Viața și Acatistul Sfântului Ioan Evanghelistul,
ocrotitorul bisericii noastre
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan era din Betsaida Galileii. Nu cunoștea carte, la fel ca ceilalți Apostoli, însă era dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Zevedeu, avea mreje de pescar, și avea mai mulți angajați, precum și cei doi copii, Iacov și Ioan. Cât despre mama Sfântului Ioan, Salomeea, care era verișoară cu Maica Domnului, aflăm din Evanghelii că slujea lui Hristos, mergând în urma Lui cu alte femei evlavioase.
Dintre toți Apostolii, Ioan a fost cel mai tânăr. S-a dedicat lui Iisus cu însuflețire. La început avea o fire irascibilă. Râvna arzătoare și dragostea pătimașă pe care le arăta, aminteau, adesea, de primul lui Învățător pe care l-a avut, pe Înaintemergătorul Domnului. Odată, Hristos și Apostolii, se îndreptau spre Ierusalim și nu au fost primiți bine în satul Samariei pe unde treceau. Iacob și Ioan s-au mâniat și I-au zis să facă să coboare foc din cer și să îi mistuie pe oamenii aceia neprimitori. Hristos atunci i-a certat, spunând că nu știau cărui duh slujeau, adică duhului dragostei și al răbdării.
Din nou, altădată, cu puțin înainte de patimile Domnului, Salomeea a cerut lui Iisus, nesocotind mândria de mamă, ca să șadă cei doi fii ai săi unul de-a dreapta și unul de-a stânga Lui, întru Împarăția Sa. Toți din jurul lui Hristos considerau această Împărăție nu numai cerească, dar și pământească, și credeau că Iisus ar fi urmat să urce pe tronul lui David, alungându-i pe romani de pe pământurile sfinte ale Iudeii. Însă Hristos, după cum spune cântarea bisericească, în loc de “tron”, i-a dăruit lui Ioan propriul Lui piept. Și în realitate acesta era “ucenicul pe care îl iubea Iisus” cel mai mult. Niciunul dintre Apostoli nu avea o legătură atât de strânsă cu Domnul. Ioan stătea întotdeauna lângă Învățător și adeseori punea capul pe pieptul Lui. Uneori când Fiul lui Dumnezeu, se separa de ceilalți ucenici, pentru a se ruga singur cu Tatăl lui, îl însoțau numai trei dintre aceștia – Petru, Iacov și Ioan. La fel, atunci când s-a schimbat la Față pe muntele Taborului sau când era îngrijorat și se ruga pe muntele Măslinilor.
După cum am mai spus, cel mai apropiat de Iisus era Ioan: cuvintele și suspinele lui Hristos întâlneau prima dată inima lui. Atunci când L-au prins pe Hristos, ceilalți ucenici s-au împrăștiat precum oile cărora li s-a luat păstorul, numai Ioan și Petru l-au urmat până în curtea Arhiereului Anna. Acolo Petru s-a temut și s-a lepădat în fața slujnicei, însă Ioan a rămas credincios. Ioan era cunoscut în mediul arhieresc, după cum citim în Evanghelie, și de aceea risca să se expună mai mult. Când Hristos s-a suit pe cruce, Ioan, împreună cu Maica Domnului, a stat alături de El până în ultimele clipe. Iisus înainte de a-și da duhul, i-a încredințat lui Ioan pe mama Sa. La coborârea de pe cruce, Ioan i-a ajutat pe Iosif și Nicodim și, plângând, a pus încă o dată capul pe pieptul lui Hristos, împuns de suliță. Chiar și după Înviere, atunci când Mironosițele i-au înștiințat pe Apostoli, Ioan a ajuns primul la mormântul gol, alergând mai repede decât Petru, care era mai bătrân. De asemenea, el L-a recunoscut pe Domnul când s-a arătat la Marea Tiberiadei. După Cincizecime, când Sfântul Duh a venit sub formă de limbi de foc peste Apostoli, Petru și Ioan devin stâlpii pe care se sprijină tânăra Biserică a lui Hristos. Nimeni nu are autoritatea lor. Hristos i-a dat lui Iacov și lui Ioan denumirea de “voanérges”, care înseamnă “fii tunetului” și, într-adevăr, Ioan a fost ca un adevărat tunet al Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru se vede în Evanghelie, în Epistole și în Apocalipsă, scrierile sale.
Despre activitatea apostolească, tradiția ne spune multe lucruri. În anul 69 după Hristos, Ioan a plecat din Ierusalim și s-a dus în Efes. Era după adormirea Maicii Domnului, pe care a avut-o mereu aproape de el, ca un copil grijuliu, făcând ascultare poruncii lui Hristos pe care i-a dat-o pe când se afla sus pe cruce. După preacinstita mutare la cer a Maicii Domnului, Ioan nu mai avea nici un motiv să rămână în Ierusalim. În Efesul încreștinat de Sfântul Apostol Pavel, Ioan a stat mult timp, sprijinind oile lui Hristos prin cuvântul lui și povestind câte își amintea despre Mântuitor. Pe atunci, Împărat la Roma era Domițian, care se temea de Iisus și, auzind că Acesta va împărăți întreg pământul, și-a închipuit, la fel cum a făcut și Irod altădată, că va fi un împărat lumesc și fiindu-i frică să nu-și piardă tronul, a pus să fie găsite și aduse la Roma, legate în lanțuri, toate rudele lui Hristos. Așa că au adus acolo pe nepoții lui Iuda, fratele Domnului, care au scăpat de moarte, arătând mâinile bătătorite de muncă, pentru că, desigur, Domițian nu se aștepta să vadă principi într-o asemenea “decădere” socială.
Atunci l-au prins și pe Ioan, l-au dus la Roma și, după o judecată scurtă, a fost condamnat la moarte. Mai întâi l-au biciuit, așa cum era obiceiul, iar apoi l-au aruncat în ulei fierbinte, dar nu a pățit nimic. Judecătorul l-a ținut în închisoare pentru ceva timp, neștiind cum să se comporte cu el. În acest răstimp, temerile împăratului s-au diminuat și mânia lui s-a domolit. Astfel, condamnarea Apostolului a fost comutată în exil, fiind trimis în Patmos să lucreze la mine. Acolo, Ioan s-a aflat printre răufăcători, noii săi tovarăși de viață. Dar oare nu a spusese Hristos adeseori, că nu a venit în lume pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși? În acest mediu dur, nu doar că nu a suferit sufletește preaiubitul ucenic al Domnului, ci a găsit și ocazia să se adâncească mai mult în meditații sfinte.
Acolo, într-o Duminică, a avut viziunea despre sfârșitul Lumii pe care a descris-o în Apocalipsă. Se spune că a avut această vedenie într-o peșteră unde se retrăsese, peșteră care există și astăzi. Murind Împăratul Domițian, a fost succedat de Nerva, care l-a eliberat pe Ioan.
Atunci Apostolul s-a întors în Efes. Acolo a scris Evanghelia sa, întrucât un anume Kírinthos susținea cu tărie că Iisus nu era Dumnezeu. Atunci Ioan a spulberat necredința ereticului acela prin Evanghelia sa, în care evidențiază, într-un limbaj inspirat de Dumnezeu, firea dumnezeiască a lui Hristos.
Ioan a trăit mai mult de o sută de ani. Înaintat în vârstă, nu avea altă predică, decât aceste cuvinte: “Copiilor, iubiți-vă unii pe alții!”. Ucenicii lui, auzind că repetă numai această frază, l-au întrebat într-o zi de ce nu spune și altceva. El a răspuns că aceasta este cea mai mare poruncă a Domnului. Este de ajuns.
Pe când a mers prima dată în Efes, printre ucenicii pe care îi avea era și un copil mic, pe care Sfântul Apostol Ioan îl iubea mult și cu multă grijă cultiva sufletul lui. Acest micuț părea ca un înger, iar Ioan vedea întru el o aleasă făptură a harului, o floare neprihănită a raiului pământesc, care este Biserica. Întorcându-se din exil la Efes, Apostolul Ioan a aflat că fiul său duhovnicesc a luat un drum greșit și a devenit un tâlhar și ucigaș. Ioan s-a întristat profund, dar nu a deznădăjduit. A încălecat pe un măgar și a căutat peste tot, prin munți, oaia cea pierdută, ca și Păstorul cel Bun din parabolă. În cele din urmă a reușit să-l întâlnească pe tânăr. Acela îndată ce l-a întâmpinat pe Apostolul cu părul alb, a căzut la picioarele lui căindu-se și plângând cu amar, l-a urmat ca un miel.
Sfântul Ioan și-a cunoscut dinainte moartea, sosirea momentului să plece din acestă viață. A pus să i se sape groapa, și-a așezat haina, s-a întins înăuntru și a închis ochii, încredințându-și sufletul sfințit lui Hristos.
Acatistul Sfântului Ioan Evanghelistul
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Veniţi toate popoarele creştineşti pe “Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul loan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Icosul 1
Pe văzătorul tainelor cereşti, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat şi din izvorul înţelepciunii Celui fară de margini s-a adapat, să-l lăudăm cu toţii, cei iubitori de Hristos, şi cu dorire, aşa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viaţă o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viaţă, de Cuvântul Vieţii ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ţi le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ţie ţi le-a încredinţat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 2-lea
În muntele Taborului ai văzut slavă lui Hristos, pe cât este cu putinţă omului a o vedea, şi din tainica descoperire, înţelegând că El este Stăpânul morţii şi al vieţii, din inimă I-ai cântat Lui laudă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ca un ucenic preaiubit şi ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli şi pururea pe El din inimă îl iubeşti; pentru care şi noi te lăudăm şi zicem:
Bucură-te, că la învierea fiicei lui Iair, tu de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că la răstignirea Domnului tu lângă crucea Lui ai stat;
Bucură-te, că la înfricoşatele taine ale Patimilor lui Hristos şi tu cu inima ai pătimit;
Bucură-te, că Patimile Domnului şi Stăpânului Vieţii, cu inima plină de durere le-ai privit;
Bucură-te, că pe Domnul până la a Sa moarte L-ai urmat;
Bucură-te, că Domnul de pe Cruce cu tine a vorbit;
Bucură-te, că pe tine, fiu al Maicii Lui te-a numit;
Bucură-te, că pe Sfânta Sa Maică, Domnul ţie ţi-a încredinţat-o;
Bucură-te, că tu spre pază şi îngrijire pe Preasfânta Sa Maică o ai luat;
Bucură-te, că la preacinstita ei Adormire, cu mare evlavie ai slujit;
Bucură-te, că stâlparea cea adusă ei de Arhanghelul Gavriil ai purtat-o înaintea sicriului celei preasfinte;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 3-lea
După Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, împreună cu ucenicul tău Prohor, în Asia ai plecat şi acolo cuvântul Domnului ai propovăduit şi pe toţi cei ce au crezut i-ai învăţat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Văzând mai înainte, cu ochii cei de gând, ispitele şi primejdiile ce te asteaptă în calea propovăduirii Evangheliei, prin credinţa fierbinte şi dragoste de Dumnezeu, asupra intristării şi mâhnirii care te împiedica de la alegerea ta ai îndrăznit; pentru această te fericim şi zicem:
Bucură-te, că în Asia cuvântul Domnului ai predicat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului multe primejdii şi multe scârbe ai răbdat;
Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău, Prohor, în Efesul Asiei ai intrat;
Bucură-te, că acolo pe Româna cu toată casa ei o ai botezat;
Bucură-te, că pe Dominos cu puterea lui Hristos l-ai înviat;
Bucură-te, că pe Dioscorid, tatăl lui Dominos, la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că prin aceste minuni pre mulţi i-ai întors la Hristos;
Bucură-te, că şi alţi trei sute de oameni morţi ai înviat;
Bucură-te, că şi pe cel slăbănog de doisprezece ani l-ai făcut sănătos;
Bucură-te, că prin alte rugăciuni, capiştea Artemidei din temelie o ai dărâmat;
Bucură-te, că la căderea capiştei nici un om nu s-a vătămat;
Bucură-te, că din porunca împăratului Domiţian, la Roma ai plecat legat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 4-lea
Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a spăimântat, ci, cu mare bucurie primind legăturile pentru Domnul, din inimă îl lăudai pe El, cântand: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Legatu-te-au pe tine ostaşii cei tineri cu lanţuri şi cu cătuşe, ducându-te la corabie, sub paza lor, spre Roma, unde ai plecat şi proniei dulcelui tău Iisus cu blândeţe şi linişte te-ai supus, pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că tu, prin legăturile celor tirani, Stăpânului tău te-ai asemănat;
Bucură-te, că El, pentru a noastră mântuire, de cei fărădelege a fost prins şi legat;
Bucură-te, că faţă de ostaşii cei păgâni şi tirani, cu multă dragoste te-ai purtat;
Bucură-te, că furtuna mării ce era să fie, mai înainte o ai arătat;
Bucură-te, că în acea călătorie, pe toţi din corabie cu minunile tale i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că în a ta inimă pururea pe Hristos îl aveai;
Bucură-te, căci cu a Lui putere minuni mari săvârşeai;
Bucură-te, că icoana vieţii lui Hristos în tine foarte s-a închipuit;
Bucură-te, că tu din toată inima pe El L-ai iubit;
Bucură-te, că în calea suferinţelor, cu mare dorire Lui I-ai urmat;
Bucură-te, că, dorind dragostea Lui, spre chinuri cu bucurie ai călătorit;
Bucură-te, că pe tine, iubitul Său ucenic, puterea Domnului pururea te-a sprijinit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 5-lea
Potolit-ai, cuvântătorule de Dumnezeu, furtuna cea înfricoşată a mării cu sfintele tale rugăciuni. Şi această minune văzând-o toţi cei de pe corabie, foarte s-au spăimântat, cunoscând puterea Adevăratului Dumnezeu ce era întru tine; iar tu pe toţi i-ai îndemnat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În ostrovul Patmos, din porunca păgânului împărat Domiţian, ai fost izgonit, căci acolo, prin pronia lui Dumnezeu cea bună, spre folosul multora ai venit, pentru care şi noi cu evlavie te lăudăm aşa:
Bucură-te, că de ostaşii cei tirani, cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că sub paza ostaşilor spre Patmos împreună cu ucenicul tău Prohor ai călătorit;
Bucură-te, că din această călătorie, pe tânărul cel înecat, cu rugăciunea tu l-ai înviat;
Bucură-te, căci cu această minune pe toţi i-ai spăimântat;
Bucură-te, că şi furtuna mării tot cu rugăciunea ta o ai liniştit;
Bucură-te, că pe ostaşul cel bolnav l-ai tămăduit;
Bucură-te, că şi apa mării cu rugăciunea ta o ai îndulcit;
Bucură-te, că pe cel ce murea de sete în corabie de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos în ostrovul Patmos o ai propovăduit;
Bucură-te, că pe Miron şi pe toţi ai casei lui i-ai creştinat;
Bucură-te, că şi capiştea lui Apelie cu cuvântul la pământ o ai răsturnat;
Bucură-te, că puterea cea drăceasca a lui Chinops vrăjitorul, neputincioasă o ai arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 6-lea
La chemarea antipatului, pe femeia lui care foarte se chinuia a naşte, numai cu trecerea pragului lor o ai uşurat. Şi această minune văzând-o antipatul, casa lui a crezut în Hristos şi a dat slavă lui Dumnezeu, cântand: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Petrecând în acest loc timp de trei. ani şi ducându-te într-o cetate ai cărei locuitori erau foarte întunecaţi cu slujirea de idoli, foarte te-ai ostenit pentru propovăduirea cuvântului, spre a lor minunare, şi astfel ai adus mare mulţime la Hristos; drept aceea, cu dorire te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe locuitorii cetăţii aceleia cu cuvântul adevărului i-ai luminat;
Bucură-te, că pe tinerii cei legati spre jertfa diavolului de moarte i-ai scăpat;
Bucură-te, că pe diavolul cel în chip de lup, legându-l, l-ai întrebat;
Bucură-te, că prin puterea lui Hristos din acel ostrov l-ai alungat;
Bucură-te, că pe fiul jertfitorului lui Die l-ai înviat;
Bucură-te, că a idolului Dionis capişte cu rugăciunea o ai dărâmat;
Bucură-te, că pe Nuchian vrăjitorul l-ai biruit;
Bucură-te, că şi mâna antipatului o ai uscat;
Bucură-te, că prin uscarea mânii, antipatul a cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că şi Prochiana, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 7-lea
Înainte de întoarcerea la Efes ai scris celor din ostrovul Patmos Evanghelia lui Hristos şi înfricoşătoarele vedenii ale Apocalipsului, iar mulţimea credinciosilor de acolo au păstrat cele scrise spre a lor luminare şi mântuire, ca şi pe însăsi cuvintele lui Hristos, şi pentru bogăţia dogmelor celor din ele, slavă au dat lui Dumnezeu, cântand: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Începutul Evangheliei tale, început al dogmelor celor preaînalte Bisericii lui Hristos au rămas, căci tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit ca S-a întrupat şi între oameni a locuit. Minunându-ne dar, după cuviintă, de înălţimea cea duhovnicească a înţelepciunii tale, pe tine te lăudăm zicând aşa:
Bucură-te, că tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că ai mărturisit căci Cuvântul a fost la Dumnezeu dintru început;
Bucură-te, că tu ai arătat că nimic din cele ce sunt făcute, fară de El nu s-au făcut;
Bucură-te, că taina întrupării Cuvântului mai presus de toate tainele se arată a fi;
Bucură-te, că întradevăr taina întrupării Cuvântului, pe toate tainele le covârşeşte;
Bucură-te, că tu cu o minte mai presus de teologia cea catafatică te-ai suit;
Bucură-te, că pe cele neînţelese de a ta minte, prin spaimă şi minune le-ai cinstit;
Bucură-te, că tu în chip apofatic, Taina întrupării Cuvântului, lumii o ai propovăduit;
Bucură-te, că taina înomenirii Cuvântului, nimeni din oameni nu o a tâlcuit;
Bucură-te, că taina iconomiei lui Dumnezeu, pururea rămane taină;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 8-lea
Prealuminat ai arătat în a ta învăţătură că Legea şi Proorocii în porunca iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele sălăşluieşte. Deci, ca pe un Apostol al dragostei creştine, toată Biserica lui Hristos te laudă şi lui Dumnezeu îi cântă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Zis-ai, dumnezeiescule Apostol al lui Hristos, că Dumnezeu dragoste este şi că cel ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece şi Dumnezeu întru el, prin aceasta arătându-ne nouă cele mai înalte ale Legii Darului pentru care, după cuviinţă, zicem către tine:
Bucură-te, că tu pe Dumnezeu iubire L-ai numit;
Bucură-te, că tu ne-ai învăţat pe noi sa-L iubim pe Dumnezeu, Care mai înainte de noi ne-a iubit;
Bucură-te, că de la tine dragostea lui Dumnezeu noi am cunoscut-o;
Bucură-te, că tu ai zis: Cel ce are dragoste, de la Dumnezeu este el născut;
Bucură-te, că tu ne-ai arătat cele spuse de Dânsul, că cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş este;
Bucură-te, că învăţătura ta la iubire ne îndeamnă şi de ură ne fereşte;
Bucură-te, că tu dragostea lui Dumnezeu către lume ai arătat;
Bucură-te, că dragostea de aproapele de la tine o am învăţat;
Bucură-te, că tu ai zis că Dumnezeu pe noi ne-a iubit;
Bucură-te, că după a ta mărturisire, Dumnezeu din dragoste pentru lume, pe Fiul Său Cel iubit în lume L-a trimis;
Bucură-te, că după mărturisirea ta, din dragostea Sa pentru noi, moarte a suferit;
Bucură-te, că pe tine, după dreptate, Biserica lui Hristos, Apostol al dragostei te-a numit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 9-lea
Iubitorule de feciorie şi de Dumnezeu, iubite Apostole şi Evangheliste Ioane, ţie Domnul mari şi înfricoşătoare taine ţi-a descoperit, fiindcă tu viaţă fară de prihană ai petrecut şi pe El din toată inima L-ai iubit şi în a ta inimă I-ai cântat aşa: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Mintea ta cea curată întru uimire făcându-se şi de Duhul Sfânt într-o zi de Duminică răpindu-se, la cele mai de sus de a ta lucrare s-a suit şi de la Alfa şi Omega, taina cea preamare i s-a descoperit, pe care noi te cinstim şi către tine zicem aşa:
Bucură-te, că la ostrovul Patmos, pe Domnul între şapte sfeşnice L-ai văzut;
Bucură-te, că de la El mari descoperiri ai avut;
Bucură-te, că de la El poruncă de a scrie ai primit;
Bucură-te, că, scriind celor şapte Biserici, porunca Domnului ai împlinit;
Bucură-te, că slavă Tronului lui Hristos ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că în duh, pe cei douăzeci şi patru de bătrâni ai privit;
Bucură-te, că ai văzut şi cartea cea cu şapte peceţi;
Bucură-te, că ai privit la deschiderea acelei cărţi;
Bucură-te, că taina celor şapte peceţi ţie ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că numărul celor feciorelnici, în chip simbolic, ţie, iubitorule de feciorie, ţi s-a arătat;
Bucură-te, că şapte îngeri şi şapte trâmbiţe înaintea lui Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că la trâmbiţarea primilor îngeri, foc şi sânge pe pământ a căzut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 10-lea
Dumnezeu, Cel Preasfânt şi Preacurat, întru tine, vasule cel ales al fecioriei, a turnat din Duhul Său şi de descoperirea tainelor celor preaînalte pe tine te-a învrednicit, pentru care şi noi pe tine te lăudăm şi lui Dumnezeu îi cântam: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Făcutu-te-ai biserică preaaleasă a lui Dumnezeu, prin viaţa ta cea nevinovată şi neprihanită, căci cu taină măsurarea Bisericii şi a Altarului lui Dumnezeu ţie ţi s-a încredinţat; primeşte, te rugăm, şi de la noi, smeriţii, aceste cântari:
Bucură-te, că Biserica şi Altarul cel din cer, tu, în descoperire le-ai măsurat;
Bucură-te, căci curtea Bisericii spre intrare a neamurilor o ai luat;
Bucură-te, că prigoana Bisericii de către Antihrist, lumii tu o ai vestit;
Bucură-te, că pe fiara cea cu şapte capete şi zece coarne, lumii o ai descoperit;
Bucură-te, că şi vremea stăpânirii fiarei, de tine nu s-a tăinuit;
Bucură-te, că şi numele fiarei, cu taină, Bisericii l-ai arătat;
Bucură-te, că şi pe fiara cu coarne ca de miel o ai văzut luminat;
Bucură-te, că şi secerisul cel de apoi ţie Domnul ţi l-a arătat;
Bucură-te, că şi teascul cel mare al mâniei Domnului ţi s-a descoperit;
Bucură-te, că şi pe cei şapte îngeri cu cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, tu lumii le-ai vestit;
Bucură-te, că taina Babilonului celui mare ţie ţi s-a arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 11-lea
Bucuria şi veselia cea mare a nunţii Mielului lui Dumnezeu, ţie de la Duhul Sfânt ţi s-a descoperit şi cântarea cea de biruinţă asupra fiarei, de la puterile cereşti tu o ai auzit, care cu glasuri de tunet cântau slavă lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieştilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit. De aceea şi Dumnezeu, a ta minte, de vedenia tainelor celor cereşti o a învrednicit şi cu înţelegere prea adâncă a strălucit. Pentru care noi, cei neputincioşi la înţelegerea celor bune, te lăudăm:
Bucură-te, că a ta minte de la Duhul Sfânt s-a luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie pe balaur l-ai văzut legat;
Bucură-te, că Judecata cea de apoi în vedenie o ai văzut luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie ai văzut Ierusalimul cel de sus, veşnicule moştenitor al lui;
Bucură-te, că pe Mireasa Mielului, tu o ai văzut împodobită;
Bucură-te, că pe cetatea ta cu douăsprezece temelii şi douăsprezece porti o ai arătat că este preastrălucită;
Bucură-te, că douăsprezece mărgăritare în loc de uşi, cetatea aceea avea;
Bucură-te, că uşile ei cele de mărgăritare preafrumos străluceau;
Bucură-te, că una din aceste uşi pe tine cu taină te închipuiau;
Bucură-te, că şi temeliile cetăţii celei de piatră scumpă tu le-ai văzut;
Bucură-te, că una din cele douăsprezece temelii ale cetăţii aceleia pe tine Domnul te-a făcut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 12-lea
Văzut-ai, Apostole, de Dumnezeu iubite, răul cel curat şi limpede ca şi cristalul al Apei Vieţii de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorând, pentru care şi noi, nevrednicii, cinstim cele de taină arătate ţie şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cu adevărat, Hristos, Pomul vieţii şi al veşnicei nemuririi este, căci prin El a luat fiinţă neamul omenesc cel mort de demult prin călcarea poruncilor, pe Care toate popoarele pământului îl slăvesc, iar pe tine, ucenicul Lui cel iubit, te fericesc, cântand aşa:
Bucură-te, că şi tu, unul din roadele cele tainice ale Pomului Vieţii ai fost;
Bucură-te, că tu, pom al vieţii cu douăsprezece roade ai văzut pe Hristos;
Bucură-te, că şi tu, pom al vieţii, după împărtăşirea darului, te-ai făcut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire, mulţi în Hristos au crezut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire, mulţi Cuvântul Vieţii L-au auzit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Evangheliei, pe mulţi cu pâinea vieţii i-ai hrănit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Cuvântului, cu Apa Vieţii pe mulţi i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin cunoştinţa lui Hristos, Pomul Vieţii, neamurile de rana morţii s-au tămăduit;
Bucură-te, că tu din tulpina Pomului Vieţii ai răsărit;
Bucură-te, că tulpina Pomului Vieţii pe tine te-a hrănit;
Bucură-te, căci cu Darul lui Hristos, Pomului Vieţii, ai adus rod însutit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Condacul al 13-lea
O, dumnezeiescule Apostole şi Evangheliste al lui Hristos, Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit şi de vederea tainelor celor preaînalte de la El te-ai învrednicit, cu sfintele tale rugăciuni, ajută-ne ca în ziua cea mare a Judecăţii de apoi să luăm milă şi iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa şi Omega, Caruia să-I cântăm laudă aşa: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Pe văzătorul tainelor cereşti, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat şi din izvorul înţelepciunii Celui fară de margini s-a adapat, să-l lăudăm cu toţii, cei iubitori de Hristos, şi cu dorire, aşa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viaţă o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viaţă, de Cuvântul Vieţii ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ţi le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ţie ţi le-a încredinţat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Şi Condacul întâi
Veniţi toate popoarele creştineşti pe “Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul loan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!