Antonel Dumitru

Născut într-o familie de mici nobili (Perieţeanu) în anul 1763, părintele Macarie Ieromonahul a fost slujitor al Curţii Domneşti din Bucureşti şi al Mitropoliei Ungrovlahiei începînd cu anii ~1785, după călugăria sa în Athos şi hirotonia sa în capitala Ţării Româneşti. Numele şi l-a luat după Arhimandritul Macarie Dascălul, întîiul traducător în limba română al …

Continue reading Sfântul Macarie Ieromonahul, alcătuitor de cântare bisericească în limba română

Troparul Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, …

Continue reading Sfântul Ioan Botezătorul și moaștele păstrate de la el

Ești în Piața Sultanahmet, la Istanbul. Ai venit aici să vezi Moscheea Albastră, rămășițele Hipodromului cu obeliscul de peste 3.000 de ani al faraonului Tutmes și acea magnifică biserică palimpsest, Hagia Sophia. De parcă toată această întrepătrundere de veacuri și civilizații, de creștinism și islam, antic și medieval, exotic și familiar nu ar fi de …

Continue reading Sfântul Constantin Brâncoveanu, ultimul Domn Bizantin

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este considerata de mai multi teologi drept „Pastele verii”, fiind sarbatoarea cea mai cunoscuta in popor din acest anotimp si cea mai importanta din cele inchinate Nascatoarei de Dumnezeu. In aceasta zi, ortodocsii sarbatoresc atat moartea si ingroparea, cat si invierea si inaltarea la cer a Maicii Domnului. Asemanarile dintre cele …

Continue reading Adormirea Maicii Domnului – Paștele verii

Schimbarea la Faţă a Domnului este cel mai mare praznic al lunii august, prilej de întărire în credinţă. Minunea „Schimbării la faţă” a Mântuitorului este reprezentată iconografic în mod obişnuit astfel: Iisus pe un munte înalt, îmbrăcat în haine strălucitoare, cu Moise şi Ilie de o parte şi de alta, iar la baza imaginii cei …

Continue reading Înțelesuri ale minunii de pe Muntele Taborului

Schimbarea

Mărturia Maicii Ecaterina (Monica Fermo): La fiecare sărbătoare praznicală avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sărbători. Dar în Ţara Sfântă ele se înmiesc, aşa încât pluteşti ca purtat de un nor. Uneori nici nu ştii ce este cu tine, dacă eşti sau nu mai eşti pe pământ! Şi aceasta nu e valabil numai la mine, …

Continue reading Minunea de pe muntele Tabor

Panteleimon1

„Pe cel ce mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui care este în ceruri” (Matei 10, 32); „Cu inima crezi în vederea-ndreptăţirii, iar cu gura mărturiseşti în vederea mântuirii” (Romani 10, 10). Sunt cuvintele etern valabile, rostite de Dumnezeu către cei care doresc a fi număraţi …

Continue reading Sfantul Pantelimon – Ocrotitorul Medicilor si al Suferinzilor

  Părinţii Bisericii spun că niciodată Dumnezeu n-a ascultat mai mult de om ca în vremea prorocului Ilie. Reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (ce se poate vizita şi astăzi în ţinutul Hozevei), însoţit de corbul trimis să-l hrănească, fie în carul de foc cu care a fost răpit la cer, …

Continue reading Sfântul Prooroc Ilie, exemplu de credință și curaj

  DESPRE SFINŢII MARTIRI EPICTET ŞI ASTION, DIN HALMYRIS (conform “Actului Martiric”) În vremea romanilor, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagra (Dobrogea de azi), era organizat ca o provincie, numită Scythia Minor (Sciţia Mică). În apropiere de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţu de Jos (jud. Tulcea) se află ruinele unei …

Continue reading Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Epictet și Astion, ocrotitori ai parohiei noastre