“Convertirea” ortodocsilor din Transilvania la greco-catolicism

La sfarsitul secolului al XVII-lea Imperiul Habsburgic a „convertit” romanii ortodocsi din Transilvania la greco-catolicism. Situatia romanilor transilvaneni era foarte grea, potrivit „diplomei” emise la Viena de Leopold I, in anul 1691, care se stipula ca doar maghiarii, sasii si secuii reprezentau cele trei „natiuni” privilegiate, iar romano-catolicismul, lutheranismul, calvinismul si unitarianismul erau cele patru religii acceptate. Romanii ortodocsi erau doar tolerati.

Se tintea atragerea ortodocsilor romani intr-o Biserica noua, fara nici o actiune de convertire, lasandu-i in convingerea ca nu li se cere nici o schimbare. Uniatismul se dove­deste si prin aceasta a fi fost o creatie politica. Catolicismul nu se angaja intr-o opera de con­vertire, pentru ca nu avea incredere in succesul ei. S-a ales calea mai comoda: a inselarii ortodoc­silor romani si a presiunilor de stat asupra lor.

Presiunile au fost multe asupra romanilor or­todocsi, iar numarul celor care au fost inselati era unul mare. Ar trebui volume pentru descrie­rea persecutiilor neintrerupte suportate de popo­rul roman din Transilvania pentru vointa lui de a ramane in Biserica Ortodoxa, mai ales de la anul 1701 pana la anul 1761, cand o parte a lui a reu­sit sa obtina un episcop ortodox.

Suferintele indurate de romani pentru credinta stramoseasca

Cruzimea noii stapaniri e greu de descris. Ortodocsii romani mureau in toate partile ca martiri pentru credinta lor, fie impuscati sau span­zurati, fie in batai si in temnite. Insasi imparateasa Maria Tereza a trebuit sa recunoasca in rescriptul din 1760 ca “multimea a fost tratata in acel principat al nostru cu moartea si cu alte mijloace de cruzime pentru religia neunita de rit grec“.

Documentele vremii sunt pline de relatari re­feritoare la situatia ortodocsilor din Transilvania. Acestia au adresat numeroase memorii stapani­rii de la Viena, memorii ce cuprind descrierea persecutiilor la care erau supusi. Soldatii intrau noaptea in sate, legau strajile, jefuiau casele preotilor si ii arestau, nu inainte de a-i bate. Preotii erau eliberati doar daca promiteau ca nu vor mai savarsi sfintele slujbe pana nu vor recunoaste unirea cu Roma. In aceste conditii, mii de persoane au murit nebotezate, nemartu­risite si neimpartasite. Au fost si preoti care au continuat sa slujeasca fara a trece la greco-catolicism, dar care nu au ramas nepedepsiti. Una dintre masurile luate de autoritatile austriece impotriva lor a fost confiscarea bunurilor lor. In anul 1755, romanii scriau Mitropolitului din Karlovitz plangandu-se de situatia lor, mentio­nand ca temnitele erau pline de preoti si mireni. In luna mai a anului 1760, in cadrul Adunarii dregatorilor de la Deva a fost prezentat un me­moriu scris de romanii trecuti prin grele incercari. In aceasta declaratie ei mentionau ca sunt de acord sa plateasca orice taxa, insa nu erau de acord sa se lepede de credinta stramoseasca.

Generalul Adolf von Buccow – adevaratul intemeietor al greco-catolicismului in Transilvania

Un an mai tarziu, Generalul Adolf von Buccow, insotit de trupe, era trimis in Transilvania cu un scop precis, acela de-a face ordine. La inceput, generalul promite romanilor implinirea dorintelor lor. La scurt timp dupa aceste promisiuni, Buccow incepe o actiune de represiune mult mai grea decat cele anterioare. Una dintre masurile pe care le-a luat a fost aceea de a declansa o ancheta pentru a afla cine au fost romanii care s-au declarat im­potriva unirii cu Roma. Cu toate ca se forma­sera comisii impartiale, rezultatele au aratat ca aproape pretutindeni romanii s-au decla­rat ortodocsi. Paradoxul acestei situatii este ca, la incheierea anchetei, generalul a refuzat sa acorde bisericile si bunurile bisericesti or­todocsilor, asa cum ar fi fost normal.

Situatia devenea din ce in ce mai dificila pentru ortodocsi. Comisia de dezmembrare, ce activa la Sibiu sub presedintia lui Buccow, a inscris o parte dintre romanii ortodocsi ca uniti. Inscrierile s-au facut dupa bunul plac si nu s-a tinut cont de dorintele romanilor. La 6 mai 1761, Generalul Buccow inainta un raport catre imparateasa:

„Va rog sa-mi permiteti sa introduc pe episcopul Dionisie Novacovici (anterior episcop ortodox al Budei) peste tot in principat… si anume cat mai repede, ca sa pun capat dezordinilor viitoare ale valahilor prin stabilizarea unei capetenii spirituale, care apoi sa tina in ordine pe supusii sai, in special sa se opuna autoritatii mereu crescande a lui Sofronie (Sfantul Sofronie de la Cioara) in acest popor; este cu adevarat timpul ca sa se procedeze asa, caci altfel nu se mai salveaza nimic din unire, cu toate mijloacele intrebu­intate, pe care eu desigur nu le crut, si de care poate si trebuie sa dea marturie intreaga tara, caci asa de tare si greu n-am mai lucrat nicio­data, aceasta trebuie sa o recunosc”.

Unul dintre mijloacele de care vorbea Generalul Buccow a fost daramarea manas­tirilor si schiturilor ortodoxe. Asa credea ge­neralul ca se face o convertire. Episcopul cato­lic Bajtay se ingrozise de masurile generalului atunci cand acesta afirmase ca va masacra pe toti romanii din tinutul Bistritei, deoarece nu voiau sa treaca la greco-catolicism. „Pe drept cuvant s-a putut spune ca adevaratul intemeie­tor al Bisericii Unite din Ardeal a fost acest ge­neral austriac, cu tunurile si cu dragonii sai“.

Sfintii Marturisitori Ardeleni – o pilda pentru romanii de astazi

Nu putini au fost preotii si mirenii or­todocsi din Transilvania care au aparat legea stramoseasca in fata stapanirii austriece, care incerca sa-i treaca la greco-catolicism cu forta. Intre acestia se numara si Cuviosul Visarion (Sarai), care a inceput o miscare de propovaduire a credintei ortodoxe (1744). Miscarea declansata de acesta a crescut ingri­jorarea Curtii de la Viena, care a facut tot ce i-a stat in putere pentru a-l opri pe acesta sa marturiseasca Ortodoxia. Cuviosul si-a dat sufletul in mainile lui Hristos in inchisoarea de la Kufstein.

Sfantul Sofronie de la Cioara este un alt marturisitor care a ingrijorat au­toritatile. Memoriul din anul 1760, inaintat Adunarii de la Dej, este rezultatul actiunii Ieromonahului Sofronie, in urma caruia s-a obtinut venirea episcopului Dionisie, primul ierarh ortodox al ardelenilor dupa mai bine de jumatate de secol.

Preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales sunt alti doi marturisitori ce au luptat pentru apararea dreptei credinte. Peste ani, cro­nicarul brasovean Radu Duma isi amintea ca, in 1776, preotul Ioan a fost vizitat in temnita de cativa comercianti brasoveni. Parintele Ioan le-a marturisit acestora ca mai bine va muri acolo de­cat sa-si lase credinta cea pravoslavnica.

Celalalt cleric, preotul marturisitor Moise, a ajuns impreuna cu credinciosul Oprea Miclaus din Saliste in audienta la imparateasa Maria Tereza si la Cancelarul Kaunitz. Ca raspuns la memo­riul pe care cei doi l-au prezentat, stapanirea i-a trimis in temnita de la Kufstein.

Alaturi de aces­tia au fost numerosi preoti si credinciosi, bar­bati, femei si chiar copii, ce si-au dat sufletul pentru legea stramoseasca. Unii dintre ei au fost ucisi sau au murit in urma suferintelor, batuti, intemnitati sau alungati din satele lor. Pe 21 octombrie, ziua praznuirii Sfintilor Preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, dar si a Sfintilor Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si a Sfantului Mucenic Oprea, sa ne gandim la credinta lor, la lupta pe care au dus-o pentru pastrarea Ortodoxiei si mai apoi la pozitia in care ne situam noi astazi in marturisirea lui Hristos.

Dar toate raman psihologie sau chiar ideo­logie daca nu luam in seama faptul ca puterea lor atunci nu a fost alta decat puterea lui Hristos, intarita de bucuria marturisirii Lui. Iar slabiciu­nea noastra astazi nu poate avea alta cauza decat departarea la care ne situam de Dumnezeul pa­rintilor nostri, de „Izvorul nestricaciunii, Care a izvorat din mormantul lui Hristos, intru Care ne intarim”.