În al doilea rând, creştinul avea să-şi cureţe casa sa şi să pună în evidenţă Icoana Naşterii Domnului sau în lipsă – Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos lângă care puneau colaci şi diferite prinoase pe care preotul la venirea cu Icoana Naşterii Domnului şi vestirea Întrupării lui Hristos din casă în casă să le binecuvinteze iar ele să fie împărţite săracilor sau altor creştini pentru sufletele celor adormiţi din neam în neam pentru ca toată suflarea să se bucure de Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Preotul simbolizează pe păstorii de altă dată, care primind vestea Naşterii Domnului de la Îngerii care cântau „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, aduce tuturor din poartă în poartă, din casă în casă vestea Naşterii Pruncului Sfânt – Fiul lui Dumnezeu.

Aşa cum atunci, când însăşi Maica Domnului nu a fost primită în cetate pentru a naşte pe Hristos, aşa şi acum mulţi chiar dintre creştini osândesc preotul şi îl alungă din faţa casei sale. De ar fi ştiut omul ce mare binecuvântare ar fi adus întregii sale familii primirea lui Hristos ar fi tras să se nască la el. Dar şi atunci, oamenii nu erau dispuşi să ofere generozitate decât pentru sine, ca şi acum acelaşi lucru.

Totuşi o mulţime mare de creştini generoşi întâmpină Icoana Naşterii Domnului cu mare bucurie şi în acelaşi timp pe slujitorii care-L vestesc. Astfel, în timp ce preotul poartă în mâini Icoana Naşterii lui Hristos din casă în casă, cântă troparul Naşterii pentru că şi îngerii cântau naşterea Domnului.

Aşadar troparul Naşterii Domnului este sinteza unei Taine mai presus de lume şi el sună aşa:

„Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine ţie Soarelui Dreptăţii şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slavă Ţie”.

În această cântare găsim tainic venirea lumii de la întuneric la Lumina Hristos, tot efortul umanităţii de a crea întreaga cultură prin care ÎL căuta pe Dumnezeu. Omul înfricoşat de stihiile naturii, învaţă să citească stelele şi mersul lor pe cer. De aceea, descoperă o stea misterioasă care iese din contextul firesc al naturii. O stea care merge călătoreşte spre un punct, urmăreşte ceva, o stea care stă , aşteaptă pe cei ce o urmăresc dar în acelaşi timp aşteaptă pe Maica Domnului în popasurile sale de a găsi locul potrivit pentru venirea Fiului lui Dumnezeu. Este aşadar o stea inteligibilă care vine din minunea Tainei lui Dumnezeu. Şi care a fost cel mai potrivit loc pentru naştrea lui Hristos, îl ştim cu toţii – un staul smerit, o casă a unor păstori realizată într-o peşteră naturală.

În călătoria sa prin parohie, preotul împlineşte un gest liturgic şi tainic care descoperă plinătatea de sens a slăvirii lui Dumnezeu.

La auzul cuvintelor „răsărit-a lumii lumina cunoştinţei” din troparul pe care îl cântă, preotul, intră în casa creştinului cu icoana Naşterii, arătând că vocaţia venirii sale este împlinirea voii lui Dumnezeu şi chemarea întregii lumi la lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi intrarea Fiului lui Dumnezeu în casa lumii.

La auzul cuvintelor „de la stea s-au învăţat să se închine Ţie Soarelui Dreptăţii”, credincioşii se închină şi sărută icoana şi mâna preotului, primind prin închinare pe Hristos Domnul în casa lor. Este momentul în care arătăm concret că am deschis inima noastră şi uşa familiei noastre pentru ca pacea lui Dumnezeu să se sălăşuiască în mijlocul ei. 

Atunci preotul se îndreaptă cu faţa către răsărit şi privind la icoana din casă, cântă: „Şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus” – pecetluind astfel cunoaşterea venirii în trup a Domnului Iisus Hristos. Astfel, icoana casei se întâlneşte tainic cu Icoana Naşterii Domnului din braţele preotului. Casa devine peşteră, biserică, iar raza luminii sfinte se opreşte şi se odihneşte în casa creştinului primitor de Dumnezeu.  De aceea preotul binecuvintează casa şi pe creştinii aflaţi acolo cu diferite formule precum:  „Binecuvintează Doamne casa aceasta şi pe robii tăi ce au primit lumina naşterii Tale”  sau „Darul şi binecuvântarea pe care le-ai adus atunci să fie şi în casa aceasta!”. Aceste cuvinte consfinţesc devenirea casei noastre o casă din Betleem care se tâlcuieşte casa pâinii – adică Hristos, care îşi spune pâinea lumii.

Cei cei au urmărit steaua, au ştiut că Cel ce se va naşte este împăratul întregii lumi, căruia i se închină toate stihiile şi întreaga creaţie. Au ţinut aşadar să-I aducă daruri, de aceea creştinii din primele veacuri au întemeiat tradiţia prin care creştinii aduc daruri la biserică sau le oferă păstorilor care vestesc naşterea Domnului.

Celor ce se poticnesc de această tradiţie le spunem că Hristos Domnul aşteaptă în dar doar inima lor şi că nimeni nu trebuie să se simtă obligat să ofere ceva, dar să primească cuvântul şi vestea naşterii Domnului. Ar fi bine să o facă cu prisosinţă. De aceea, nici cei ce oferă să nu judece pe cei ce nu oferă, nici cei ce nu oferă, să nu judece pe cei ce dăruiesc. Ci împreună să ne bucurăm de Naşterea Domnului.

         „Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din Ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ bucuraţi-vă!”

Pr. Cristinel Trandafir