În 2 ianuarie 2022 s-au împlinit 115 ani de la naşterea pictorului Ion Popescu-Negreni, un rapsod al peisajului românesc, al celui oltenesc în special, şi un portretist dăruit al chipului omenesc. Ieşit din plămada satului, artistul şi-a făcut un titlu de glorie din obârşia sa rurală. A văzut-o ca pe un panaş nobiliar şi a adăugat numelui său, asemenea conţilor şi baro­nilor, pe cel al satului de baştină, Negreni, din Olt. Legătura lui cu baștina, cu lumea originilor a fost puternică şi a reprezentat o constantă a vieţii. A lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în cimitirul din Negreni şi acolo îşi doarme somnul de veci din toamna lui 2001, când a trecut în lumea drepţilor. Una dintre rudeniile din neamul atât de întins al Popeştilor şi Ioneştilor povesteşte că Ion Popescu l-ar fi rugat să fie dus şi îngropat în satul lui de-o avea noroc de vreme bună. Dumnezeu a îngăduit un timp prielnic şi toate s-au rânduit după vrerea celui care se grijise de veşnicia sa. Cu câţi­va ani înainte de moarte dăruise Muzeului din Slatina 38 dintre pânzele sale, pe care le considerase cele mai în măsură să-l reprezinte în ceea ce are definitoriu arta sa. Aceste lucrări au constituit nucleul Secţiei de artă a Muzeului din Slatina, inaugurată în prezenţa maestrului Negreni în anul 1999. Gestul a însemnat împlinirea unei datorii, dar şi expresia înţelepciunii unui creator care-şi gândeşte posteritatea. Slătinenii, Muzeul, la a cărui realizare a contribuit generos, îi cultivă memoria. La centenar i-au închinat o carte, intitulată Ion Popescu-Negreni – „Portret sentimental”, coordonată de doctor Aurelia Grosu, în acea vreme șef secţie Istorie şi Artă la Muzeul Judeţean Olt. Au fost strânse între coperţile acestei nu prea voluminoase bucoavne aduceri aminte ale celor apropiaţi, mai ales ale rudelor artistului, surori, precum Virginia Veronica Ionescu, cea mai mică dintre odraslele părintelui Dumitru Popescu, veri, asemenea lui Eleodor Popescu, inginer la Bucureşti, Dumitru Mateescu, profesor în Slatina, şi amintirile numeroşilor lui nepoţi, Corneliu Ionescu, universitar şi pictor, Iaşi, Dan Ionescu, medic stomatolog, Slatina (inspiratorul apariţiei cărţii), Leonida Gherasim, Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române, Dan Cristian Popescu, universitar şi pictor, Bucureşti, Paul Ionescu, inginer, Ploieşti, Ileana Ionescu, învăţătoare, Negreni, Veronica Oprescu, medic, Piteşti, Tudor Alexandru, inginer, Bucureşti, Claudia Popescu, pictor scenograf, Bucureşti. Acestora li s-au alăturat cu evocările lor profesorul universitar Ioan Iovan de la Timişoara şi pictorul Nicolae Truţă de la Slatina.

Este o veritabilă cronică a unei familii întinse aidoma unei vii voievodale, cum o arată şi arborele genealogic de la sfârșitul cărţii şi, în acelaşi timp, o mărturisire a ceea ce a însemnat şi mai înseamnă aceasta în existenţa poporului român. Ion Popescu-Negreni este fructul mediului familial, care a fost şi rămâne, acolo unde se regăsesc veritabile climate de mari familii, o şcoală a solidarităţii, a moralei şi a credinţei în valorile sacre şi perene ale umanităţii. În fruntea unor asemenea cimotii se găsea o figură emblematică pentru acea seminţie, a cărei personalitate modela întreaga alcătuire de sânge. Acest rol l-a căpătat în această familie atât de ramificată Ion Popescu-Negreni. Fusese recunoscut de ai săi drept pater familias şi el îşi asumase postura de părinte ocrotitor, cum îl numeşte unul dintre memorialiştii cărţii. Familia aceasta era una în care frumosul respira prin porii mai fiecăruia din cei care o formau. Pictorul Corneliu Ionescu, nepot de soră al lui Ion Popescu-Negreni, trecut și el de ceva vreme la cele veșnice (2011), îşi aminteşte că a fost sedus de pictură pe când stătea în spatele părinţilor săi, învăţători, şi-i privea fascinat cu câtă iscusinţă desenau, pregătind lecţiile pentru şcoală. Nu întâmplător mulţi dintre cei din acest neam au ajuns pictori de marcă, mergând pe urmele starostelui. Este vorba de Corneliu Ionescu, Dan Cristian Popescu, Claudia Popescu, Elena Anton. Alţi câţiva au fost respectabili pictori amatori. De amintit numele lui Dan Ionescu, Nicolae Popescu, Veronica Oprescu, Adina Popescu.

„Portret sentimental”, carte dăruită mie de nepotul pictorului Corneliu Ionescu, s-a constituit într-un binemeritat şi cald omagiu adus lui Ion Popescu-Negreni, dar şi un fericit prilej de reflecţie asupra locului pe care familia îl are în viaţa societăţii şi în progresul acesteia. Un lucru care pare azi mai puţin preţuit decât s-ar cuveni. Autorii cărţii, cinstindu-l pe un mare artist, ne-au atras cu eleganţă atenţia şi asupra acestui tulburător şi esenţial adevăr.