Antonel Dumitru

Sinoadele (conciliile, pentru Apus) au fost evenimente marcante în viața Bisericii, dar cele mai importante au fost cele ecumenice, adică acelea ținute înainte de Marea Schismă de la 1054. Primul dintre toate a fost cel din 325, desfășurat în Asia Mică, în orașul Niceea, la inițiativa împăratului Constantin cel Mare și a mamei sale, Elena, …

Continue reading Niceea, 1700 de ani de la prima biruință a Ortodoxiei Ecumenice

Credinţa din sufletul de copil şi puritatea lui ne aduc aminte de nevinovăţia şi iubirea lui Hristos, Care se jertfeşte pentru noi şi înviază pentru a reda lumii viaţă. Despre toate acestea, în scrierile şi desenele copiilor de la Şcoala Nr. 3 din Cugir, sub îndrumarea profesoarei Luminiţa Sgubea. Evocări pascale   Paștile – Lumina …

Continue reading Cuvinte și desene pentru Înviere

Doi sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au participat activ la reuniunile Rugului Aprins: Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea și viitorul Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală – cel din urmă a fost prezent printre studenții ajunși la Mănăstirea Antim din București în anii ’40 ai secolului trecut. Fiind o personalitate publică, viața Mitropolitului Antonie Plămădeală (1926-2005) …

Continue reading Taina ”Rugului Aprins” este Absolutul experimentat prin rugăciune

De ce este comemorată Sfânta Maria Egipteanca în Postul Mare? Sfânta Maria Egipteanca este comemorată în timpul Postului Mare pentru câteva motive. În primul rând, ea este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru …

Continue reading Sfânta Maria Egipteanca – Model de pocăință

Pătruns de credința cea adevărată, acest Sfânt Părinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regăsește în aceasta o imensă bucurie sufletească. În viziunea lui, scopul credinței este acela de a se uni și mai mult cu Dumnezeu, Care este Începutul și Sfârșitul, precum și de a intensifica asemănarea cu El. …

Continue reading Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare

  Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu foarte puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie. Celebrarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi, având o vechime de peste 4000 de ani. …

Continue reading Anul Nou – tradiții și obiceiuri românești

În ultimii ani, în spațiul ortodox s-au intensificat vocile care cer renun­țarea la bradul de Crăciun, considerându-l un element străin tradiției creștine răsăritene. Principalul argument invocat este originea sa presupus occidentală și protestantă, la care se adaugă în ultimele decenii acuzele că bradul ar fi devenit un simbol al consumerismului și al secularizării praznicului Nașterii …

Continue reading Rădăcinile creștine ale bradului de Crăciun

sf ioan gura de aur

Luminătorul şi dascălul lumii, stîlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei, Sfîntul Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia Siriei, din părinţi necredincioşi, care ţineau de credinţa cea elinească, însă slăviţi şi bogaţi. Tatăl lui era voievod şi se numea Secund, iar mama sa, Antuza. Cînd a venit în vîrstă, a fost dat de părinţii …

Continue reading Sfântul Ioan Gură de Aur