Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Cum ne raportăm noi, creştinii ortodocşi moderni, la Maica Domnului şi cum o cinstim, atât din punct de vedere hristologic, cât şi devoţional?

În primul rând, trebuie să subliniem caracterul central al locului Mariei în Taina Întrupării, atât de înrădăcinat în experienţa liturgică şi devoţională a creştinilor ortodocşi. Imnurile şi icoanele care împodobesc fiecare zi de sărbătoare ortodoxă întăresc ideea că Maria reprezintă un loc de întâlnire dintre divin şi fiinţele create. Dumnezeu a intrat în lume ca Fiul Întrupat datorită consimţământului şi cooperării unei fete; El a luat, de asemenea, trup omenesc – sau fire omenească – doar din ea. Maria joacă astfel un rol important în această taină, atât din punct de vedere metafizic, cât şi moral: ea Îi oferă lui Hristos firea Sa omenească şi-şi acceptă totodată de bunăvoie rolul în această taină.

Atunci când creştinii ortodocşi se roagă Maicii Domnului în contextul cultului liturgic sau în particular, ei sunt îndrumați de tradiţia folosirii unor cuvinte care reamintesc neîncetat fundamentul hristologic al unei astfel de venerări. Aşa cum am văzut, majoritatea rugăciunilor sau imnurilor, precum scurtele theotokia care sunt ataşate fiecărei cântări din canoanele de la Utrenie, fac aluzie la rolul Mariei în Întrupare, chiar în timp ce le îngăduie creştinilor să se roage pentru mijlocirea şi ajutorul ei. Uneori, textele liturgice par să estompeze hotarul dintre Maria ca protectoare a creştinilor sau ca mijlocitor al acestei protecţii; în termeni strict teologici, desigur, un astfel de ajutor nu poate veni decât de la Dumnezeu Însuşi.

O idiomelă în glasul al IV-lea, cântată la vecernia din 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) ar putea naşte o oarecare confuzie: Pe aceasta, ca pe Maica lui Dumnezeu, lăudând-o, strigăm şi zicem: „Izbăvește-ne pe noi, cei ce te mărturisim pe tine, de Dumnezeu născătoare, de toată primejdia şi izbăveşte de nevoi sufletele noastre”. Deşi astfel de pasaje – de altfel ca şi rugăciunea repetată „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!” – par a atribui tot ajutorul şi apărarea Maicii Domnului, ele trebuie citite împreună cu restul rugăciunilor din tezaurul cultic ortodox. Majoritatea textelor liturgice accentuează, aşa cum am văzut, rolul hristologic care îi îngăduie Mariei posibilitatea de a acţiona ca mijlocitoare între Dumnezeu şi omenire. În aproape fiecare caz, ea nu Îi ia locul Fiului ca principal mijlocitor între oameni şi Dumnezeu; mai degrabă, ea reprezintă, precum îngerii şi sfinţii, un personaj abordabil din tărâmul ceresc, care le permite credincioşilor să se apropie şi mai mult de Mântuitorul Hristos.