Imagine

  În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern. Unirea celor două principate a început …

Continue reading 160 de ani de la Înfăptuirea Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu …

Continue reading Botezul Domnului

    Duminică, 2 decembrie, s-au împlinit 20 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Cleopa Ilie. El a fost misionarul de la Sihăstria care a învăţat poporul cuvântul lui Dumnezeu într-o vreme când ideologia comunistă dorea să impună ateismul. Părintele Cleopa a împlinit cuvântul Sfântului Paisie Aghioritul că „se va mântui ca …

Continue reading Misionarul de la Sihăstria

Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, citit după oficierea slujbei de târnosire din 25 noiembrie 2018 de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel și de toți ceilalți ierarhi slujitori: „Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în anul Centenar 2018, a …

Continue reading Actul de sfințire a Catedralei – de la Ferdinand al României la Patriarhul Daniel

  Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii …

Continue reading Sfântul Stelian – ocrotitorul copiiilor

During the First World War, while politicians prevaricated, Romania’s British queen lobbied for entry on the side of the Allies and courted the international press, becoming the glamorous face of her adopted country’s war effort.  Queen Marie of Romania, 20th century. Returning from a whirlwind visit to France and England during the first months of …

Continue reading Romania’s Wartime Queen