Duminica a treia din post, a Sfintei Cruci La vremea Sfintei Liturghii, rostim rugăciunile începătoare:Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, …
Continue reading Rânduiala de rugăciune pentru duminică, 22 martie 2020Stefan Morariu
Dragii noștri, Lumea, credincioșii și slujitorii Bisericii trăiesc vremuri de încercare. Însă nimic nu trebuie lăsat să semene teama și deznădejdea în sufletele noastre. Maica Domnului ne ocrotește pe toți sub sfântul ei acoperământ. Dumnezeu, cu Sfinții și Îngerii Săi, sunt mergători împreună cu noi și în viața aceasta, și la pragul vieții veșnice. Natura …
Continue reading Mesajul bisericii Sf. Ioan către credincioșii parohieiPreaiubitului cler, credincioșilor și monahilor: Aceste cuvinte rostite de către regele David, autorul psalmilor, sunt și cuvintele de pe buzele noastre astăzi, în timp ce suntem martorii pandemiei cumplite care a pus stăpânire pe întreaga lume, precum și asupra propriei noastre țări. Trebuie să facem mai mult decât să reflectăm asupra acestei situații; suntem îndemnați …
Continue reading Declarația Arhiepiscopului Nathaniel privind răspândirea coronavirusuluiDeclaratia Sfântului Sinod al Mitropoliei Ortodoxe din America referitoare la Virusul Corona – 13 Martie 2020 Din luna ianuarie a acestui an, lumea întreagă a devenit martoră la răspândirea rapidă a unui virus numit SARS-CoV-2, precum și la boala pe care acesta o provoacă, numită Boala Coronavirus 2019 sau Boala Virusului Corona, adesea prescurtată sub …
Continue reading Declaratia Sfântului Sinod al Mitropoliei Ortodoxe din America referitoare la Virusul CoronaEpiscopia Ortodoxă Română din America a fost binecuvântată de Dumnezeu prin dăruirea unui episcop. Părintele arhimandrit Andrei Hoarște a fost hirotonit de ierarhii Sinodului Mitropoliei Ortodoxe a Americii pentru a fi episcopul vicar al românilor ortodocși din Canada și S.U.A. Sâmbătă, 1 februarie 2020, mitropolitul Tikhon, arhiepiscopul Nathaniel și ceilalți membri ai sinodului au săvârșit …
Continue reading Hirotonia întru episcop a părintelui arhimandrit Andrei Hoarște – 1 februarie 2020Topîrceanu se naște în 1886 la București din niște părinți care se trag de prin părțile Sibiului. Tatăl lui era cojocar. De emoție că are un fiu, tatăl își propune, pe loc, să-i facă un cojocel. Paraschiva, nevasta exasperată, țipă la el: „Cum să-i faci cojoc, omule, că e ăsta e prunc, încă nu …
Continue reading Memoriile de război ale lui George TopîrceanuÎn 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică …
Continue reading Mica Unire din 1859Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!De câte ori ascult versurile acestea, mă trece un fior. Eminescu parcă îmi ştia cele mai adânci gânduri şi vise. Să fi fost el alături de …
Continue reading Eminescu și Teoria Relativității