În urma unei decizii istorice, exilul poetului Ovidius la Pontul Euxin a fost revocat, la 2.000 ani de la moartea sa. Consiliul Local din Roma a adoptat hotărârea de a abroga edictul semnat de împăratul Octavian Augustus în anul 8 d. Hr. Actul îi adusese lui Publius Ovidius Naso, poet apreciat la curte, surghiunul pentru totdeauna. Trimis în cetatea Tomis (Constanţa de astăzi), la marginea Imperiului Roman, Ovidius s-a stins nouă ani mai târziu, în deznădejde.

Efectele acestei decizii contemporane nu sunt decât simbolice. Edilii au specificat că demersul este menit să repare nedreptatea făcută lui Ovidius, care a fost „victima unei erori decurse din conflicte personale, nu din motive întemeiate“ comise de înaintaşii de la cârma Romei.

Reabilitarea unuia dintre cei mai mari poeţi din istoria omenirii a fost aprobată, cu emoţie vizibilă şi ropote de aplauze, în şedinţa de joi, 14 decembrie 2017, a municipalităţii din Roma. Iniţiativa a venit din partea partidului M5S, majoritar în Consiliul Local al Romei. Liderii au invocat, printre altele, dreptul la exprimare artistică, „delict“ pentru care Ovidius a fost pedepsit. Un demers similar a fost realizat în cazul lui Dante, reabilitat de municipalitatea din Florenţa în 2008.

Publius Ovidius Naso s-a nascut la 20 martie 43 i.Hr., la Sulmo, astazi Sulmona/Aquila – Italia, si a incetat din viata la Tomis, astazi Constanta – Romania. A fost unul dintre cei mai mari poeti romani, cunoscut in limba romana sub numele de Ovidiu. Trece drept unul dintre clasicii literaturii latine, alaturi de Horatiu si Vergiliu.

Taramul poetilor

Dupa  istoria mitica, primul mare poet al lumii a fost Orpheus, regele kyconilor, fiul regelui trac Oeagrus si al muzei Calliope. Desigur, se poate face usor o apropiere intre etnonimul kycon si celebrul Kogaion al getilor. Pe de alta parte, cetatea natala a lui Orpheus, consemnata in mituri, era Dion sau Diom si exista o ipoteza ca acesta ar fi fost chiar vechiul nume al cetatii Tomis, avand in vedere si paronimia acestor toponime. Asadar, Orpheus ar fi putut fi si primul mare poet al getilor, mai ales ca aproape toti autorii antici pomenesc de aplecarea lor spre poezie si muzica. Se spune ca pana si legile si le puneau in versuri!

Este interesant de consemnat ca, de-a lungul timpului, pamantul romanesc a mai fost gazda pentru mari poeti straini, unii nascuti aici, altii veniti din diferite pricini, unii de buna voie, altii siliti de imprejurari potrivnice: A. S. Puskin, surghiunit la Chisinau; poetii bulgari Liuben Karavelov, Hristo Botev si Vasil Levski, activand pentru libertatea tarii lor; Petoffi Sandor, mort in batalia de la Albesti, aproape de Sighisoara, incercuit de trupele tariste; Ady Endre, cel mai mare poet modern al literaturii maghiare, nascut in satul Mecentiu, comitatul Salaj; marele poet german Nikolaus Lenau, nascut intr-un sat de langa Timisoara, astazi Lenauheim. Lista ar putea continua…

Carmen et error

Tatal lui Ovidiu apartinea nobilimii si-l destinase functiilor publice. Dar, dupa un studiu scurt al retoricii, Ovidiu s-a dedicat creatiei artistice. Dupa ce si-a completat cultura la Atena, a intreprins  impreuna cu prietenul sau, poetul Aemilius Macer, o calatorie in Sicilia si Asia Mica. Intors la Roma, a intrat in cercul literar condus de Messala Corvinus, ducand in paralel o viata extravaganta si lipsita de griji in mijlocul protipendadei romane. Inalta societate romana ii aprecia operele, iar printre protectorii poetului se afla insusi imparatul Octavianus Augustus. Dupa moartea lui Horatiu, in anul 8 i.Hr., Ovidiu a devenit cel mai cunoscut si apreciat poet din Roma.

In vreme ce poetul se afla pe insula Elba, in toamna anului 8 d.Hr., cu totul pe neasteptate, fara o consultare prealabila a Senatului, Augustus a decis surghiunirea lui Ovidiu pe tarmul indepartat al Marii Negre, tocmai la Tomis. Forma exilului sau era relativ mai usoara, „relegatio”, si nu cuprindea clauza „aquae et ignis interdictio”, in sensul de „proscris in afara legii”. Peste surghiunul poetului plutesc inca mistere si ipoteze… Motivele declarate de Ovidiu insusi, ca ar fi fost „carmen et error”, o poezie si o greseala, nu lamuresc cine stie ce actul imparatului Augustus.

Multi cercetatori au presupus si presupun ca poezia incriminata ar fi „Ars amatoria”, care ar fi venit in contradictie cu principiile morale stricte ale imparatului; insa aceasta opera fusese publicata cu cativa ani inainte. In „Tristia”, Ovidiu se refera si la faptul ca ar fi vazut ceva ce n-ar fi fost permis sa vada. Cercetatorii sunt de parere ca poetul ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Cu totul altceva a vazut insa poetul, cu mult mai primejdios decat aventuri amoroase!

Rapus de talent

Poetul surghiunit a incercat de nenumarate ori sa obtina gratia lui Augustus, fara nici un succes. Chiar dupa moartea lui Augustus, urmasul acestuia, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Dupa cronica lui Heronim, Ovidiu ar fi murit in anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a si fost inmormantat. Aceasta data nu este insa sigura. Din poemul calendaristic „Fasti”, versurile 223-226, reiese ca in primavara anului 18 d.Hr. poetul era inca in viata. Pentru lespedea sa funerara, Ovidiu a compus urmatorul text, in forma unei scrisori trimise sotiei sale („Tristia”, III, 73-76): „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum / Ingenio perii, Naso poeta meo. / At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti, / Dicere: Nasonis molliter ossa cubent”. Textul, in traducerea libera a lui Theodor Naum, este acesta: „Sub asta piatra zace Ovidiu, cantaretul / Iubirilor gingase, rapus de-al sau talent, / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodata, / Te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin”.

Din textul original, vedem ca Ovidiu prefera sa-si spuna Naso, mai ales ca in limba getilor, pe care poetul o invatase, Naso insemna „Çel Legat; Cel Fermecat; Care leaga” (cf. rom. nas; nojita), ca si traco-moesianul Naissus, astazi Nis, in Serbia.

Zeii, imparatul si poetul

Imparatul Augustus avea o fire profund religioasa si era puternic atasat de traditiile romane. Desigur, citind „Fastele” lui Ovidiu, avea de ce sa se manie. In loc de pietate si evlavie, cititorul afla din „Faste” aventurile amoroase ale zeilor romani, a caror imagine este adeseori grotesca si caraghioasa. In acelasi timp, Augustus insista pe reintoarcerea la vechile si austerele datini ale Romei. Se vede ca si de aici i s-a tras marelui poet surghiunul.

Este ciudat ca, desi se aratase pana atunci foarte interesat de mitologie, in versurile scrise la Tomis Ovidiu nu pomeneste absolut nimic de zeii getilor! El descrie obiceiurile autohtonilor, imbracamintea si armele lor, relieful, clima si vegetatia intre Dunare si Marea Neagra, ba chiar recunoaste ca a scris versuri in graiul getic. De ce, din toata opera poetului roman, tocmai aceste versuri s-or fi pierdut? De ce poetul, care se aratase atat de sceptic in privinta religiei romane, nu ataca si zeii de la Dunare? Aici este taina exilatului de la Tomis, pe care nici el, nici imparatii Augustus si Tiberius nu au dezvaluit-o! Ovidius fusese initiat in misterele divine ale tracilor nordici, adversari de temut ai conationalilor sai.

Inchinatori ai aceluiasi sfant

Printre altele, imparatul Octavianus purta titlurile de Augustus „Sacru”, rezervat in mod obisnuit sanctuarelor, si de Pontifex Maximus „Preot Suprem”, atribuindu-si astfel un statut de zeu. Urmasul sau la conducerea Romei isi spunea Tiberius Caesar Divi Augusti Filius Augustus Pontifex Maximus, adica „Cezarul Tiberius, Augustul Divin, Fiul Pontifului Suprem Augustus”. Asadar, si Augustus si Tiberius se credeau divini, iar supusii lor erau obligati sa li se inchine ca unor zei! Ei bine, Ovidiu a contestat calitatea de zei a imparatilor Romei!

Oricat a fost de riscant, el tot a lasat un mesaj asupra adevaratului motiv al exilului sau. Astfel, intr-o rugaminte din „Pontice”, adresata de exilat tanarului principe trac Kotys, care si el era poet, Ovidius scrie: „Macar acest lucru pactul cu tine mi-aduce / Suntem amandoi inchinatori ai aceluiasi sfant / Eu poet, imi intind bratele rugatoare altui poet”.

Aici e-aici! Cine era aceeasi divinitate la care se inchinau si Ovidiu si Kotys? Este evident ca ultimul se inchina la un zeu al neamului sau trac. Dar de ce si romanul?

Sa ne amintim ca Ovidiu intreprinsese impreuna cu prietenul sau, poetul Aemilius Macer, o calatorie in Asia Mica, teritoriu exclusiv tracic pana la colonizarea de catre greci. In Asia Mica se remarcasera mai multe regate tracice, intre care cel mai stralucitor a fost cel al Frigiei.

S-a brodit ca o sintagma tracica sa contina sunetele N, A, S si O, adica numele poetului. Este vorba de VIRGINASO, atestata si ca localitate getica in Scythia Minor, adica in Dobrogea, de Procopius din Caesarea. In limba traca, expresia, pronuntata Virg(h)i Naso, insemna „Poetul Naso” (cf. albanezele varg „vers” si vargezues „versificator”), ceea ce aparent era doar o confirmare din partea tracilor a talentului poetului. Asadar, pronuntand sintagma cu pricina, Ovidius nu ar fi avut de ce se teme, la Roma fiindu-i recunoscut din plin talentul poetic.

Adevaratul Zeu e in Cer!

Ca si alte sintagme tracice, si cea de mai sus se preta la mai multe interpretari. Astfel, pronuntata Vir G(h)in a so, ceea ce trebuie sa-i fi raportat si serviciile secrete romane lui August, sintagma devenea deviza unui cult  neagreat de Imperiul Roman, talcul ei fiind „Adevaratul Zeu e sus” (cf. lat. vero „intr-adevar; a spune adevarul”; albanez hyjni „zeu; divinitate”; rom. a sui; sus). De aceea, lamuriti in privinta acestui sens ce privea o marturisire mistica a lui Ovidiu, nici Augustus, nici Tiberius, care se credeau zei, nu l-au iertat pe poet, acesta pierind si fiind ingropat pe tarmul aspru al Marii Negre.

Zeul din acea marturisire, pe care poate ca poetul a invatat-o inca din Frigia, este celebrul Cavaler Trac, cu o mare frecventa in teritoriile populate de stramosii nostri.

Sintagma tracica a fost mostenita de romani in salutul de dupa Inaltarea Domnului, „Adevarat S-a inaltat!”, fiindca Vir G(h)in a so insemna si „Adevarat: Zeul S-a inaltat!”  

Unde este mormantul poetului

Locul exact al mormantului lui Ovidiu nu se cunoaste, dar poate fi dedus, tot prin talmacirea formulei ce apare in toponimul Virginaso, din Dobrogea, mentionat de Procopius din Caesareea. Desigur, locul de veci al poetului, ramas in amintirea tomitanilor, a fost numit Virgi Naso, adica „Poetul Naso”. Numai ca nimic nu era spus la intamplare de geti, asa ca o alta traducere a acestei expresii, pronuntata Virg(h)inaso, era „Fecioara”, cum ne da de inteles albaneza, limba tracica, unde virgjeneshe inseamna „fecioara”. Dar acesta era si unul din atributele zeitei Kybele (cf. rom. copila), care la traci, apoi la greci si la romani, era considerata Marea Mama a Zeilor. De la acest ultim atribut al zeitei se trage si straniul nume al actualei statiuni Mamaia, de langa Tomis-Constanta. Acolo trebuie cautat de arheologi monumentul funerar al poetului care se inchina acelorasi zei ca si stramosii nostri geti.