Biserica îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Sunt printre cei mai populari martiri în rândul credincioşilor ortodocşi. Ziua lor de cinstire, 9 martie, este sărbătorită în mod special de creştinii din ţara noastră. Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci, numiţi sfinţi sau mucenici. Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii are un sens teologic. La Sfinţii Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp”.
Mucenicii sau martirii sunt creștinii care și-au dat viața mărturisind pe Domnul Iisus Hristos. Ei sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt.
Pe jertfa martirilor s-a zidit Biserica, de aceea în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii se pun moaşte de martir. Mărturia lor stă la baza modelului creştin de mărturisire a lui Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al nostru.
Apostolul Pavel spune despre ei: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11, 37-38). În evenimentul mărturiei lor se ascunde taina iubirii şi legăturii care-i uneşte pe toţi sfinţii mucenici, pe cei care au mărturisit şi pe cei care mărturisesc acum.
Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice.
Minunile din lacul îngheţat
Sfinţii 40 de Mucenici erau soldați creștini, aflați în armata împăratului Licinius, care stăpânea partea de răsărit a Imperiului Roman. Conform izvoarelor istorice, în anul 320, Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând că sunt creștini, le ordonă să își renege credința și să se închine idolilor. Cei 40 de mucenici refuză să facă acest lucru, astfel Agricola decide să îi întemnițeze timp de 8 zile și ordonă să fie torturați.
Văzând faptul că aceștia nu sunt dispuși să renunțe la creștinism, Agricola decide să îi condamne la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Dintre toți cei 40, unul a decis să renunțe la creștinism, însă în momentul în care a ieșit din lac a murit pe loc. Totuși, locul acestuia a fost luat de către un soldat martor la eveniment. Deși guvernatorul Agricola spera că aceștia vor renunța la creștinism, în decursul nopții în care mucenicii se aflau în lac, s-au petrecut minuni remarcabile: la început, apa lacului s-a încălzit, astfel topindu-se gheața, iar apoi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât din ceruri deasupra mucenicilor.
La auzul acestor vești, guvernatorul decide să îi scoată din lac și să le fie zdrobite fluierele picioarelor, iar apoi să fie lăsați să moară. După moartea acestora, trupurile lor au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în lac. Părţi din sfintele moaște ale acestora, care au scăpat focului, se pot găsi în diverse biserici aparținând spațiului ortodox.
Sfinții 40 de Mucenici sunt un exemplu de urmare și mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos și sunt cinstiți în mod deosebit de creștini, încă din secolul al IV-lea. În acest sens, din viața Sfântului Vasile cel Mare aflăm că familia lui avea spre cinstire moaște de la Sfinții 40 de Mucenici.
Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de Mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de Mucenici.
Colacii în forma cifrei opt
Creștinii ortodocși din România îi cinstesc în mod deosebit și au o evlavie specială pentru acești sfinți care au suferit moarte martirică în Sevastia Armeniei.
În ţara noastră sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare trădiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, în comunităţile rurale era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presarat cu numeroase obiceiuri în satul tradiţional românesc.
Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci numiţi sfinţi sau mucenici. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8 şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea şi Muntenia, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.
Forma cifrei 8 în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă.
Cifra 8 în teologie semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta „arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică «din slavă în slavă» (II Corinteni III, 18)”, după cum afirmă Christos Yannaras.
Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane. După cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfătare dumnezeiască şi mai presus de orice înţelegere”, în timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuză iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu, această unire se va transforma într-o „suferinţă de negrăit”. Iubirea lui Dumnezeu specifică zilei a opta este întotdeauna cea care judecă după dreptate, cea care dă fiecăruia după dreptate: „Și vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).
Din cele prezentate mai sus despre ziua a opta înţelegem că mucenicii în forma cifrei 8 ne arată că Sfinţii 40 de Mucenici ne sunt călăuzitori prin mucenicia lor spre ziua a opta, cea care nu se sfârşeşte niciodată şi este a bucuriei celor drepţi în Împărăţia cea nepieritoare a lui Dumnezeu.
sursa:ziarullumina.ro