Sărbătoarea Învierii inaugurează perioada Penticostarului. Odată cu Învierea lui Hristos se deschide timpul Împărăției lui Dumnezeu, timp evocat de imnele și rugăciunile Bisericii. Împărăția lui Dumnezeu este împărăția Sfintei Treimi. Perioada de la Paști până la Rusalii, este o ascendentă revelație a Treimii, o continuă punere în evidență a triadologiei, doctrina fundamentală a creștinismului, mărturisită în simbolul de credință.

La Paști, întreaga făptură se bucură de Învierea lui Hristos, Cel ce a omorât moartea și ne-a împăcat cu Tatăl, inaugurând împărăția veșnică.

La patruzeci de zile după Paști, Mântuitorul nostru s-a înălțat la cer, în sanurile Tatălui, pentru a-L trimite în lume pe Mângâietorul.

Cincizecimea este termenul final al iconomiei Întrupării, precum și capul iconomiei Duhului Sfânt și al istoriei Bisericii. Dacă la Paști, Hristos se arătase în lumină, la El trimite flacăra Duhului peste adunarea Apostolilor. Cincizecimea este sărbătoarea Treimii și sărbătoarea Bisericii. Legătura inseparabilă dintre iconomia Fiului-Unsul, și iconomia Duhului Sfânt-Ungerea, este clar reliefată de trimiterea în lume a Mângâietorului de către Fiul. În centrul sărbătorii stă Persoana Duhului Sfânt, care descoperă Persoana Cuvântului întrupat, care la rândul ei arată Persoana Tatălui. Fiul și Duhul sunt „cele două mâini ale lui Dumnezeu“, după o expresie a Sfântului Irineu de Lyon, de care Tatăl s¬a folosit pentru a-l repune pe om în demnitatea inițială, pentru a-l întoarce în Împărăția dragostei treimice. Mângâietorul este cel care prin Biserică, în absența fizică a lui Iisus, asigură prezența lui Dumnezeu în lume și revarsă harul divin, revarsandu-se El Însuși sub forma darurilor.

Spiritualitatea Penticostarului este model de viață dumnezeiască, cosmosul fiind cuprins în împărăția dragostei treimice. Pe pământ se trăiește precum și în cer.

Pentru a prezenta roadele împărăției, Biserica a așezat în prima Duminică după Rusalii, Sărbătoarea Tuturor Sfinților, praznic la care îi pomenim pe toți cei ce au valorificat roadele mântuirii, trăind o viață după modelul treimic, întrupând împărăția. Sfinții sunt pentru noi modele de oameni îndumnezeiți, spre care privind, încercăm să-i urmăm, trăind și noi iubirea treimica.

În timp ce spiritualitatea Octoihului și mai ales cea a Triodului, prezintă urcușul nostru spre Dumnezeu, spiritualitatea penticostara este aceea a plinătății vieții dumnezeiești, a vieții în har, în împărăția lui Dumnezeu, așa cum se vede ea în comuniunea sfinților. Spiritualitatea Penticostarului, culmea spiritualității ortodoxe, este încadrată în alte chipuri de spiritualitate, care ne arată cum putem urca spre Dumnezeu, la care, dacă luăm aminte, trăindu-le, putem năzui să trăim și spiritualitatea penticostara, să fim membri ai împărăției.

Cartea Penticostarului

„Penticostar: o, carte veselitoare! Și decât toate cărțile mai poftită. O, carte neprețuită! Și decât aurul cel lămurit mai strălucită. Cincizecelnic, carele în sineți cuprinzi numai pre cele cincizeci de zile mai veselitoare ale anului și tăinuit arăți pre începătura vieții cei fără de moarte, pre veselia cea pururea fiitoare a slavei cei veșnice, pre veacul cel fără de sfârșit, pre cel după învierea cea de obște așteptat și deapururea cu Dumnezeu fiitor […]

O, carte aurită! Tu ivindu-te risipești toată întristarea sufletelor și Biserica lui Dumnezeu se umple de lumină și de strălucire. Tu arătându-te gonești toată posomorirea fețelor ce se pricinueste din întristarea inimilor celor obidite de lacrămi și de amărăciune. Tu pre toți credincioșii îi chemi ca de obște să se veselească. Tu de obște tuturor le dai bune nădejdi de mântuire. Tu chemi și pre drepți și pre păcătoși și pre cei ce s-au înfrânat și s’au postit și pre cei ce s’au lenevit și nu s’au postit, ca toți dimpreună să se bucure și să se veselească. O, carte cu multe nume împodobită! Tu arătându-te îndată trambitezi pre învierea lui Hristos: Hristos a înviat!”.

Cu aceste cuvinte începea Mitropolitul Veniamin Costachi, la anul 1834, înainte-cuvântarea la ediția tipărită a Penticostarului în Mănăstirea Neamțu. Acesta folosind „limba vechilor cazanii” prezintă relația dintre Penticostar și spiritualitatea ortodoxă, sau mai precis, spiritualitatea cuprinsă în Penticostar. Penticostarul este una din cele trei cărți de cult ce se folosesc în Biserică în cursul unui an bisericesc (Octoih, Triod și Penticostar), având o structură asemănătoare cu celelalte două cărți, cuprinzând în special cântările pentru slujbele de la Vecernie și Utrenie. El începe cu cântările slujbei de la Sfintele Paști, ce se continuă în toată Săptămâna luminată, și se încheie cu cântările slujbelor din Duminica Tuturor Sfinților. Numele cărții vine de la cele cincizeci de zile dintre Înviere și Rusalii. Se mai numește și ”Triodul Înflorit”, după asemănarea structurală a unor slujbe (tricântările și patrucântările) cu cele din perioada Triodului, a Postului Mare.

Duminicile Penticostarului

Cele trei mari sărbători ale Penticostarului împart perioada acestuia în trei părți, fiecare fiind marcată de specificul unuia din cele trei praznice. Astfel, primei perioade ce ține de la Sfintele Paști până la Înălțarea Domnului îi sunt specifice cântările de bucurie ale Învierii lui Hristos, cu o tonalitate mai accentuată în prima săptămână, când în Biserică nu se vestește, nu se cântă altceva decât Învierea Mântuitorului. În perioada a doua, de la Înălțarea Domnului până la Cincizecime, textele sfintelor slujbe au în vedere, în principal evenimentul Înălțării. În sfârșit, în ultima perioadă, cea de după Pogorârea Sfântului Duh, textele de slujbă ne țin în atmosfera de gând a acestui moment, a însemnătății lui centrale pentru viața Bisericii.

În toate aceste trei perioade, pe lângă specificul celor trei mari praznice, slujbele bisericești se opresc asupra unor persoane deosebite și a unor evenimente importante din viața Mântuitorului. În fiecare din duminicile Cincizecimii, Biserica a rânduit să se prăznuiască persoane și evenimente însemnate prin care ni se întărește credința în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, prin care înțelegem mai bine unele lucruri în legătură cu opera de mântuire a noastră.

De la Duminica Tomei până la Înălțarea la cer a Domnului Biserică ne înfățișează starea măririi dumnezeiești a lui Hristos, repetând în toate aceste zile multe cântări și rânduieli de la Paști, care ne țin în atmosfera Învierii lui Hristos. De la Duminica Tomei până la Înălțarea la cer a Domnului toate rânduielile bisericești încep și se termină cu cântarea întreită a Troparului Învierii.

De la sărbătoarea Înălțării Domnului la cer până la Cincizecime, Biserica ne pune în atenție cele în legătură cu praznicul Înălțării. În duminica din această perioadă se face prăznuirea celor 318 Părinți de la primul Sinod ecumenic de la Niceea. În această perioadă sfintele slujbe înregistrează o diferență caracteristică; în tot acest răstimp nu se rostește rugăciunea „Împărate Ceresc“, care se va rosti doar la Pogorârea Sfântului Duh și de atunci în tot cursul anului bisericesc, la începutul tuturor slujbelor.

Cu prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, „A Tuturor Sfintilor“, se încheie slujbele cuprinse în Penticostar, începând perioada Octoihului.