Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este considerata de mai multi teologi drept „Pastele verii”, fiind sarbatoarea cea mai cunoscuta in popor din acest anotimp si cea mai importanta din cele inchinate Nascatoarei de Dumnezeu. In aceasta zi, ortodocsii sarbatoresc atat moartea si ingroparea, cat si invierea si inaltarea la cer a Maicii Domnului. Asemanarile dintre cele …
Continue reading Adormirea Maicii Domnului – Paștele veriiAntonel Dumitru
La sfârșitul secolului al XVI-lea, suzeranitatea otomană devenise foarte apăsătoare, mai ales prin creșterea tributului, schimbarea deasă a domnilor, cumpărarea cu bani grei a tronului și prin alte nedreptăți și obligații. Principii celor trei țări erau adesea copleșiți de această apăsare otomană, cu precădere cei ai Țării Românești, mult mai primejduiți, chiar și din punct …
Continue reading Mihai Viteazul, 425 de ani de la înveșnicireAceastă floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului …
Continue reading Sfânta Teodora de la Sihla – Perla MoldoveiSchimbarea la Faţă a Domnului este cel mai mare praznic al lunii august, prilej de întărire în credinţă. Minunea „Schimbării la faţă” a Mântuitorului este reprezentată iconografic în mod obişnuit astfel: Iisus pe un munte înalt, îmbrăcat în haine strălucitoare, cu Moise şi Ilie de o parte şi de alta, iar la baza imaginii cei …
Continue reading Înțelesuri ale minunii de pe Muntele TaboruluiMărturia Maicii Ecaterina (Monica Fermo): La fiecare sărbătoare praznicală avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sărbători. Dar în Ţara Sfântă ele se înmiesc, aşa încât pluteşti ca purtat de un nor. Uneori nici nu ştii ce este cu tine, dacă eşti sau nu mai eşti pe pământ! Şi aceasta nu e valabil numai la mine, …
Continue reading Minunea de pe muntele TaborÎn cultul creștin ortodox există două Paraclise închinate Maicii Domnului: primul Paraclis compus de călugărul Teostirict în secolul nouă (unii spun Teofan) şi un al doilea Paraclis. Pe parcursul anului se cântă doar primul Paraclis închinat Maicii Domnului însă pe durata postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), tipicul bisericesc spune ca primul și al doilea …
Continue reading Paraclisul – o rânduială specifică Postului Adormirii Maicii DomnuluiÎn istoria Bisericii, rolul mamei privind nașterea și creșterea credinței din sufletul copilului a fost întotdeauna important. Mama sădește în sufletul celui născut din ea mugurii credinței vii și lucrătoare. Prin iubirea ei caldă și duioasă, deschide în sufletul lui universul nevăzut al duhovniciei. Prin smerita-răbdare și stăruință ea dezvoltă legătura lui cu lumea cerească …
Continue reading Rolul mamei și al duhovnicului în viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon„Pe cel ce mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui care este în ceruri” (Matei 10, 32); „Cu inima crezi în vederea-ndreptăţirii, iar cu gura mărturiseşti în vederea mântuirii” (Romani 10, 10). Sunt cuvintele etern valabile, rostite de Dumnezeu către cei care doresc a fi număraţi …
Continue reading Sfantul Pantelimon – Ocrotitorul Medicilor si al SuferinzilorPărinţii Bisericii spun că niciodată Dumnezeu n-a ascultat mai mult de om ca în vremea prorocului Ilie. Reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (ce se poate vizita şi astăzi în ţinutul Hozevei), însoţit de corbul trimis să-l hrănească, fie în carul de foc cu care a fost răpit la cer, cu …
Continue reading Sfântul Prooroc Ilie, exemplu de credință și curajDESPRE SFINŢII MARTIRI EPICTET ŞI ASTION, DIN HALMYRIS (conform “Actului Martiric”) În vremea romanilor, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagra (Dobrogea de azi), era organizat ca o provincie, numită Scythia Minor (Sciţia Mică). În apropiere de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţu de Jos (jud. Tulcea) se află ruinele unei fortăreţe …
Continue reading Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Epictet și Astion, ocrotitori ai parohiei noastre









