[:en] 

[:ro]

In epoca noastra, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confrunta omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promotionale de genul „Faceti yoga pentru sanatate si frumusete!”

De asemenea, trebuie subliniat ca acest sentiment reconfortant insoteste prima etapa a practicarii exercitiilor yoga. Ulterior, apar in general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulatiilor. Asanele, aceste pozitii yoghine ciudate, sunt absolut nefiresti pentru corpul uman, ele imitand de obicei diverse pozitii ale animalelor. Insesi denumirile lor sunt ilustrative in acest sens: Shalabasana „pozitia lacustei”, Bhujangasana „pozitia cobrei”, Kukondasana „pozitia cocorului”, Utthan pristasana „pozitia soparlei” etc.

Unele dintre ele sunt mai accesibile, altele mai dificile. Oricum, ramanerea prelungita in aceste pozitii necesita exercitiu indelungat. Cu timpul, articulatiile corpului se vor destinde, permitand anumite contorsionari nefiresti. Sunt totusi foarte multi cei care se aleg astfel cu traumatisme mai usoare sau mai grave. Faptul este adeverit, de altminteri, si de textele „sfinte”. Upanishadele, spre exemplu, proclama ca cel care se plange sau se revolta din pricina problemelor pe care le provoaca yoga, acela nu este vrednic de yoga.

In perioada in care practicam cu asiduitate aceste exercitii, s-a intamplat sa urmaresc in Tesalonic conferinta unui yoghin indian. Vrand sa se arate cu orice pret superior celorlalti „concurenti spirituali” care isi incep „vanatoarea” cu afirmatii de genul „yoga = sanatate = frumusete”, el a rostit un adevar: „Cine face yoga numai pentru a dobandi sanatate si frumusete, e mai bine sa faca inot. Nu are nici un motiv sa se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesati sa evolueze spiritual.” Sa vedem in continuare care este natura si care sunt mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual.

Tinta principala a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dobandirea mobilitatii fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman.

Prin practicarea acestor asane, se exercita o presiune constanta asupra organelor interne ale corpului (inima, ficat, plamani, intestine), dar, mai ales, asupra glandelor endocrine (chakrele, asa cum sunt cunoscute in jargonul yoghin). Aceasta presiune produce hiperexcitarea glandelor, ceea ce determina de obicei o suprafunctionare a lor si, in consecinta, o secretie mai mare de hormoni in corp. Alteori, insa mult mai rar, se intampla exact contrariul.

Fiecare grup de asane exercita presiune asupra anumitor glande. Un set de pozitii excita, spre exemplu, glanda tiroida, provocand o hipersecretie a hormonului tiroxina, care se varsa in sange si modifica intregul metabolism de baza al corpului. Persoana respectiva devine hiperkinetica, lucru pe care il socoteste insa rezultatul unei „absorbtii de energie din centrele superioare ale universului” ca urmare a tehnicilor yoghine.

In acelasi fel, exista asane menite sa excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza, care regleaza functionarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstreaza ca o asemenea stare de tulburare hormonala generalizata determina dereglari majore de perceptie la nivelul tuturor simturilor. Efectele sunt mai intense decat cele produse in urma consumului de alcool sau narcotice.

In ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez, Tony, imi spunea: „Exercitiile de Kriya Yoga ma fac sa ma simt de parca as lua continuu L.S.D. (drog).” Simtea in el o energie debordanta, care se cerea consumata printr-o activitate permanenta si prin efort fizic sustinut. Bietul om nu mai putea sta niciodata locului, fapt ce i-a atras multe neplaceri.

De asemenea, exercitiile yoga axate pe reprimarea prelungita a respiratiei se soldeaza in majoritatea cazurilor cu cresterea cantitatii de bioxid de carbon din sange, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale il conexeaza cu producerea unor halucinatii vizuale si auditive, intre care senzatia de decorporalizare, de comunicare cu entitati din alte lumi, de materializare spontana a unor corpuri luminoase s.a.m.d.

Este foarte usor pentru cineva neexperimentat duhovniceste sa se rataceasca, in lipsa unui criteriu pe seama caruia sa discearna natura evenimentului pe care il traieste. Este de provenienta fiziologica? Este o festa jucata de simturi? Este de sorginte psihica, precum halucinatiile psihopatilor care „aud” voci si au „viziuni”? Sau este un eveniment spiritual? Iar daca este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos, sau de la diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumina sau chiar de inger, asa cum arata Scriptura, scrierile patristice si experienta ascetica a Sfintei Biserici)?

Iata ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: „Impreuna cu aceasta sansa a eliberarii de ingradiri si neplaceri, exista pe de alta parte posibilitatea ca cineva sa innebuneasca si sa-si petreaca restul zilelor intr-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a intamplat unor oameni care au urmat practicile yoghine fara povatuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor.” (Extras din periodicul grecesc „Yoga”, nr. 15/1981, pp. 41-42).

Dincolo de incercarea evidenta de transfer a intregii responsabilitati asupra discipolilor, aceasta afirmatie naste intrebarea: de vreme ce aceste exercitii sunt atat de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, fara nici un fel de precizari si avertismente, in periodice, carti si brosuri ilustrate care nu scot in evidenta decat pretinsele lor rezultate binefacatoare?

Eu insumi, influentat de elogiile cu care o asemenea revista prezenta aceste exercitii, am inceput sa execut Suria Namaskar („salutul soarelui”). Se spunea ca este o metoda care reda rapid mobilitatea tuturor articulatiilor si maseaza extrem de eficient toate organele interne si toti muschii corpului. Daca se simte cineva obosit, in orice ceas al zilei isi poate redobandi vitalitatea fizica si mentala executand acest exercitiu. Citind ca yoghinii il practica in 12 cicluri pe zi, am facut si eu intocmai. Dupa cateva zile am inceput sa simt ca pieptul imi „fierbe” si „haraie”! De asemenea, temperatura corpului imi crestea constant. „S-au deschis focurile spirituale”, m-am gandit eu in naivitatea celor 22 de ani ai mei, profund impregnat de mentalitatea si terminologia yoghina. Am inceput sa ma simt insa tot mai rau si, din fericire, m-am oprit.

Ce se intamplase? Simptomele mele nu erau decat efectul unei supraactivari hormonale; nimic spiritual, cum imi imaginam pe atunci. Am discutat mai tarziu despre aceasta cu o swami, care ma simpatiza. S-a aratat foarte ingrijorata si m-a sfatuit sa renunt definitiv la astfel de practici, fara sa-mi ofere alte explicatii.

Dar sa revenim la gurul Satyananda, pentru a vedea cum justifica traumele fizice si psihice pe care le poate contracta cineva prin yoga. În continuarea textului prezentat mai sus, el spune: „Nu lasati sa vi se intample asa ceva. Daca doriti sa urmati calea catre adevarata cunoastere, trebuie sa aveti un guru care sa fie complet familiarizat cu aceasta dimensiune aparte a constiintei. Profesorul trebuie sa o cunoasca pe dinafara, trebuie ca el insusi sa fi ajuns acolo. Un astfel de guru se numeste satguru. De ce sa va multumiti cu ceva mai putin?”

In fata „concurentei” spirituale a celorlalti gurusi, Satyananda se autopropune indirect ca initiat in tainele yoga, apt sa-i calauzeasca fara riscuri pe cei interesati. Realitatea atesta insa destule cazuri de ucenici care l-au parasit infricosati, dezamagiti si dezechilibrati psihic. Cand intalneam anumiti swami si profesori de yoga tradand foarte grave probleme psihice si solicitam explicatii asupra acestei stari de fapt, mi se spunea cu naturalete ca gurul le luase pur si simplu mintea intrucat aceasta le era piedica in evolutia spirituala, lata pana unde poate merge stradania de a oculta adevarul si de a justifica moral crima sufleteasca.

Acelasi guru Satyananda relateaza: „Multi discipoli vin si imi marturisesc ca au foarte multe probleme sexuale de cand fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovati pentru aceasta. Daca nu eram eu acolo, ar fi innebunit. Le spun: Uitati, aceasta este o chestiune pur fiziologica. Lasati-o sa se intample!” (Extras din cartea editata in Grecia „Invataturi ale lui Paramhamsa Satyananda”, vol. VI, Ed. Septembrie, 1989, p. 397).

Cu alte cuvinte, disfunctionalitati grave ale organismului, al caror impact se rasfrange dramatic si la nivel psihic, trebuie ignorate ca niste evenimente „pur fiziologice”! Desi un asemenea punct de vedere frizeaza dementa, el nu trebuie neaparat sa socheze. Este reflexul mentalitatii religioase hinduse, care considera nebunia ca fiind „sfanta”. Am cunoscut in India un brahman care se mandrea ca sotia lui este nebuna! Comentariile sunt de prisos.

Satyananda declara mai departe: „De multe ori, persoanele care primesc aceste unde din Kundalini vor sa manance si iar sa manance, ca niste epicurei. Eu le spun ca acest lucru este absolut in regula; altfel, vor avea multe complexe.”

Intr-un alt context, Satyananda afirma: „Totusi, oamenii spun ca trezirea lui Kundalini este primejdioasa. De ce? Bineinteles, se pot intampla si accidente, este posibil sa sfarsiti la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viata reprezinta un mare risc, si omul trebuie sa fie un luptator indraznet, gata oricand sa riste. Ce se va intampla daca eu exersez Kundalini Yoga si innebunesc? Atunci veti incepe voi sa exersati si, daca innebuniti, va incepe altul. in cele din urma, vom imblanzi Kundalini.” („Yoga”, nr. 5/1981, p. 8).

Prin urmare, Satyananda nu numai ca le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai intr-un experiment incontrolabil, ci recunoaste in plus ca el insusi, marele guru, marele iluminat, marele initiat, este expus exact acelorasi riscuri!

Dincolo de faptul ca existenta lui Kundalini („sarpele sfant care doarme la baza coloanei vertebrale a fiecarui om”) este iarasi o convingere eminamente religioasa, trebuie retinuta din nou pledoaria pentru caracterul util si onorant al nebuniei, cel putin cand ea survine in urma practicarii yoga. Mesajul nu lasa loc nici unui echivoc: „Vom continua pana ce vom imblanzi Kundalini, indiferent daca aceasta ar insemna innebunirea a milioane de oameni.”

Lipsa oricarui scrupul intr-o atare atitudine nu este nici ea decat expresia conceptiei generale despre lume a hinduismului, care „educa” sistematic astfel de personalitati. Este relevanta, in acest sens, si marturia Teodorei Katelouzou, publicata de catre ziarul „Orthodoxos Typos”, in 1976:

„Intrucat am aplicat intensiv timp de mai bine de doi ani metoda lui Maharishi, pot afirma cu toata sinceritatea si raspunderea ca relaxarea prin meditatie este o pasivitate in stil indian care paralizeaza orice putere de reactie si de lupta in viata; este foarte indepartata de adevarata liniste si implinire sufleteasca.

Prin tehnica lui Maharishi, si prin toate celelalte tehnici hinduse sau buddhiste, omul se autohipnotizeaza si pierde orice urma de vointa si de initiativa. Este o spalare a creierului care se impune treptat si care are drept rezultat final pierderea completa a personalitatii. Mi-a adus si mie serioase prejudicii sub aspect mental, caci nu mai puteam sa ma concentrez in nici o imprejurare si imi pierdusem toata energia.

Din clipa in care am incetat sa meditez, mi-am putut continua fara probleme studiile. Metoda iui Maharishi facea destule victime. Un tanar care practica meditatia transcendentala s-a sinucis in timp ce urmarea un seminar al lui Maharishi. Un altul si-a pierdut definitiv vocea. Un capitan grec a inceput sa prezinte tulburari psihice din ce in ce mai grave, pana cand l-au inchis la psihiatrie. Multi tineri pe care i-am vazut cu ochii mei incepeau sa schiteze miscari spasmodice, gesturi din cele mai bizare si aveau numeroase alte reflexe pe care nu le puteau controla.”

Sa incheiem acest tablou reamintind si faptul ca, de obicei, executantul exercitiilor yoga este instruit sa-si concentreze mintea in anumite puncte concrete ale corpului, care difera in functie de exercitiu.

Concomitent, el trebuie sa repete in gand sau chiar si cu voce tare o anumita mantra, si am vazut deja ca nu este altceva decat o formula de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeitati hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu s.a.m.d. Este o alta proba peremptorie a caracterului profund religios al practicii yoga si un avertisment asupra implicatiilor duhovnicesti ale practicarii acestor exercitii. Pentru un crestin, consecintele sunt similare cu cele ale apostaziei.

sursa: Dyonysios Farasiotis – crestinortodox.ro[:]