Evanghelia la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Luca 10, 37-42, 11, 27-28):

”În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi răspunzând Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi, când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc.”

Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. În calendarul Bisericii noastre, la sărbătoarea Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului, se citeşte aceeaşi Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca ca şi la celelalte sărbători ale Maicii Domnului.

De ce oare Biserica a rânduit ca la toate sărbătorile Maicii Domnului să se citească aceeaşi Evanghelie? Pentru că Maria din Evanghelia de astăzi, deşi nu este Maria, Maica Domnului, ci este Maria, sora Martei şi a lui Lazăr din Betania, totuşi are o asemănare cu Maica Domnului, întrucât ascultă cu smerenie şi evlavie cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, în Evanghelia de azi este lăudată Maica Domnului de către o femeie din popor, care pe când asculta cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos a exclamat: „fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii care Te-au alăptat!” Deci, în Evanghelia de astăzi se vorbeşte şi de cinstirea Maicii Domnului.

Unicul necesar pentru viaţa eternă: legătura omului cu Dumnezeu

În timp ce Marta „se ostenea şi se silea să facă ospăţ mare” (cf. Luca 10, 40), adică să arate ospitalitatea ei faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, sora ei, Maria, stătea la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Ea asculta cuvintele lui Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni. Ca atare, Maria ne învaţă că ascultarea cuvântului lui Dumnezeu este cea dintâi şi cea mai necesară lucrare a omului. Legătura omului cu Dumnezeu-Creatorul sau lucrarea de înduhovnicire a sufletului este deci esenţială pentru viaţa omului. Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat pe cele două surori, Marta şi Maria, să-şi manifeste preţuirea faţă de El în mod diferit. Marta se silea să arate preţuirea sa faţă de Iisus printr-o masă de sărbătoare, iar Maria îşi manifesta preţuirea sa faţă de Iisus prin ascultarea atentă a cuvintelor Sale. Însă când Marta a cerut Mântuitorului Iisus Hristos să-i spună surorii ei să vină să o ajute, El nu a ascultat-o. De ce? Pentru că Marta încerca să reducă activitatea omului la grija sa pentru hrana trupească. De aceea, Domnul îi spune Martei: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 41).

Ce anume este unicul necesar, adică acest „un singur lucru trebuieşte”? Este tocmai legătura omului cu Dumnezeu, deoarece toate lucrările de ordin material pe care le săvârşim înseamnă acumulare de bunuri în jurul nostru, pe când relaţia cu Dumnezeu în rugăciune şi în ascultarea cuvântului Lui înseamnă acumularea de valori netrecătoare în sufletul nostru. Acesta este adevărul esenţial al identităţii şi vocaţiei umane, unicul necesar fără de care nu mai suntem fiinţe teologice, ci doar biologice. Or, oamenii sunt singurele fiinţe de pe pământ create după chipul Persoanelor cereşti, veşnice, deci chemate la iubire veşnică.

Legătura noastră cu Dumnezeu este singura relaţie care ne înveşniceşte, ne dă valoare infinită şi viaţă eternă. Tocmai pentru că suntem făcuţi nu pentru a face umbră pământului, ci pentru a fi părtaşi la fericirea cerească şi slava veşnică a Sfintei Treimi, cea dintâi şi cea mai de preţ lucrare este cultivarea legăturii noastre vii cu Dumnezeu-Creatorul. Ea se cultivă prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi înţelegerea sensurilor duhovniceşti ale Cuvântului divin în viaţa noastră proprie, pentru a începe încă din lumea aceasta comuniunea cu Dumnezeu Cel Veşnic. Iisus spune Martei: „Maria partea cea bună şi-a ales”, adică partea esenţială, baza sau temelia vieţii, legătura vie a omului cu Dumnezeu.

Aşadar, Mântuitorul Iisus Hristos corectează şi luminează pe Marta, ca să nu devină roabă a preocupărilor pentru lucrurile limitate şi trecătoare. Hrana trupească este necesară pentru vieţuirea biologică, dar hrana sufletească sau comuniunea omului cu Dumnezeu în rugăciune, în ascultarea şi împlinirea voii Lui este hrana pentru suflet. Sufletul persoanei umane nu poate fi umplut cu ceva material, limitat şi trecător, ci numai cu prezenţa Cuiva, cu prezenţa lui Dumnezeu Cel nelimitat şi veşnic, Care, iubire fiind, l-a făcut pe om după chipul Lui, pentru comuniune eternă cu El.

„Maria care a ales partea cea bună” se aseamănă cu Maria, Maica Domnului, ce a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, L-a născut şi L-a arătat lumii, iar la nunta din Cana Galileii a spus oamenilor prezenţi acolo: „Faceţi orice vă va spune El” (In. 2, 5). Aceasta este predica ei, a Maicii Domnului, care nu rosteşte o predică paralelă, nici concurentă cu predica lui Hristos, deoarece ea Îl arată lumii pe Fiul ei: „Faceţi orice vă va spune El” (In. 2, 5). Întrucât Maica Domnului ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, Îl naşte şi Îl arată lumii, ea devine icoana Bisericii în care locuieşte tainic Hristos şi este propovăduit Hristos pentru mântuirea lumii.

Creştinul naşte duhovniceşte pe Hristos prin virtuţi şi fapte bune

În acest sens, Sfinţii Părinţi ai Bisericii arată că Maica Domnului este icoana Bisericii şi modelul vieţii creştinului. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662), de pildă, ne spune că sufletul creştinului trebuie să fie fecioară şi mamă, adică fecioară prin curăţia lui şi prin credincioşia lui faţă de Dumnezeu, iar, mamă prin naştere de virtuţi, ca bunătatea, smerenia, sfinţenia, milostenia.

După modelul vieţii Fecioarei Maria, Maica Domnului, trebuie şi noi să ne străduim să avem suflet de fecioară, păstrând dreapta credinţă şi suflet de maică prin săvârşirea de fapte bune. Dacă sufletul nostru este plin de iubirea lui Hristos, el naşte şi cultivă virtuţi şi fapte bune. Dacă zidim biserici, creştem copii în credinţă, ajutăm pe cei săraci, bătrâni, bolnavi, orfani şi umiliţi, atunci sufletul nostru devine mamă sau născător de virtuţi şi împlinitor al poruncilor lui Hristos după chipul Maicii Domnului care a născut ca om pe Dumnezeu-Cuvântul şi L-a arătat lumii.

Nu putem să cinstim pe Fiul şi să uităm pe Maica Sa

Reamintim faptul că Evanghelia de astăzi este citită nu doar pentru a arăta o asemănare între Maria, sora Martei şi a lui Lazăr, şi Maria, Maica Domnului Hristos, ci şi pentru a ne arăta că cinstirea Maicii Domnului este o lucrare binecuvântată a poporului dreptcredincios. Evanghelia care se citeşte la sărbătoarea Bunei-Vestiri a Întrupării Domnului Hristos ne arată că cinstirea Maicii Domnului este începută de Arhanghelul Gavriil când i s-a închinat Fecioarei Maria, adică a făcut o plecăciune în faţa ei şi a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Lc. 1, 28). Iar Fecioara Maria a rămas mirată de acest gest, întrebându-se: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?” (Lc. 1, 29). Deci, tot în Evanghelia după Sfântul Apostol Luca, avem mărturia că îngerii au cinstit-o mai întâi pe Fecioara Maria, Maica Domnului, şi apoi oamenii.

În Evanghelia de astăzi se spune că o femeie din popor când L-a auzit pe Iisus vorbind s-a gândit la Mama Lui care L-a născut ca om. Deşi Maica Domnului nu era prezentă atunci lângă Iisus, totuşi femeia din popor, auzind cuvintele Lui pline de har şi de adevăr, a fericit-o pe ea, pe Maica Domnului. Femeia aceasta, ca un mare dascăl anonim din popor, ne învăţă pe toţi că nu putem să cinstim pe Fiul şi să uităm pe Mama Sa, nu putem să-L ascultăm pe El fără să o fericim pe ea. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă nu desparte, în cultul ei liturgic, pe Fiul de Mama Sa, pentru că toată cinstirea ei vine din calitatea ei de Mamă a lui Hristos, Mântuitorul lumii, adică din calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului are în calendarul ortodox nouă zile de pomenire, din care cinci sunt înscrise cu cruce roşie în calendar. Aşadar, Evanghelia sărbătorii de azi ne învaţă că prima lucrare a noastră trebuie să fie cultivarea legăturii noastre vii cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultarea Evangheliei, împlinirea poruncilor lui Hristos şi fapte bune, iar împreună cu aceasta trebuie să cinstim pe Maica Domnului ca fiind nedespărţită de Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Intrarea în Biserică a Mariei – icoană a pregătirii noastre pentru sărbătoarea Naşterii Domnului

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului a fost instituită în secolul al VIII-lea, ca o necesitate practică, deoarece începând cu secolul al V-lea în Apus şi al VI-lea în Răsărit s-a răspândit practica observării Postului Naşterii Domnului ca perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului sau a Crăciunului. Prin urmare, Biserica a stabilit că în ziua de 21 noiembrie a fiecărui an, adică în ziua a şaptea de la începutul Postului Crăciunului (care începe la data de 15 noiembrie), să avem o sărbătoare a Maicii Domnului. Această sărbătoare este numită Intrarea în Biserică sau în Templu a Maicii Domnului şi ne aminteşte de pregătirea duhovnicească a Fecioarei Maria, timp de doisprezece ani, de la vârsta de trei ani până la vârsta de cincisprezece ani, în Templul din Ierusalim. Templul avea şi o şcoală de creştere şi educaţie a fetelor în credinţă şi în activităţi practice. Şcoala era condusă de femei văduve şi evlavioase, care se îngrijeau de confecţionarea şi curăţirea veşmintelor de la Templu şi de menţinerea frumuseţii lăcaşului sfânt din Ierusalim. Aceste femei evlavioase, înţelepte şi harnice, erau educatoare sau profesoare care ajutau fetele de la Templu să cultive rugăciunea şi munca, să crească duhovniceşte în ascultare, smerenie şi grijă pentru întreţinerea obiectelor şi veşmintelor sfinte de la Templu. În această şcoală duhovnicească vine Fecioara Maria, fiind adusă la Templu de părinţii ei înaintaţi în vârstă, Ioachim şi Ana, întrucât fiica lor era darul lui Dumnezeu şi rodul rugăciunii lor şi, ca atare, ea trebuia să crească în rugăciune şi sfinţenie.

Maica Domnului, Templu viu al Arhiereului Hristos

Potrivit Sfintei Tradiţii, Fecioara Maria este primită la Templu de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care, inspirat fiind de Duhul Sfânt, şi-a dat seama că ea este o fiinţă binecuvântată de Dumnezeu pentru a împlini o lucrare sfântă.

În mod excepţional, Fecioara Maria nu a fost dusă doar în Sfânta, locul unde slujeau preoţii, ci şi în Sfânta Sfintelor, în locul cel mai sfânt al Templului. De fapt, aşa cum se spune în Apostolul care se citeşte la această sărbătoare, Templul avea trei încăperi, una pentru popor, a doua pentru preoţi, care se numea Sfânta, iar a treia încăpere era Sfânta Sfintelor, unde intra o dată în an Marele Preot sau Arhiereul, pentru a rosti o rugăciune specială. Însă, atât Templul, cât şi Marele Preot din Vechiul Testament erau o preînchipuire sau o prefigurare a Persoanei şi lucrării viitoare a lui Hristos Arhiereul Veşnic. De aceea, Mântuitorul a zis iudeilor: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile Eu îl voi ridica” (In. 2, 19), referindu-Se profetic la trupul Său care, după răstignire şi moarte, va învia a treia zi. Deci, Templul din Ierusalim Îl preînchipuia pe El, pe Mesia-Hristos, iar Arhiereul de la Templu Îl preînchipuia tot pe Hristos, întrucât El este Arhiereul Veşnic, ceresc.

Iar Fecioara Maria intră în Templul din Ierusalim spre a creşte, timp de 12 ani, în sfinţenie, întrucât va deveni Biserică vie sau Templu viu al lui Dumnezeu-Cuvântul Care Se va naşte din ea ca om. Pornind de la această semnificaţie a sărbătorii de astăzi, Biserica ne îndeamnă să ne pregătim pentru sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul, pentru ca în sufletul nostru şi în casa noastră să Se nască duhovniceşte Hristos-Domnul prin harul Duhului Sfânt, deoarece unde este prezent Duhul Sfânt, acolo este prezentă întreaga Sfântă Treime, iar Hristos-Domnul Se arată lucrător în viaţa noastră prin iubire milostivă şi viaţă sfântă.

sursa:ziarullumina.ro