Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros personaj din istoria Rusiei, a plagiat Învăţăturile lui Neagoe Basarab, pentru a obţine de la Constantinopol titlul de bazileu. Poarta otomană nu a sesizat falsul. Plagiatul a fost descoperit după 400 de ani.

Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, este autorul celebrei lucrări „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Scrierea a fost creată în perioada 1513-1521. ”Domnul cu apucături împărăteşti”, aşa cum îl numea Nicolae Iorga, a adunat în celebra sa lucrare principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului şi sfaturi morale pentru urmaşii săi. Lucrarea a intrat în circulaţie la scurt timp după ce a fost scrisă, ajungând să fie apreciată la înalte curţi ale vremii drept un veritabil  manual de educaţie a tinerilor.

Învăţăturile lui Neagoe au fost furate în 1557 de Ivan cel Groaznic, fiind prezentate drept operă autentică la Constantinopol pentru recunoaşterea de către patriarhul Constantinopolului a titlului de bazileu, pe care ţarul Ivan şi-l dăduse singur.   Cel mai sângeros personaj din istoria Rusiei, Ivan cel Groaznic  s-a autointitulat ţar la vârsta de 17 ani. A domnit 37 de ani, o perioadă plină de cruzimi şi fapte abominabile. În 1557, Ivan cel Groaznic a dorit recunoaşterea de către Patriarhul Constantinopolului a titlului de bazileu pe care şi-l asumase singur încă din 1547. Drept garanţie pentru moralitatea sa, ţarul rus trebuia să se prezinte la curtea otomană cu o lucrare din care să reiasă moralitatea sa ireproşabilă.

Potrivit celor care au descoperit falsul, este foarte posibil ca Ivan cel Groaznic să nu fi ştiut de existenţa Învăţăturilor domnitorului român. Teodor Mamalachos, ambasadorul ţarului la Constantinopol a descoperit însă lucrarea şi s-a folosit de ea pentru a înlesni obţinerea titlului de bazileu pentru stăpânul său. Mamalachos a achiziţionat opera lui Neagoe Basarab şi a plagiat-o. Cei care au rescris-o au schimbat capitelele şi au scos numele româneşti din scriere. Treaba de plagiat a fost executată însă doar  parţial. În opera trimisă de Ivan cel Groaznic la Constantinopol au mai rămas, în anumite pasaje, numele de Neagoe, Teodosie, Neaga.   Grosolanul fals nu a fost sesizat însă la Constantinopol. Lucrarea trimisă aici de ţar a fost recunoscută ca operă autentică, iar Ivan cel Groaznic a obţinut titlul mul râvnit.  Descoperirea falsului   Plagiatul a fost descoperit după 400 de ani.

Opera lui Teodor Mamalachos a fost găsită în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca. Italianul nu a realizat însă importanţa descoperirii sale şi faptul că documentul era un plagiat. Istoricul român Ion Dumitriu Snagov este cel care a pus informaţiile cap la cap şi a demonstrat falsul făcut de Ivan cel Groaznic.    Istoricul român a comparat manuscrisul original al Învăţăturilor, scris în slavonă, cu documentul descoperit de cercetătorul italian şi atribuit rusului. Acesta a observat că în operă rămăseseră nemodificate numele lui Neaga, mama lui Neagoe, numele lui Ioan şi Petru, băieţii voievodului român şi numele fetelor acestuia, Stana, Roxana şi Anghelina. Aceleaşi nume apăreau şi în textul original al învăţăturilor domnului român. În plus, în textul plagiat apăreau şi rugăciunile de pe patul de moarte ale lui Neagoe Basarab.    „Dacă Ivan cel Groaznic cu siguranţă, habar nu avea de opera voievodului român, Teodor Mamalachos, ambasadorul acestuia la Constantinopol, auzise, cu siguranţă, despre ea şi despre valoarea ei, tot atâtea motive pentru a o plagia şi a o prezenta în faţa Patriarhului drept „întărire” doveditoare a înaltei moralităţi a stăpânului său”, preciza istoricul român, descoperiorul falsului.

Neagoe Basarab a fost canonizat, Ivan cel Groaznic a murit lovit de nebunie   Originea Învăţăturilor lui Neagoe Basarab a fost stabilită în 1970 de către „Al Doilea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene“. Domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, autorul Învăţăturilor a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008. Lucrarea sa este considerată şi astăzi o capodoperă de învăţături morale şi creştine.   După 37 de ani de domnie plină de atrocităţi, Ivan cel Groaznic a murit lovit de nebunie şi de o boală necunoscutăcare i-a descompus trupul.

sursa:adevarul.ro

http://www.argesulortodox.ro/aov1/biblioteca/invataturile_neagoe-voda-basarab.pdf