Fiecare, în siguranța casei sale, dar alăturați prin rugăciune, Îl vom petrece pe Mântuitorul Hristos către patima Sa cea curățitoare și către Învierea din morți dătătoare de speranță și lumină.
- Ne rugăm cu toții întru pocăință, joi, 16 aprilie, de la ora 7 pm, la Denia celor 12 Evanghelii și vineri, 17 aprilie, de la 7 pm, la Denia Prohodului Domnului.
Vă rugăm să împodobiți cu flori Crucea și icoana Mântuitorului Hristos pe care le aveți acasă. Joi seara, în momentul închinării la Crucea Mântuitorului și vineri seara, la vremea trecerii pe sub Sfântul Epitaf (Mormântul Mântuitorului), să facem câte metanii sau închinăciuni vom putea fiecare, înaintea Crucii și a icoanelor împodobite.
Puteți descărca aici Prohodul Domnului pe care îl vom cânta împreună vineri seara.
- Vom prăznui ridicarea dintre cei adormiți a Mântuitorului Hristos la Utrenia Învierii, sâmbătă spre duminică, 18/19 aprilie, la 12 am. La sfârșitul slujbei, după ce cântăm toți „Hristos a înviat!”, vom pregăti Sfintele Paști.
Se taie dinainte bucățele de pâine, în cantitatea dorită (să ajungă familiei cel puțin în Săptămâna Luminată), într-un castron curat, și se îmbibă cu vin roșu. După ce preoții rostesc rugăciunea de sfințire, stropiți cu agheasmă în chipul crucii peste pâinea îmbibată cu vin. Sfintele Paști se consumă dimineața pe nemâncate, rostind „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le!”.
De asemenea, preoții vor citi și rugăciunea de sfințire a bucatelor, pe care apoi le puteți stropi cu agheasmă.
- Duminică, 19 aprilie, de la 12 pm, vom asculta Evanghelia Învierii în mai multe limbi străine, la slujba Vecerniei Luminate sau A Doua Înviere.
Toate slujbele bisericii noastre pot fi urmărite live online.
https://www.facebook.com/Sfantul-Ioan-Evanghelistul-Toronto-321671904957835/
http://sfioanevanghelistul.ca/wordpress/
Pentru pomelnice (vii și adormiți), vă rugăm să completați și să ne trimiteți formularul PDF interactiv (fillable).
Download Acatist/Pomelnic
Dorim tuturor un Paște liniștit și binecuvântat.
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dăruiască sănătate.