Preaiubitului cler, credincioșilor și monahilor:
Aceste cuvinte rostite de către regele David, autorul psalmilor, sunt și cuvintele de pe buzele noastre astăzi, în timp ce suntem martorii pandemiei cumplite care a pus stăpânire pe întreaga lume, precum și asupra propriei noastre țări. Trebuie să facem mai mult decât să reflectăm asupra acestei situații; suntem îndemnați de către consilierii guvernamentali și de către personalul medical să acționăm în favoarea familiilor noastre și a celor apropiați, restricționând temporar orice fel de întrunire.
Este necesar, ca și creștini ortodocși, să avem în considerare chemarea noastră. Trebuie să continuăm să fim și mai prudenți în privința aproapelui nostru și a celorlalți. Din diverse surse oficiale, suntem îndemnați să evităm întâlnirile de orice fel. Unele surse menționează faptul că numărul maxim de persoane din cadrul unei întruniri nu trebuie să depășească „100”; alții menționează „50”; în timp ce alții doar „10.” Problema este că nimeni nu poate susține cu fermitate un anumit număr. Nimeni nu știe cu exactitate, pentru că nu este nevoie decât de o singură persoană purtătoare a virusului. Sunt „eu”? Ești „tu”? Nu se știe cine este, în momentul de față. Pentru acest motiv, nu există un număr de persoane care să fie declarat „sigur”, pentru că fiecare persoană provine din diverse zone ale unui oraș, din diferite medii de muncă, purtând cu ei o posibilă contaminare.
Am pus următoarea întrebare unui medic din cadrul Episcopiei noastre: „Ar trebui închise bisericile în totalitate?”. Răspunsul a fost rezonant, „da!”. Având în vedere incertitudinea în privința persoanelor care ar putea fi purtătoare ale acestui virus, suprimăm orice fel de întrunire din cadrul parohiilor: liturgică, administrativă și socială, cel puțin până la data de 31 martie, atunci când se va face o reevaluare a situației pandemiei, determinată de către consilierii guvernamentali și de către personalul medical.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a luat în considerare mai mulți factori în ceea ce privește demersurile pe care ar trebui să le întreprindă arhiereii. Vom reevalua situația la sfârșitul lunii martie.
Dumnezeu nu este indiferent în privința nevoilor noastre. El ne dăruiește medici și specialiști pentru a ne putea coordona nevoile în aceste momente de îngrijorare și neliniște. El ne îndeamnă să lucrăm împreună, precum Bunul Samaritean, care a avut grijă de nevoile cunoscute și necunoscute ale aproapele său.
Astfel, nu vor fi programate slujbele care se țin de obicei în această perioadă din Post al anului bisericesc: Liturghia darurilor mai înainte sfințite, Acatiste, Sfântul Maslu, Spovedania. Dacă a fost programată o slujbă de botez, aceasta ar trebui să fie reprogramată. Înmormântările ar trebui să aibă loc în cadrul caselor funerare. Mai mult decât atât, întâlnirile și evenimentele de orice fel trebuie să fie amânate sau suspendate.
Între timp, încurajăm atât familiile, cât și fiecare persoană în parte, să se roage în fața icoanelor și să rostească împreună rugăciuni; să citească din Sfânta Scriptură: psalmi, pericope evanghelice și epistole; să rostească rugăciunile înainte și după masă. Fiți recunoscători unii față de alții, prin cuvinte și fapte bune și cereți Maicii lui Dumnezeu să ne acopere sub sfânt acoperământul său.
Preacucernicul cler va oficia rugăciuni acasă pentru credincioși. Dacă cineva se va afla în situație critică, preotul are binecuvântarea de a-i duce Sfânta Împărtășanie pentru cei bolnavi persoanei în cauză.
Nu dăm binecuvântarea de a se oficia Sfânta Liturghie doar de către preot și cantor.
Scopul acestei declarații este acela de a proteja, de a sprijini și de a mângâia, și nicidecum de a pedepsi. Redactarea acesteia a fost marcată de o adâncă tristețe, conștienți fiind de faptul că poate provoca o oarecare suferință și nemulțumire, atât în rândul preoților, cât și al credincioșilor. Cu toate acestea, avem nădejdea că este un demers pozitiv din partea Episcopiei, în colaborarea cu ceilalți, pentru a stopa răspândirea virusului.
Ne rugăm cu sinceritate, precum invocarea făcută de regele David, ca toate Națiunile să fie protejate de o răspândire mai acută a virusului, astfel încât, în curând, să putem aduce și noi laudă numelui Său, zicând: „Pe mine mă așteaptă drepții, până ce-mi vei răsplăti mie” (Psalmul 141,7).
Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos, Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne ocrotească și să ne dăruiască sănătate și pace!
Cu nădejde în Domnul nostru și cu rugăciuni fierbinți pentru toți,
+NATHANIEL, Archbishop