Dacă primele patru duminici ale Triodului pot fi relaţionate prin ceea ce numim teologia căii sau a drumului credincioşilor într-o direcţie favorabilă sau contrară nouă, evaluată în raport cu situarea noastră faţă de Dumnezeu şi semeni, următoarele duminici au ca element de relaţie problema libertăţii şi dinamismul dobândirii ei. Această libertate trebuie văzută nu ca un punct intermediar între două realităţi contrare sau ca opţiunea de a alege între bine şi rău. Libertatea autentică în învăţătura creştină nu există decât în relaţie cu Dumnezeu. Căderea din relaţie cu Dumnezeu este căderea din libertate. Suntem liberi şi suntem în stare firească numai când suntem în comuniune cu Dumnezeu şi astfel înţelegem şi mai bine cuvintele lui: „Contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea.” Duminicile Postului Mare oferă o perspectivă largă asupra cadrului, resurselor, itinerarului şi modelelor dobândirii libertăţii noastre în Dumnezeu.
Prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, descoperă matca sau cadrul cel mai firesc al dobândirii libertăţii. Ortodoxia, spunea părintele Dumitru Stăniloae, este „ritmul deplin al vieţii”. Biserica Ortodoxă constituie spaţiul deplinei noastre libertăţi şi mediul real al împărtăşirii de Dumnezeu, al participării la comuniunea sau „circuitul iubirii dumnezeieşti”, realitate ce garantează viul şi pulsul îndumnezeirii. Adevărul învăţăturii ortodoxe, departe de a fi unul abstract, rece şi irelevant pentru viaţă, structurează persoana umană, se întrupează şi coordonează. Acest „adevăr ne face liberi”, căci ucide în noi idolii confecţionaţi ca adevăr propriu în locul singurului Adevăr care este Mântuitorul Iisus Hristos.
Duminica Sfântului Grigorie Palama, prin importanţa şi rolul decisiv al sfântului isihast în afirmarea harului dumnezeiesc necreat, devine relevantă în problema libertăţii tocmai prin faptul că punctează resursa libertăţii şi o înscrie în termenii participării şi împărtăşirii. Dumnezeu este singur liber la modul absolut, fiind liber prin Sine Însuşi. Persoana umană este liberă numai pentru că participă la libertatea dumnezeiască, se împărtăşeşte de ea şi pentru că îi este dăruită de Dumnezeu din iubire. Abdicarea din această participare la comuniunea cu Dumnezeu înseamnă robie.
A treia duminică a Postului Sfintelor Paşti, numită Duminica Sfintei Cruci, punctează relaţia existentă între jertfă şi libertate. Societatea actuală, captivă hedonismului în forme ieftine şi imediate, a eliminat din cadrul ei Crucea. Confortul şi fascinaţia patimilor, iluzia efemerului şi a superficialului înrobitor au decretat absurdă, nebună şi inutilă jertfa. Nu există însă libertate fără jertfă, fără efort propriu şi susţinut împotriva păcatului şi a patimilor. Jertfa şi asceza reprezintă „omorârea morţii din noi” ca firea umană să se elibereze din captivitatea ei, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi să respire aerul libertăţii.
Următoarele două duminici, Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, prezintă itinerarul concret spre libertate. Dacă opera „Scara” a Sfântului Ioan are în vedere omul pe drumul dobândirii libertăţii în Dumnezeu, cu căderile, eşecurile, neîmplinirile, reuşitele şi victoriile lui, viaţa Sfintei Maria Egipteanca deja dezvăluie omul liber de la capătul ascezei, neafectat de patimi înrobitoare. Atât Sfântul Ioan Scărarul, cât şi Cuvioasa Maria Egipteanca sunt mărturiile geniale ale faptului că libertatea este mai strălucitoare decât păcatul şi că singura carieră ce rezistă veacurilor şi istoriei este cariera sfinţeniei, adică a libertăţii. Păcatul furnizează numai anonimi istoriei.
Epilogul Triodului se împlineşte în prologul Penticostarului, Învierea, ceea ce asigură o finalitate deschisă perioadei. Apelativul libertăţii este universal valabil şi accesibil: „Fiţi robii Mei, fiţi robii libertăţii!”.

Viorel Coman-Ziarul Lumina