La poalele munţilor Stânişoarei, într-o zonă de păduri dese, pe valea râului Suha Mică, stă în rugăciune Mănăstirea Slatina. Aproape de Fălticenii atâtor minţi luminate şi de Mălinii copilăriei lui Labiş, fortăreaţa monahală este ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu. Cuib al privegherii şi al muncii neîntrerupte, sfântul lăcaş a fost şi este loc de odihnă, fie în cer, fie pe pământ, al multor monahi străluciţi şi duhovnici aleşi, smeriţi în faţa acestui sfânt altar. Depăşind încercările vremurilor (istoricul său poate fi o bună lecţie de viaţă), mănăstirea a renăscut şi a redevenit o cetate de apărare a dreptei credinţe.
„Alexandru-vodă Lăpuşneanul, fiind domnu, au făcut mănăstirea Slatina. Şi aşè dzicu oamenii că, trăind un săhastru acolo şi fiind un paltin, copaciu mare, unde este acum prestolul în oltariu, vidè acel săhastru spre duminici şi spre alte dzile mari multe lumini întru acel paltin la vremea slujbii bisericii. Şi i s-au arătat Maica Precistă în vis şi i-au dzis să margă la Alexandru-vodă, să-i facă mănăstirea. Şi mergând săhastrul la Alexandru-vodă, s-au îndemnat Alexandru-vodă de săhastru de au făcut mănăstirea Slatina întru acel loc, unde au fost paltinul. Şi au adus şi capul Sfântului Grigorie Bogoslov, de stă pănă astădzi la sfânta mănăstire la Slatina, ferecat cu argint şi cu pietri scumpe”, a lăsat scris în cartea sa, „O samă de cuvinte”, cronicarul moldovean Ion Neculce.
Dar istoria zidirii mănăstirii îşi trage rădăcinile din vremuri şi mai îndepărtate de Neculce. Legendele grăiesc că aici, pe valea Suhăi, se nevoia într-o bisericuţă de lemn un sihastru. Pahomie, căci acesta îi era numele, l-a sfătuit pe domnitorul Lăpuşneanu să zidească altar de mănăstire în apropiere, pe locul unde se înălţa falnic un paltin. Cronicarul Eftimie – devenit ulterior episcop al Rădăuţilor (1558-1561) -, în Cronica sa în limba slavonă, a notat că zidirea mănăstirii a fost începută în anul 1553 şi a fost terminată în a doua domnie a lui Lăpuşneanu, în anul 1564. Domnitorul ar fi fost condus în acest loc de către sihastrul Pahomie. Acesta l-a ales ca întâiul egumen pe Iacob, zis Molodeţ, adică cel vrednic, după cum arată Nicolae Iorga, în „Istoria Bisericii Româneşti şi a Vieţii religioase a românilor. Volumul I-iu” (1908). Alte surse dezvăluie că la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina a fost prezent, alături de domnitorul moldovean, şi patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Grigore Ureche, cronicarul, în „Letopiseţul ţărâi Moldovei…”, spune în frumosul grai al timpului că sfinţirea bisericii a avut loc pe 14 octombrie 1558 (7066) şi a fost oficiată de mitropolitul Grigorie Roşca, înconjurat de un sobor de 116 preoţi şi diaconi: „Mai apoi, domnind Alixandru vodă ţara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială şi osârdie şi o au sfinţit-o Grigorie mitropolitul şi la sfinţenie zic să fie fost preoţi cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) şi o au sfinţit-o octovrie 14”.La construirea bisericii au lucrat meşteri locali şi din Transilvania, s-au folosit cele mai bune materiale, multe din import. Sfinţirea bisericii a fost urmată de clădirea casei domneşti, a chiliilor. Pentru fortificarea lăcaşului sfânt s-au înălţat ziduri împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colţuri, după cum se arată în „Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, lucrare editată de Mitropolia Moldovei şi Sucevei.
Plata şi răsplata domnitorului
Vrednic norod strămoşesc, frumoasă lucrare închinată lui Dumnezeu! Bucuria nu avea să dureze mult. Friguroasa lună noiembrie a anului 1561 a adus cu sine răutatea aventurierului grec Ioan Iacob Heraclid, care, cu oaste străină, l-a alungat de pe tron pe Alexandru Lăpuşneanu. Mănăstirea Slatina, ca şi întreaga ţară, a avut de îndurat „greotăţi mari” în acele vremuri, după cum scrie Grigore Ureche. Acelaşi cronicar relatează că, în anul 1568, Alexandru Lăpuşneanu s-a îmbolnăvit grav. A cerut să fie călugărit. În timp ce agoniza, a fost tuns în monahism cu numele de Pahomie, Paisie, după Costache Negruzzi (vezi nuvela „Alexandru Lăpuşneanul”). Când şi-a revenit, văzând că a fost călugărit, Lăpuşneanu a ameninţat: „M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!” Îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanu, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-l numeşte „crud şi cumplit” din cauza uciderii a numeroşi boieri, nişte lipitori care trăiau pe spatele celor „proşti, dar mulţi”. Scena otrăvirii este cutremurătoare. Trădătorii Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui vodă, după cum comentează prof. Maria-Monalisa Pleşea, iar Stroici, cu un cuţit, „îi descleştă […] dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului”, spunându-i cu bucurie: „Învaţă a muri, tu, care ştiai numai a omorî”. Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului, care „se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau şi ochii săi sângeraţi se holbaseră”, până când, în sfârşit, „îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”. Alexandru Lăpuşneanu, lăsând „o pată de sânge în istoria Moldovei”, a fost înmormântat la Mănăstirea Slatina, unde „se vede şi astăzi portretul lui şi al familiei sale”.Şi totuşi, acest Alexandru Lăpuşneanu a ajutat la refacerea şi înzestrarea multor lăcaşuri sfinte din Moldova şi de la Sfântul Munte Athos!
Anii cei grei
Odată cu dispariţia ctitorului său, mănăstirea a început să se năruie pe dinăuntru. Puţin câte puţin. Izvoarele scrise indică că domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a spoliat mănăstirea de odoarele sale. O parte din argintărie a fost folosită ca să bată monedă. Pentru că s-a opus, stareţul Iacob Molodeţ a fost îngropat de viu.Ieromonahul Nil, noul egumen, s-a îngrijit de realizarea pisaniei, care avea în centru stema Moldovei (bourul), iar pe scutul stemei stătea scris cu litere mai mici următoarele: „Această piatră s-a pus în zilele egumenului Nil, în (anul) 7090 luna aprilie 8” (1582).Venirea pe tronul Moldovei a lui Vasile Lupu (1634-1653) a grăbit restaurarea bisericii slătinene. S-a construit un rând nou de chilii, aşa cum reiese dintr-un document din anul 1641. În anul 1691, odată cu intrarea în Moldova a oştilor poloneze ale regelui Ioan Sobieski al III-lea, mănăstirea a fost jefuită şi a rămas în ruină timp de o jumătate de secol. Războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea, însoţite de jafuri, arderi şi distrugeri, au pustiit mănăstirea.Pe la începutul secolului al XIX-lea, urletele vânturilor de la poalele munţilor Stânişoarei încep a se domoli. Se iau măsuri de reînnoire a obştii Mănăstirii Slatina. Se fac lucrări de restaurare care durează până la mijlocul secolului. În jurul anului 1821, sfântul lăcaş suferă un dur asediu, este ars şi jefuit, călugării fug în păduri. Iau cu ei doar cărţile şi odoarele pe care le pot duce. De altfel, scriitorul Alecu Beldiman (1760-1826) descrie, în poemul „Tragedia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821”, starea Mănăstirii Slatina după trecerea eteriştilor: „Păcat de a sa pardoseală, că în Moldova alta nu-i,/ Toată de marmură roşie, te sfiai picior să pui./ Catapeteasma şi strana bucăţică n-au rămas / Toate cele dinlăuntru s-au topit, focul le-a ars”.
Centru de spiritualitate, cultură şi filantropie
Din anul 1823, mănăstirea, la picioarele căreia se întinde Suha cea limpede, afluent al râului Moldova, a fost restaurată sub grija mitropolitului Veniamin Costachi şi a arhiereului Filaret Beldiman „Apamias”. După retragerea din scaunul mitropolitan al Moldovei, Veniamin Costachi s-a stabilit aici şi a tradus trei volume din „Lucrările lui Teodoret de Cyr” şi lucrarea „Îndeletnicire despre buna murire”, de Evghenie Vulgaris.Ulterior, mitropolitul Sofronie Miclescu (1790-1861) a ales Mănăstirea Slatina pentru rugăciune şi odihnă, după ce a părăsit scaunul de mitropolit. În anul 1915, mănăstirea a fost vizitată de regina Maria, alături de principele moştenitor Carol şi principesele Elisabeta şi Maria.Mănăstirea suceveană a avut un rol important în timpul Primului Război Mondial. Călugării tineri au mers pe câmpul de luptă ca infirmieri, iar călugării bătrâni au îngrijit răniţii aduşi de pe front. Aşezământul monahal a fost renovat în anul 1932.În a doua jumătate a veacului al XX-lea, conducerea mănăstirii a fost încredinţată vestitului arhimandrit Ilie Cleopa, care a organizat aici o obşte-model, cu o şcoală monahală renumită, având alături monahi de prestigiu: Antonie Plămădeală, Adrian Hriţcu, Paisie Olaru, Petroniu Tănase.În anii ce au urmat stăreţiei părintelui Cleopa, alţi câţiva duhovnici au slujit cu mare evlavie acest sfânt altar. Numele lor sunt adesea pomenite: Emilian Olaru, Gherasim Câmpanu, Dionisie Udişteanu, Dosoftei Muraru.De asemenea, trebuie spus că în decursul timpului Mănăstirea Slatina a fost un important centru de cultură şi artă medievală românească.
Mireasma rugăciunii
Prin vrednicia soborului de călugăriţe, condus cu dăruire de stareţa stavroforă Evelina Tănase, mănăstirea şi-a recăpătat în ultimii 20 de ani strălucirea de odinioară. Nu este strălucirea mândriei, rece şi distantă, ci este strălucirea iubirii de Dumnezeu, caldă şi bucuroasă.Totul a fost înnoit. Piatra zidirilor de început a fost şlefuită. Zidurile şi acoperişurile, refăcute. Paraclisul a fost pictat în întregime prin mâna fraţilor Moroşanu. Biserica mare, înfrumuseţată la interior şi exterior, a fost pardosită cu marmură, introducându-se încălzirea centrală. Casele mănăstireşti s-au refăcut, gospodăria este înfloritoare. Cine intră astăzi în incinta acestei chinovii nu ştie ce să admire mai mult: biserica, corpurile de chilii, paraclisul, zidurile de apărare sau vechile case domneşti. Atrage ochiul biserica centrală, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, a cărei zidire impunătoare seamănă cu vechea mitropolie din Suceava sau cu Mănăstirea Bistriţa nemţeană.Mai presus de toate, în acest loc se simte mireasma rugăciunii. Printre odoarele de preţ de care dispune Mănăstirea Slatina, sfintele moaşte ale Sfântului Grigorie Teologul (328-389) sunt cele mai preţuite de către credincioşii care vin aici.Nu întâmplător această mănăstire, smerită şi albă, ca o fecioară mireasă, s-a înălţat pe locul unui paltin, „copaciu mare”, găsit de monahul Pahomie cu sute de ani în urmă. Paltinul de munte este un arbore cu lemn de calitate superioară, alb-gălbui (asemenea moaştelor Sfântului Grigorie Teologul), este longeviv, iar rădăcinile îi sunt puternice.
Moaștele Sfântului Grigore, reîntoarse la Sihăstria
La intervenţia Sfântului Sinod şi a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaştele Sfântului Grigorie Teologul (328-389) a fost readusă la 12 februarie 2001 la mânăstirea “Schimbarea la Faţă” – Slatina, din judeţul Suceava, după mai bine de 55 de ani, timp în care s-a aflat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Înainte de a porni spre Slatina, racla s-a aflat vreme de zece zile (de la 2 februarie) în biserica mânăstirii “Sf. Ioan” din Suceava, prin faţa ei trecând şi închinându-se mii de credincioşi din întreg judeţul şi de mai departe. Racla a fost dusă în procesiune la Slatina de circa 1000 de persoane, în fruntea cărora se aflau Î.P.S. Pimen Zainea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi numeroşi preoţi.
Sfintele moaşte – o parte din capul Sfântului – au fost aduse în Moldova de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). În timpul primului război mondial, mai multe racle cu moaşte de sfinţi au fost puse la adăpost în Rusia ţaristă, o dată cu tezaurul României. Însă ele nu s-au mai întors în ţară decât în 1954, când României i s-a restituit şi o mică parte din tezaur. Numai că podoabele şi raclele cu moaşte luate de la mânăstiri nu au mai reintrat în posesia acestora, ci au fost depozitate la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. În 1975, Nicolae Ceauşescu intenţionase să concentreze în acest Muzeu cele mai valoroase piese de patrimoniu din diferite zone ale ţării, în principal cele aflate în posesia bisericilor. Numai intervenţia Mitropolitului de atunci al Moldovei, viitorul Patriarh Justin Moisescu, care a întrebat retoric ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur devastator care ar lovi Bucureştiul, l-a făcut pe dictator să-şi schimbe planul, ne-a informat Î.P.S. Pimen. Ierarhul de la Suceava consideră că, graţie acestor sfinte moaşte, mânăstirea Slatina va redeveni un punct de atracţie în pelerinajele credincioşilor din ţară şi chiar din străinătate.
Sfântul Grigorie Teologul este sărbătorit în calendarul ortodox la 25 ianuarie singur şi la 30 ianuarie împreună cu ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi din secolul al IV-lea, Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur.