viata, referindu-se intr-o formula generala la intregul cin preotesc si diaconesc, la clericii coliturghisitori, precum si la ceilalti care nu liturghisesc, ci numai asista la sfanta slujba, trebuind sa se impartaseasca la sfarsit impreuna cu cei dintai. Scotand dupa aceea din aceeasi prescura o mirida la fel si punand-o alaturi de cea, dintai, spre dreapta (miazazi), se roaga de asemenea pentru pomenirea carmuitorilor tarii, potrivit indrumarilor date de Sfantul Sinod.

Urmand apoi obiceiul stabilit la noi, dupa figura Proscomidiei din editia Liturghierului de la Manastirea Neamt, 1860, si din altele mai noi, preotul scoate a treia mirida, triunghiulara, din prescura a patra, pentru ctitorii si binefacatorii in viata,  asezand-o in rand cu celelalte doua, spre dreapta.

 Recitand apoi in taina rugaciunea generala din Liturghier pentru vii, preotul desprinde in acelasi timp in sir, cu copia, tot din prosfora a patra, particele mai mici fara nici o forma anumita (faramituri) si asezandu-le pe sfantul disc in stanga sa, toate la un loc, sub mirida pentru arhierei, se roaga „pentru iertarea pacatelor” a diferitelor cate­gorii de credinciosi.

Pomenind pe nume pe cre­dinciosii vii care au adus daruri si pe cei pentru care s-au adus, scoate pentru fiecare cate o mirida de acelasi fel si punandu-le in acelasi loc cu cele de mai inainte, se roaga „pentru mantuirea si iertarea pacate­lor.

 Miridele pentru cei repauzati in stare de nedesavarsire. Luand apoi preotul a cincea prosfora si scotand cu copia dintr-insa particele mici (faramituri) in sir, in forma in care se desprind in chip firesc, le pune pe sfantul disc in dreapta sa, toate la un loc, sub mirida pentru ctitori si binefacatori, in timp ce rosteste o lunga rugaciune. Printr-insa el se roaga  „pentru pomenirea si iertarea pacatelor tuturor  celor  din veac adormiti intru buna credinta”, facand mentiune de dansii pe cate­gorii, incepand cu stramosii, rudeniile, iar nominal de ctitorii defuncti si de toti care s-au sfarsit in diferite chipuri, precum si de cei pe „care nu i-a pomenit” din nestiinta sau din uitare ori din cauza multimii numelor.

Pomenind apoi pe nume listele de morti, pentru care s-au adus daruri la Proscomidie, dar mai intai pe arhiereul care 1-a hirotonit, daca nu mai este in viata, preotul desprinde cu copia din a cincea prosfora cate o particica pentru fiecare nume si punand-o pe sfantul disc la un loc cu cele deja proscomidite pentru morti in cursul ruga­ciunii colective de mai inainte, zice : „Pomeneste, Doamne, pe (N) pen­tru iertarea pacatelor si odihna sufletelor lor”. Incheie apoi proscomidirea pentru cei repauzati cu o formula generala : „Si pe toti care au adormit intru nadejdea invierii si a vietii de veci…”.

La sfarsit, preotul luand din nou a patra prosfora, din care a proscomidit pentru vii, scoate o particica si pentru sine si o pune pe sfantul disc laolalta cu cele pentru vii, rostind rugaciunea respectiva din Litur­ghier.

 Obiectele de la proscomidiar  (sfintele vase si acoperaminte).

 Masa proscomidiarului, care, in general, este incadrata intr-o absida sau in cele mai modeste cazuri se articuleaza pe o scobitura sau firida in partea de nord a altarului, inchipuie tocmai prin aceasta forma pestera din Betleem, in care s-a nascut Domnul, iar in legatura eu rastignirea, locul Golgotei.

Discul, pe care se pune Sfantul Agnet de catre preot, in asistenta diaconului, este privit ca locul pe care Iosif si Nicodim au asezat trupul Domnului, dupa ce l-au luat de pe cruce, dar totodata si ieslea in care S-a nascut Dumnezeu-Omul.

Steluta, formata din doua arcuri semisferice de metal pretios, prinse in centru pentru ca bratele lor mobile sa poata fi asezate in forma de cruce, si avand o steluta suspendata de bolta lor sau deasupra, simboli­zeaza steaua oare s-a aratat magilor si s-a oprit deasupra pesterii, unde Se nascuse Mantuitorul (Matei 2, 9).

Potirul aminteste paharul intrebuintat la Cina cea de Taina de catre Mantuitorul, dar si paharul patimirilor Sale (Matei 26, 39 si 20, 22 ; Marcu 14, 36 ; Luca 22, 42).

Acoperamintele sau pocrovetele  lucrate din stofa pretioasa si in general din aceeasi stofa ca si felonul preotului, simbolizeaza cu refe­rire la nasterea Domnului scutecele cu care a fost infasat ca prunc. O asemenea semnificatie este atribuita indeosebi celor doua procovete mici (al sfantului disc si al sfantului potir), iar acoperamantul cel mare se numeste „aer”, pentru ca se intinde peste ambele sfinte vase, intocmai ca taria cerului sau firmamentului, pe care s-a aratat steaua indicand magilor locul unde se nascuse pruncul. In legatura insa cu moartea Domnului, se atribuie celor doua acoperaminte ale sfintelor vase semnificatia mahramei si giulgiului cu care au fost infasurate capul si trupul Sau la punerea in mormant (Ioan 20, 6, 7), in timp ce „aerul” simbolizeaza piatra cu care Iosif a inchis mormantul.

(sursa: crestinortodox.ro)