Ain Karem este o localitate din Israel, aflata la mica distanta de Ierusalim. Aceasta este deosebit de importanta pentru crestini, deoarece, potrivit traditiei, ea este patria lui Zaharia si a Elisabetei, parintii Sfantului Ioan Botezatorul. Aici s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul. Satul Ain Karem se afla la o distanta de aproximativ 8-10 kilometri mai spre …
Continue reading Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Ain KaremAntonel Dumitru
Sinoadele (conciliile, pentru Apus) au fost evenimente marcante în viața Bisericii, dar cele mai importante au fost cele ecumenice, adică acelea ținute înainte de Marea Schismă de la 1054. Primul dintre toate a fost cel din 325, desfășurat în Asia Mică, în orașul Niceea, la inițiativa împăratului Constantin cel Mare și a mamei sale, Elena, …
Continue reading Niceea, 1700 de ani de la prima biruință a Ortodoxiei EcumeniceÎmpăratul Constantin a schimbat faţa lumii: a restaurat Imperiul Roman şi a făcut din el un imperiu creştin. Domnia lui a marcat o evoluţie a puterii imperiale. În epoca bizantină, el este un simbol, de aceea o serie de împăraţi au preluat simbolic titlul de `Noul Constantin”. Poate că nici un suveran din istoria bizantină …
Continue reading Sfântul Constantin cel Mare – primul împărat creștinCredinţa din sufletul de copil şi puritatea lui ne aduc aminte de nevinovăţia şi iubirea lui Hristos, Care se jertfeşte pentru noi şi înviază pentru a reda lumii viaţă. Despre toate acestea, în scrierile şi desenele copiilor de la Şcoala Nr. 3 din Cugir, sub îndrumarea profesoarei Luminiţa Sgubea. Evocări pascale Paștile – Lumina …
Continue reading Cuvinte și desene pentru ÎnviereDoi sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au participat activ la reuniunile Rugului Aprins: Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea și viitorul Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală – cel din urmă a fost prezent printre studenții ajunși la Mănăstirea Antim din București în anii ’40 ai secolului trecut. Fiind o personalitate publică, viața Mitropolitului Antonie Plămădeală (1926-2005) …
Continue reading Taina ”Rugului Aprins” este Absolutul experimentat prin rugăciuneDe ce este comemorată Sfânta Maria Egipteanca în Postul Mare? Sfânta Maria Egipteanca este comemorată în timpul Postului Mare pentru câteva motive. În primul rând, ea este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru …
Continue reading Sfânta Maria Egipteanca – Model de pocăințăPătruns de credința cea adevărată, acest Sfânt Părinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regăsește în aceasta o imensă bucurie sufletească. În viziunea lui, scopul credinței este acela de a se uni și mai mult cu Dumnezeu, Care este Începutul și Sfârșitul, precum și de a intensifica asemănarea cu El. …
Continue reading Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare




