Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, slujitor al Bisericii prin cuvânt și faptă

„Sfinte Părinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai rânduit păstori și învățători turmei tale și cu înțelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viața ai pus-o pentru păstoriții tăi și cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos, Dumnezeu, pe care roagă-L, Sfinte Părinte ierarhe Antim, să dăruiască pace și mare milă celor ce săvârșesc sfântă pomenirea ta.” (Troparul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul)

„Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Antim, lauda arhiereilor Ţării Românești, podoaba cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc te-ai arătat. Lupta cea bună luptând și dreapta credință mărturisind, cu haină mucenicească preafrumos te-ai împodobit și împărăția lui Hristos ai dobândit. Pentru aceasta împreună cântăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Preafericite Părinte Antim.” (Condacul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul)

Dascăl neîntrecut al pocăinței, ierarh înțelept și bun liturghisitor, om de carte și de arte, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (aprox. 1640/1650 – 1716), fascinează nu numai prin ceea ce se vede din puternica și roditoarea sa personalitate, dar și prin ceea ce nu se vede, prin tainele pe care numai Dumnezeu le știe despre el și care ne atrag sufletele într-o căutare însuflețită de mirare sfântă. Aflați la trei secole distanță, nu putem vedea decât parțial acea lumină descoperită sub vălul smereniei sfântului de pronia lui Dumnezeu. Viața Sfântului Antim rămâne încă, cel puțin în prima jumătate a ei, o taină pentru noi.

În contextul politic, cultural și eclesial din preajma anilor 1700, prietenia și conlucrarea Mitropolitului Antim cu domnitorul binecredincios Constantin Brâncoveanu, cât și relațiile personale cu întâistătătorii ortodocși, ne oferă atât lămuriri, cât și uimiri legate de personalitatea uriașă a Ierarhului Martir Antim Ivireanul.

Despre originea sa georgiană vorbește însuși Sfântul Antim, când semnează pe cărțile tipărite de el: „Antim Ivireanul”, „Antim, georgian de neam”, „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”. De asemenea, câțiva dintre contemporanii săi adeveresc acest lucru: ucenicii Mihail Iștvanovici, Gheorghe Radovici și Dionisie Floru, cărturarii greci Mitrofan Gregoras și Gheorghe Hrisogon din Trapezunt, precum și secretarul domnesc, italianul Anton Maria del Chiaro.

Anton Maria Del Chiaro spune că Antim „era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii, pe care, având în vedere influenţele orientale georgiene, în broderii şi ornamentaţii, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob”, adică din copilărie. Același autor notează în monografia sa că mitropolitul Antim a fost „sclav în tinereţe”, iar ucenicul său, Mihail Iștvanovici arată că tânărul Andrei a fost răpit de unii compatrioți de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor și astfel a fost scos din țara sa natală.

Nu știm exact cât timp a stat el rob printre turci, probabil câțiva ani. Apoi a fost eliberat din robie de către Patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit și l-a adus egumen la mănăstirea Cetățuia din Iași unde l-a cunoscut și pe Mitrofan al Hușilor.

În toată această perioadă de ședere în Imperiul otoman, fie ca rob, fie ca om liber, Andrei – Antim, a acumulat, precum Iosif în anii robiei lui, multe din darurile (cunoaștere teologică și științifică, limbi străine) și deprinderile sale artistice. Nicolae Iorga spune că patriarhul „Dosithei de Ierusalim chemă şi învăţă pe Antim Ivireanul”.

De asemenea, Mihail-Gabriel Popescu și Dan Horia Mazilu sunt de părere că, la Constantinopol, Antim și-a format cultura sa și acolo s-a manifestat „talentul său poliglotic”, anume în „mediul Patriarhiei Ecumenice”. Dintre toate meșteșugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost cea de editor, de tipograf, aducător de lumină şi răspânditor de învăţătură, o pasiune căreia i-a slujit cu ardoare şi la Râmnic, ca şi la Bucureşti, Snagov sau Târgovişte, oricare ar fi fost treapta bisericească la care se ridicase.

La îndemnul patriarhului Dosithei Notarra al Ierusalimului, Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile românești pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dosithei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multe cărți de cult și de cultură, inițiativă susținută material și de domnitorii români Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Sfântul Antim însuși mărturisea în prima sa scrisoarea de apărare din 13 ianuarie 1712 către Constantin Brâncoveanu: „Eu aici, în ţară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”.

Cert este că Antim a devenit apoi ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Hușilor (cel care a tipărit Biblia de la București în 1688), de la care a și învățat limba română și și-a desăvârșit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din București, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.

„Smeritul între ieromonahi, Antim Ivireanul, tipograful”, după cum însuşi se semnează la finalul multor cărți, va lucra peste 26 de ani în ogorul Bisericii, cu precădere în domeniul tipografiei, având ca deziderate: luminarea poporului, instruirea excepţională a preoţilor şi propovăduirea dreptei-credinţe în toate limbile pe care le știa.

Faptul că Antim îl socotea mereu pe domnitorul Constantin Brâncoveanu binefăcătorul său, iar pe mitropolitul Teodosie îl pomenește ca părinte ocrotitor ne dovedește că amândoi au avut încredere în el și l-au iubit încă de la început. De aceea, amândoi l-au și susținut, nu doar la tipărirea cărților, ci și la avansarea pe cele mai înalte trepte și răspunderi eclesiale (stareț, episcop și mitropolit).

Pentru viaţa sa înaltă duhovnicească oglindită şi în activitatea sa tipografică și culturală a fost mai întâi numit stareț al mănăstirii Snagov în vara anului 1694, apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziție testamentare a predecesorului și ocrotitorului său, mitropolitul Teodosie Veștemeanul), de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului.

Dar Antim, s-a dovedit nu doar un bun tipograf, cleric și predicator, dar și un bun chivernisitor al bunurilor bisericești în perioadele sale de stareț al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) și mitropolit al Țării Românești (1708 – 1716).

Nicolae Iorga scria că „Snagovul era într-o stare proastă. Cu venirea ca egumen a lui Antim Ivireanul, pământul dădu mai mult, oamenii îşi făcură mai deplin datoria iar mai bine decât toţi Antim însuşi”.

Despre lucrarea sfinţitoare şi creatoare a Mitropolitului Antim al Ţării Româneşti, ca săvârşitor şi iconom al Tainelor dumnezeieşti şi al podoabelor Bisericii, dau mărturie atât cei care i-au păstrat amintirea vie chiar și după moartea sa, dar şi icoanele, sculpturile în lemn şi în piatră, bisericile şi mănăstirile construite sau restaurate de el în eparhiile Râmnicului și Bucureștilor.

Traducerile cărţilor bisericeşti de cult şi de cultură din limba greacă şi tipărirea lor în limba română reprezintă, de asemenea, o altă lucrare prin care Sfântul Antim Ivireanul a îmbogăţit viaţa Bisericii Ortodoxe Române, noi folosind astăzi în mare parte aceleaşi formule şi expresii liturgice precum le-a lăsat el. Între cărţile tipărite de el şi puse la îndemâna credincioşilor amintim: Antologhionul (1697), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte imprimată cu caractere arabe-, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Psaltirea (1694, 1710), Evholohion (1706), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715). Deşi avem şi alte traduceri în limba română ale Liturghierului, de exemplu cea a mitropolitului Dosoftei al Moldovei din 1679, în limbajul liturgic românesc s-au păstrat termenii şi formulele liturgice folosite de Sfântul Antim în Liturghierul din 1713. Rugăciunile Împărate ceresc, Tatăl nostru, Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul… şi Crezul, ca şi alte rânduieli din Liturghier şi din Molitfelnic, păstrează şi astăzi formularea Sfântului Mitropolit Antim.

De asemenea, scrierile Sfântului Antim ne dezvăluie uriașa lui cultură teologică și laică sintetizată în adevărate capodopere dedicate catehizării și îndrumării preoților, în misiunea lor de păstori: Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710), Capete de poruncă la toată ceata bisericească (), Didahiile (28 de predici ale sale), Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705), Chipurile Vechiului şi Noului Testament (1709).

Cele mai remarcabile cărți tipărite sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul sunt:

Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă)
Slujba Sf.Parascheva și a Sf.Grigorie Decapolitul (1692, limba română)
Evangheliarul greco–român (1693)
Psaltirea (1694, limba română)
Antologhionul (1697)
Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699)
Proschinitarul Sf. Munte Athos(1701, limba greacă),
Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume)
Evanghelia (1697)
Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698)
Carte sau lumină (1699)
Învățături creștinești (1700)
Floarea darurilor (1701)
Noul Testament (1703)
Tomul bucuriei, (1705, limba greacă)
Liturghierul și Evhologhionul (1706)
Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705, lucrare originală)
Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710, lucrare originală)
Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714, lucrare originală)
Psaltirea (1710)
Octoihul (1712)
Liturghierul (1713)
Evhologhionul (1713)
Catavasierul (1714)

Sfântul Mitropolit Antim a rămas în Biserica Ortodoxă Română predicatorul exemplar, care a izbutit să transmită învăţăturile de credinţă creştină într-un stil unic, îmbinând sensibilitatea duhovnicească şi experierea adevărurilor creştine cu erudiţia, cu iscusinţa interpretării şi cu persuasiunea demonstraţiei oratorice. Învăţăturile Sfintei Scripturi, pildele înţelepţilor profani, exemplele din viaţa omului şi a naturii înconjurătoare, toate se împletesc în predicile sale într-o sinteză minunată a Duhului şi a Adevărului spre folosul credincioşilor creştini pe care Sfântul Antim căuta să-i împodobească duhovniceşte spre dobândirea mântuirii şi a frumuseţilor cereşti. Didahiile sale (28 de predici și cuvinte catehetice) rostite în perioada slujirii lui ca mitropolit ni se descoperă ca o operă complexă, în care sunt prezentate şi armonizate învăţături dogmatice, liturgice, morale, îndemnuri şi rugăciuni personale într-o exprimare românească excepțională și originală, şi o unitate neegalată de sensibilitate poetică şi viziune teologică.

La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeiești, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăşte să clădească mănăstirea Tuturor Sfinților, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în care se păstra Sfântul Mir. Sfântul Antim pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaş „întru slava şi mulţumita însuşi celui întru Troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor”.

Trăitor și mărturisitor al Ortodoxiei, Sfântul Antim Ivireanul a întreținut relații apropiate cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori din Răsăritul creștin aflat sub stăpânirea turcească (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol), ajutând la promovarea învățăturii creștin-ortodoxe în acele țări.

Astfel, între anii 1701-1702, la București, Antim a tipărit primele cărți în limba arabă (Liturghierul și Ceaslovul în variantă bilingvă greco-arabă) pentru creștinii din Siria, unde a trimis și prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). În anul 1709, mitropolitul ivirean a trimis o tiparniță în Georgia, țara sa natală. La Tbilisi, ucenicul său, Mihail Iștvanovici, a scos la lumină primele cărți liturgice în 1709 (Evanghelia și Liturghierul).

În 1714 mitropolitul Antim i-a trimis patriarhului Hrisant Notara litere grecești turnate în plumb, necesare tipografiei din Ierusalim. Merită amintite și cărțile liturgice și de teologie apologetică ortodoxă tipărite în grecește de către smeritul și rodnicul tipograf Antim Ivireanul: Manualul dogmatic al lui Ioan Kariofil (1697), Mărturisirea ortodoxă a credinţei Bisericii Soborniceşti şi Apostolice a Răsăritului (1699), Eortologhion (1701) și altele.

Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este acuzat de trădare și arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716. Forţat să-şi dea demisia şi refuzând, Mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă, în mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum, însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia (un afluent al Mariței), lângă Adrianopol. Astfel și-a încheiat martiric viața cel ce s-a pus zi de zi în slujba lui Hristos și a Bisericii.

Abia după 250 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul. În ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, așezându-l în rândul sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre, cu ziua de prăznuire anuală la 27 septembrie.

Fire blândă și poetică, dar, în același timp, curajos în cuvintele și activitățile sale sociale, eruditul mitropolit Antim a împletit sfințenia și misiunea, credința și cultura, contemplația și făptuirea, într-o armonie roditoare, cum puțini au reușit, în cadrul Bisericii și al culturii române. Propovăduitor al frumuseții divine și umane, deopotrivă rugător și învățător, Sfântul Antim n-a fost indiferent la suferința și sărăcia oamenilor, arătându-se un luptător ferm împotriva nedreptăților sociale. Amprenta pe care, vreme de un sfert de veac (1691 – 1716), Sfântul Antim a lăsat-o prin lucrarea sa de tipograf și caligraf neobosit, traducător, cleric slujitor și predicator, păstor iubitor și artist multivalent deopotrivă, nu a putut fi ștearsă de suspiciunile, intrigile și calomniile celor care-l invidiau și care au conspirat la caterisirea lui nedreaptă și apoi chiar la uciderea lui.

Cuvintele şi expresiile Mitropolitului Antim împodobesc de mai bine de trei veacuri nu numai gândirea credincioşilor creştini-ortodocşi şi slujirea liturgică în Biserica noastră naţională, ci şi limba română literară, cel mai cuprinzător tezaur al sufletului românesc. Deşi „străin de neamul românesc”, cum însuşi mărturiseşte, dar nu străin de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, marele cărturar şi artist originar din Iviria s-a identificat cu poporul român, împropriindu-şi zestrea lui spirituală. Acest „dulce grai românesc” l-a introdus în slujbele liturgice, căutând pein el, să facă accesibile oamenilor tainele cunoașterii și slujirii lui Dumnezeu, taine care, până la el, erau rostite numai în limbile slavonă și greacă.

Referitor la această deplină asimilare a sa în neamul românesc, nu ne putem stăvili admiraţia faţă de măiestria cu care înaltul ierarh s-a exprimat în limba noastră atât oral, cât și în scris, ridicând-o pe culmile luminoase și curate ale expresivităţii şi poeticităţii. Cercetătorii care au studiat îndeaproape calităţile limbii utilizate de ilustrul mitropolit au ajuns la concluzia comună potrivit căreia Sfântul Antim poate fi numit, pe drept cuvânt, ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare.

Dar strălucirea Sfântului Antim Ivireanul nu se oprește în interiorul granițelor Țării Românești. Cu ajutorul financiar al Domnitorului Constantin Brâncoveanu, tipărirea de cărți în limbile popoarelor ortodoxe cucerite de turci (greci, slavi – bulgari și sârbi -, arabi, georgieni) a fost principala sa lucrare de sprijinire a Bisericii celei prigonite în spațiul din estul Europei și din Asia mică. Pentru aceasta îl putem numi, ca și pe dascălii Bisericii din veacul de aur al teologiei creștine, „stâlp al ortodoxiei”.

Personalitate de prim rang a teologiei ortodoxe româneşti, Sfântul Antim Ivireanul a luminat Biserica prin cuvântul rostit şi prin slujirea sa jertfelnică, fiind un adevărat model de păstor şi învăţător al Bisericii lui Hristos. Luminatul ierarh martir L-a slujit neîncetat pe Dumnezeu, urmărind luminarea semenilor prin învăţătura ortodoxă și sensibilizarea lor faţă de nenumăratele frumuseţi ale iubirii de Dumnezeu și de semeni. Din această perspectivă, găsim cu totul îndreptăţită afirmaţia potrivit căreia slujirea prin cuvânt și faptă a Bisercii a reprezentat, pentru Sfântul Antim Ivireanul, măsura conştiinţei sale faţă de Dumnezeu şi față de neamul românesc.

(Manastirea Antim – Arhim.Mihail Stanciu)