De o vreme încoace, un vânt aspru și tăios aduce nori plumburii, înlocuind seninul cotidian, saturat de certitudini și suficiențe, cu nuanțele ostile de gri ale nesiguranței și angoaselor de tot felul… Aflată sub vremuri, umanitatea își ridică gulerul hainei, își ascunde obrazul și se grăbește spre casă. Fiecare către casa lui. Ușa se închide în urma fiecăruia, aducătoare de aparentă siguranță…și de însingurare…
Cât de minunat este deci, în aceste timpuri, darul dreptei credințe? Simplul exercițiu al privirii ridicate spre cer, pe care sufletul nostru îl face, ne îndreaptă coloana vertebrală a trupului și a cugetului, ținându-ne în limitele normalității și în deplina siguranță pe care numai Bunul Dumnezeu ne-o poate oferi. Da, fiecare dintre noi ne vom fi grăbit poate spre casă la fel cu ceilalți, ascunzându-ne fețele la fel ca și ei, dar instinctiv am lăsat ușa deschisă și am continuat să privim, din prag, către cer. Inimile noastre au continuat să bată împreună în ritmul vechiului vis comun, căutând fără răgaz acea „gură de rai” pe care, la ceasul potrivit, Dumnezeu ne-a dezvăluit-o: „Vrednici sunteți”?
Mai mult de o jumătate de an, din martie până în octombrie 2020, comunitatea noastră a trebuit să își adapteze viața parohială condițiilor drastic restrictive, care au însoțit primul val al pandemiei. După ce, oficial, ușile tuturor lăcașurilor de cult au fost închise pretutindeni, perspectiva a devenit destul de sumbră… Pentru prima oară în istoria omenirii, dialogul „de obște” dintre creație și Creator nu a mai fost posibil. Oprirea de la săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii și a Tainei Sfintei Împărtășanii, precum și imposibilitatea ținerii rânduielilor Sfintelor Paști în biserică, au avut un efect aproape dramatic în plan spiritual și psihologic asupra credincioșilor din parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul”.
Oamenii s-au simțit dintr-odată mai singuri, dezorientați și chiar temători. Însă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt, preoții noștri – părintele Antonel și părintele Ștefan – s-au ridicat cu îndrăzneală și determinare „deasupra” momentului și au găsit soluția de a aduce biserica din casele lor în casele noastre, săvârșind slujbe religioase transmise „în direct” prin Internet. Si ceea ce părea omenește imposibil s-a întâmplat chiar de la început: Harul Duhului Sfânt a anulat distanțele și ezitările pe care ineditul situației era de așteptat să le aducă; rugăciunile și cântările părinților s-au revărsat parcă mai puternice, mai frumoase, plinind triumfător locul „vacant” din sufletele noastre.
Răspunsul fiecăruia dintre membrii bisericii noastre a fost memorabil. Parcă pentru prima dată în „scurta” noastră istorie de douăzeci de ani, am lăsat cu toții deoparte micile noastre diferențe de opinie și ne-am descoperit cu mirare și încântare „glasul” comun. Aflați în plină izolare fizică, pășeam fără să știm încă, împreună, în noua biserică pe care Domnul în taină ne-o pregătea… „Vrednici sunteți!”
Acum, după o relativ scurtă perioadă de relaxare, umanitatea pare să se crispeze din nou, alergând grăbită spre case, în spatele ușilor închise… Numai că de data aceasta, noi, cei din mica noastră comunitate parohială, avem și altă opțiune… La noua adresă, dumbrava noastră minunată ne așteaptă ca o maică primitoare și plină de farmec discret. Dincolo de poartă, asemenea apelor Iordanului, timpul pare să curgă înapoi, spre un început de secol trecut. Casa, grădina, pârâul, podul din lemn… Asemenea sufletelor noastre, toate aici par să aibă o frumusețe fragilă, cerând ocrotire, dar totodată și o suprinzătoare energie interioară, care învăluie protector. Sosiți în acest loc, noi toți am devenit ireversibil parte din el, așa cum locul a intrat definitiv în inimile noastre. Venirea noastră aici nu este un act de înstăpânire, ci o așteptare, o Întoarcere Acasă.
Să facem rugăciune de mulțumire, deci, Celui ce ne-a găsit vrednici de darul Său și să continuăm cu bună sporire ceea ce am început. Sub mâini pricepute și harnice, casa își schimbă înfățișarea, devenind treptat biserica pe care atât de mult ne-o dorim.
Important este acum ca fiecare dintre noi să găsească mijlocul cel mai potrivit de a suține lucrarea, până la săvârșirea ei: o rugăciune pornită din inimă curată, o idee bună, de natură tehnică sau administrativă, o contribuție la fondul financiar atât de necesar… Numai așa vom rămâne împreună și vântul cel aspru și tăios nu va sufla niciodată acasă „la noi”…
Stim cu toții că drumul ce ne stă înainte este unul plin cu suișuri, care cere efort suținut. Ca drumul pe versantul de munte. Dar oare există un loc mai frumos din care poți privi în sus, către cer?
Radu Rucăreanu
24 noiembrie 2020
Dumnezeu să vă răsplătească dăruirea și bunăvoința.
