De-a lungul vieţii, mintea şi trupul pot pribegi în locuri depărtate. Sufletul însă nu este niciodată pribeag. El rămâne totdeauna aproape de Creatorul său, căutându-I mângâierea şi iubirea Lui fără margini. Cu atât mai mult sufletul românului, cel mereu plecat în bejenie atunci când viforul istoriei ameninţa să-i risipească tezaurul spiritual.

Aşa se face că, în prag de mileniu secularizant, un grup de români din Toronto au tăria să învingă criza de timp cotidiană, să treacă peste „grija de multe” şi tentația confortului personal şi să pună împreună temelia unei noi comunităţi de rugăciune şi spiritualitate românească. Cu respect şi recunoştinţă, să amintim aici cele trei familii fondatoare: întâiul preot paroh, părintele protopop Ionel Cudriţescu şi soţia, doamna preoteasă Maria Elena Cudriţescu, Radu şi Maria Todea, Valeriu şi Tatiana Zodian.

Din luna decembrie a anului 1999, acest sălaş, ctitorit mai întâi în inimile lor pline de credinţă, devine parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Toronto, sub călăuzirea fermă şi neobosită a preotului Ionel Cudriţescu şi având binecuvântarea întâi-stătătorului Episcopiei Ortodoxe Române din America, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel. Iată şi numele membrilor primului Consiliu Parohial, ale celor care nu au ezitat să îşi jertfească din puţinul lor timp liber – şi nu numai atât – pentru a pune bun început acestei parohii: Valeriu Zodian (preşedinte), Maria Todea (vice-preşedinte), Lili Oprea (casier), Dan Rusu şi George Petroiu (epitropi). Asumându-şi încrezător chemarea în treapta de duhovnic al enoriaşilor săi, ştiind mereu să împărtăşească împreună cu ei bucuriile şi frământările lor sufleteşti, părintele Ionel a dobândit dragostea şi încrederea tuturor; şi niciodată asprimea care marca uneori vorbele sale nu a reuşit să îi ascundă căldura inimii şi preocuparea sinceră pentru mântuirea sufletelor celor aflaţi în păstorirea sa.

Provizoriu, pentru câteva luni, slujbele se ţin în clădirea bisericii ortodoxe copte „Saint Mark”, din Scarborough. La sfârşitul lunii aprilie, în anul 2000, strădaniile părintelui Ionel şi ale primilor consilieri se văd răsplătite şi parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” îşi găseşte lăcaş de rugăciune pe termen lung, în găzduirea plină de prietenie şi frăţească înţelegere a bisericii anglicane „Saint Timothy” din North York. De atunci, neîntrerupt, cele două biserici vor convieţui în perfectă armonie şi bună înţelegere creştinească, sub acelaşi acoperiş. An după an, credincioşii participă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cântă cu lacrimi de emoţie colindele Naşterii Domnului, trista lamentaţie a Îngropării Sale vremelnice şi bucuria Învierii Sale. În fiecare an, primesc cu toată dragostea şi sfială în suflet vizitele Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Nathaniel, care de fiecare dată îşi revarsă asupra lor harul, bunătatea şi înţelepciunea sa; îşi celebrează căsătoriile şi Sfânta Taină a Botezului noilor “sosiţi” în familiile lor; audiază recitaluri susţinute de diverse grupuri corale româneşti din Toronto… Toate acestea, în clădirea cu graţioasă şi totodată impozantă arhitectură în stil gotic. Estetic vorbind, fiecare dintre noi se va fi bucurat de acest larg spaţiu de rugăciune, în care vocea baritonală a părintelui paroh căpăta amploare şi făcea ca mesajul Evangheliei Mântuitorului să pătrundă până în adâncurile inimii. Şi totuşi, profunzimea sufletului românesc merge mai departe de estetic. El, sufletul, caută instinctiv esenţa, întregul şi autenticul; şi din acest întreg face parte şi „casa Domnului”, cu iconostasul şi feţele ascetice ale sfinţilor privindu-ne înţelept de pe pereţi, în lumina tremurândă a lumânărilor. De aceea, în timp, se conturează tot mai puternic visul de a aşeza rugăciunea noastră în ieslea datinei străbune, visul unei biserici în care, intrând, să ne întoarcem „Acasă”. Şi de aceea, în toţi anii scurşi de la începuturile acestei biserici, românii care au plecat genunchii spre rugăciune în acest lăcaş, au ajutat după puteri la strângerea de fonduri pentru materializarea acestui vis.

Odată cu înaintarea sa la treapta de protopop, părintele Ionel se vede nevoit să îşi împartă timpul, tot mai adesea, între pastoraţie şi misiuni administrative, încredinţate de către Episcopie. Călătoriile tot mai frecvente îl obligă să apeleze la ajutorul frăţesc al altor părinţi preoţi, slujitori la parohiile ortodoxe româneşti din apropiere de Toronto. Şi iată că, în luna martie 2015, survine o schimbare majoră în viaţa parohiei noastre: despărţirea de părintele Ionel… Se poate spune că acesta a fost un moment de mare emoţie în biserica noastră; decizia neaşteptată a sfinţiei sale de a se pensiona şi nesiguranţa în privinţa identităţii viitorului preot paroh au dus, pentru un timp, la o oarecare tensionare şi polarizare a relaţiilor dintre membrii comunităţii noastre. Din fericire însă, prin alegerea inspirată a Episcopiei, Dumnezeu ne-a arătat calea inţelegerii: El ne-a trimis nu unul, ci doi preoţi, oferindu-ne, prin acest „tandem” inedit, un model permanent şi contagios de prietenie sinceră şi apropiere frăţească. Majoritatea enoriaşilor avuseseră, de fapt, prilejul să îi cunoască întrucâtva, în duminicile în care fie părintele Ştefan Morariu, fie părintele Antonel Dumitru, au săvârşit slujba Sfintei Liturghii la biserica noastră, suplinindu-l cu mult har pe părintele Ionel.

Începând însă cu numirea, în martie 2015, a sfinţiilor lor ca preoţi parohi ai bisericii „Sfântul Ioan Evanghelistul”, membrilor parohiei li se descoperă treptat şi alte aspecte mai subtile şi mai adânci ale personalităţii tinerilor părinţi duhovnici nou sosiţi: o dimensiune misionară a credinţei, care îi determină să renunţe la o viaţă aşezată în rosturile ei în ţara de origine şi să înfrunte, împreună cu familiile lor, greutăţile vieţii de emigrant, pentru a sprijini ortodoxia românească din Canada; un puternic simţ al datoriei pastorale, care îi face să renunţe, pentru a doua oară, la o viaţă împlinită în cadrul parohiei bisericii ortodoxe române „Sfinţii Patruzeci de Mucenici”, pe care o înfiinţaseră relativ recent, în anul 2009, în oraşul Aurora, şi să accepte dificultăţile pe care o nouă misiune duhovnicească le presupunea la început, aici, la biserica noastră; o profundă dedicaţie pentru cuvântul Evangheliei, pe care îl rostesc împreună, în rugăciuni şi cântări de o rară frumuseţe; şi nu în ultimul rând, o incontestabilă iubire a aproapelui, oglindită în eforturile depuse pentru îmbogăţirea calendarului săptămânal al slujbelor religioase şi pentru o viaţă comunitară tot mai consistentă în evenimente, atât de natură spirituală, cât şi recreativă. Să amintim aici recitalurile de muzică şi poezie religioasă ale coralei de muzică bizantină înfiinţate sub îndrumarea directă a părintelui Antonel şi a părintelui Ştefan, de mini-expoziţiile de artă plastică punând în lumină veleităţile artistice ale unora dintre enoriaşii bisericii, de captivantele conferinţe cu tematică specific românească, susţinute cu vervă şi pasiune de profesori universitari şi alţi specialişti, membri ai comunităţii noastre. Să rememorăm, privind fotografiile de pe website-ul bisericii noastre (sfioanevanghelistul.ca) clipele de destindere petrecute la picnic-urile organizate de Consiliul Parohial în ultimii ani, sau în cadrul meselor comunitare, organizate cu dragoste şi pricepere culinară de Comitetul Doamnelor, evenimente care au constituit tot atâtea prilejuri de cimentare a prieteniei şi apropierii sufleteşti dintre membrii parohiei noastre.

În toţi aceşti ani, participând duminică de duminică la săvârşirea slujbei liturgice, ne priveam copiii şi ne bucuram că îi avem acolo, alături de noi. Şi poate nu realizam întru totul cât de importantă este pentru ei această săptămânală revenire la firesc, acest săptămânal contact cu Adevărul prin Cuvânt, acest antidot împotriva mirajelor fără conţinut şi a zgomotului fără sens, la care societatea contemporană îi expune uneori. Copiii noştri, vorbind între ei într-o splendidă limbă engleză, şi „îmbogăţind” limba română cu fermecătoare „piruete” de accent – atunci când ni se adresează – rostesc astăzi „Crezul” şi „Tatăl Nostru”, primesc Sfânta Împărtăşanie, cântă colinde de Crăciun în biserică şi în casele românilor credincioşi, încondeiază ouă în Sâmbăta Mare a Paştilor, se adună laolată în tabere de vară organizate de parohia noastră… Sigur, toate acestea ni se datorează nouă, părinţilor lor, care îi aducem cu noi la biserică; dar în egală măsură, se datorează şi preocupării susţinute a celor doi părinţi „de suflet”, părintele Antonel şi părintele Ştefan, alături de inimoasele lor soţii, doamnele preotese Laura şi Andreea, care au adus laolaltă toţi copiii, ai sfinţiilor lor şi ai noştri, punându-i sub pavăza atât de necesară a Dreptei Credinţe.

Viitorul va mai adăuga, în mod cert, fapte şi gânduri acestei succinte cronici, care încearcă, într-o cheie personală, să cuprindă în rândurile ei momentele importante ale celor douăzeci de ani de viaţă ai parohiei „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Toronto, cu bucuriile, împlinirile şi visele credincioşilor şi statornicilor ei membri; vise, unele materializate, altele… Să îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru tot ce am dobândit în aceşti ani, să continuăm să ne rugăm şi să ne urmăm visele cu speranţă şi credinţă. Şi să nu uităm, din când în când, să mângâiem icoanele şi siluetele ascetice ale sfinţilor pictaţi în biserica ascunsă adânc în fiecare dintre noi. Singur Dumnezeu ştie când vom fi pregătiţi să transpunem această biserică din inimile noastre în realitate…

Radu Rucăreanu
26 mai 2019