Multumesc pentru intalnirea culturala organizata la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto pe tema: Romania, un centenar cat doua milenii. Un nume poetic, daca n-ar fi fost si adevarat. In primul rand m-a bucurat ideea cumularii celebrarilor noastre, care includeau nu numai centenarul, ci si cei 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, sarbatoriti pe 24 ianuarie – amandoua pregatite de-a lungul a doua milenii de continuitate in limba si credinta, pe acelasi teritoriu.
Evenimentul, coordonat de preotii Stefan Morariu si Antonel Dumitru, a adunat un grup de credinciosi care a preferat sa infrunte frigul si intunericul in loc sa fi stat la caldura, in confortul de acasa.
Cuvantul de deschidere al parintelui Morariu a prezentat evenimentele sarbatorite, precum si semnificatia lor in lumea noastra de romani plecati, ramasi cu dor de tara. A fost facuta introducerea conferentiarilor, domnii prof. dr. Dorin Uritescu, lingvist, precum si prof. dr. Andrei Opait, arheolog, carora m-am alaturat si eu, spargand gheata discursului catre public, precum si pictorul Vasile Ghiuta, ce a prezentat o expozitie personala de pictura.
Prof. dr. Andrei Opait, pe care nu il cunoscusem inainte, desi as fi putut sa-l stiu de la biserica, ne-a incantat cu informatia bogata, la prima mana, adica rupta din experienta dumnealui de arheolog care a facut sapaturi si in tara, dar si in lumea larga, din Cartagina pana in Crimeea, fara insa sa se opreasca aici. Se simtea expertiza adanca, nu doar cat sapaturile arheologice, ci adanca pana la semnificatia ultima a descoperirilor sale.
A vorbit pe o arie larga de subiecte, de la specialitatea dumnealui, amforele, pana la exhumarea de martiri in Dobrogea.
Parintele Antonel Dumitru a impartasit cateva amintiri de pe vremea cand, diaconi fiind, el si parintele Stefan au participat la pregatirea moastelor sfintilor de la Murighiol – Tulcea, Epictet preotul şi Astion monahul (cca 290), descoperite in 15 August 2001, prezente acum si la biserica din Aurora.
Ar fi fost atatea de spus! Oare cum s-ar putea rezuma 2000 de ani de istore intr-o singura sesiune?
Pentru mine intalnirea a fost o ocazie sa reflectam asupra a ceea ce suntem. Parte dintr-un proces de autocunoastere si de autoclarificare, despre ce este important pentru noi, vazut din perspectiva istorica. In micul meu cuvant am subliniat importanta credintei in pastrarea unitatii noastre. Am vorbit despre ierarhia de valori care ne-a permis sa ramanem ce suntem, ancorati atat in limba (o insula de latinitate intr-o mare slava) dar si in religie. Sacrificiul lui Brancoveanu n-ar fi fost posibil in afara unei ierarhii de valori care punea curatenia sufleteasca in fata lui Dumnezeu deasupra tuturor bogatiilor pamantesti. Pentru el nu a existat nici un dubiu despre ce trebuia ales: viata copiilor sai, sau credinta, pentru apararea careia nici un pret nu parea sa fie prea mare.
Combinatia aceasta de constiinta de limba si neam, precum si ancorarea in religie, la care se adauga dragostea pentru locurile natale par sa fie trei dimensiuni constante de-a lungul istoriei noastre. Ca intr-un scaun pe trei picioare, echilibrul de pana acum a fost gasit sezand pe toate trei. Avem atatea lectii de invatat doar uitandu-ne la istoria noastra…
Am fost deosebit de impresionata de cautarile domnului prof. dr. Dorin Uritescu din domeniul sau de expertiza, spre intelegerea a ceea ce suntem noi, de fapt. Dumnealui a plasat o discutie despre limba romana, in contextul limbilor indo-europene, pe fundamentul limbii latine, peste care se adaugau, mai tarziu, elemente lingvistice imprumutate din limbile slave. N-o sa comentez mai mult, sa nu reinterpretez ceva, intr-un spatiu lingvistic cercetat cu atata rigoare. Asa ca il las pe dansul sa vorbeasca in detaliu despre originile cuvintelor si structurilor gramaticale, articolele din limba romana de la sfarsitul cuvintelor, etc. Merita sa il ascultati, nu numai pentru precizia informatiei, care te lasa mai bogat decat venisesi, ci si pentru degajarea, umorul si carisma dumnealui. Apoi, a citit poezia eminesciana „La Steaua”, care e scrisa doar cu cuvinte din vocabularul de origine latina. Pentru demonstrarea uluitoarei noastre unitati de limba, in ciuda divizarii teritoriale de-a lungul timpului, dumnealui ne-a citit aceeasi poezie in mai multe „dialecte”. Cred ca nimeni din sala n-a fost surprins ca in „La steaua” nu se schimba nici macar o vorba in functie de regiunea de unde este recitatorul, ci doar pronuntia, un pic, atat cat sa stim de unde ne tragem, fiecare.
Multumesc preotilor Stefan si Antonel pentru gazduirea unei seri culturale. La plecare, cineva din sala a spus ca ar mai fi stat, ar fi fost dispusa sa mai asculte, ii parea rau ca intalnirea se terminase atat de repede.
Asa cum s-a remarcat, sunt atat de multe lucruri de spus, de facut, impreuna. S-a observat corect ca e nevoie de mai multe intalniri, iar cumpararea unei biserici proprii are sansa sa accelereze coeziunea noastra. La urma urmei,biserica nu este doar o activitate de duminica. Parintele Stefan Morariu a facut o constatare, formulata sub forma unei intrebari: Oare ce este biserica, daca nu un loc de intalnire cu Dumnezeu dar si cu comunitatea din care faci parte? Le multumesc asadar pentru dorinta dumnealor de a fi prezenti si activi in viata culturala, atat de necesara mersului nostru inainte.

Milena Munteanu