Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și mijlocirea sfinților, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Nathaniel și cu sprijinul Părintelui Vicar Dan Hoarște, icoana Maicii Domnului Izvorâtoare de Mir din Hawaii va fi adusă pentru închinare în biserica noastră sâmbătă, 17 februarie 2018.

De la ora 9.30 AM vom săvârși Acatistul Icoanei de la Iviron a Maicii Domnului și Sfânta Liturghie, oferind credincioșilor cât mai mult timp pentru închinare.

Vă așteptăm la biserica noastră pentru a primi tămăduire sufletească și trupească prin Mirul izvorât de sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului Izvoratoare de Mir din Hawaii, care o descrie pe Fecioara Maria ţinând pruncul Iisus în braţe, este copia unei replici, însă calităţile sale vindecătoare sunt un adevăr. Icoana Iviron originală a Maicii Domnului se află în vechea Mănăstire Iviron de pe Muntele Athos, iar tradiţia monastică a locurilor susţine că a fost realizată chiar de către Sfântul Apostol Luca.

O copie a icoanei a fost dusă la Montreal, Canada, în 1982, urmând ca la scurt timp să apară relatările despre izvorârea de mir, asemănător celui cu care miruiesc preoţii ortodocşi. Pentru 15 ani icoana a fost în grija fratelui José Muñoz-Cortes, născut catolic, dar confirmat ulterior la Ortodoxie de către Arhiepiscopul rus Leontie, în Santiago de Chile. Fratele José a suferit moarte martirică pe 31 octombrie 1997, în timp ce se afla în Grecia pentru cercetarea iconografiei, fiind răpus de doi români, Niculai Ciaru, eliberat din lipsă de probe și Tudor Popa, judecat si condamnat pentru faptele sale pe 24 noiembrie 1997. Această copie a Icoanei de la Iviron a dispărut odată cu fratele José. Cu ani mai târziu, Biserica Societăţii Sofrino din Rusia a realizat o replică a Icoanei Iviron din Montreal. Ea a intrat în posesia unui preot ortodox din Hawaii, Anatole Lyovin, care a dăruit-o unuia dintre enoriaşii săi în vara anului 2007.Comunicatul Bisericii, care însoţeşte Icoana:

„Era în octombrie 2007, pe când un credincios, ipodiaconul Nectarios, a simţit un miros puternic de trandafiri provenind din zona în care Icoana era aşezata în casa sa. Pe măsură ce s-a apropiat de zona cercetată, cu intenţia de a descoperi sursa acelei arome puternice, a observat că Icoana Maicii Domnului, pe care el o primise cadou, era complet scăldată în mir frumos mirositor. După notificarea preotului paroh, icoana a fost adusă la biserică şi a fost ştearsă şi uscată complet. O slujbă de mijlocire a avut loc înaintea icoanei şi, până la sfârşitul slujbei, Icoana era din nou scăldată în mir, biserica fiind umplută de parfumul de trandafiri.

Din această zi, foarte mulţi oameni din toate mediile etnice şi religioase vin să cinstească Icoana Maicii lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul ei, pentru necazurile şi lipsurile lor, precum şi pentru bolile lor fizice şi nevoile spirituale”.

În iunie 2008 Arhiepiscopul Kyrill de San Francisco, al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, a recunoscut-o oficial, ca fiind miraculoasă şi autentică: „Icoana Iviron a Maicii Domnului, Izvorâtoare de Mir”.

„În prezent, toţi membrii parohiilor din Honolulu au auzit despre binecuvântarea care a coborât peste noi păcătoşii, din mila Celui Atotputernic şi din grija şi dragostea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, deşi poate suntem nevrednici. I-am cerut ipodiaconului Nectarios, în a cărui casă cele două icoane au început să izvorască mir, să descrie cu cuvintele lui ce s-a întâmplat.” spune părintele Anatole Lyovin, cel care a dăruit icoana ipodiaconului.

Scrisoarea de la ipodiaconul Nectarios

„Iubiţi credincioşi,

Cu smerenie şi profundă emoţie voi încerca să povestesc ce s-a întâmplat cu adevărat, înainte de a fi lansate zvonuri care până urmă se vor dovedi neadevărate. Mulţi mi-aţi cerut să explic evenimentele ce au avut loc în ultimele săptămâni cu privire la cele două icoane izvorâtoare de mir de la Biserica Ortodoxă Rusă Sfânta Născătoare de Dumnezeu de Iviron din Honlulu, Hawaii. A fost greu să exprim în cuvinte evenimentele recente care mi-au schimbat viaţa. Nu îmi pot imagina cum ar fi reacţionat alte persoane, dacă ar fi fost în locul meu, numai Dumnezeu ştie. Mă rog lui Dumnezeu să mă călăuzească pe mine şi familia mea, să fac şi să spun lucruri care să nu fie împotriva voinţei Lui. Voi încerca să povestesc cum aceste icoane au intrat în viaţa mea şi cum au schimbat-o. Tot ce scriu aici este adevărat.

Icoanele respective sunt două:

1) Una este imprimată şi montată la fabrica bisericii Sofrino de lângă Moscova. Este o copie exactă a icoanei izvorâtoare de mir a Maicii Domnului de Iviron din Montreal, avută în grijă de cuviosul martir Jose Munoz. Este o icoană mică, de aproximativ 7/9 inch (17.78/22.86 cm) şi cam 1 inch (2.54 cm) grosime. Preotul meu paroh, părintele Anatole Lyovin, mi-a dăruit-o cu ocazia zilei mele onomastice, în 1997. Părintele a spus că a cumpărat-o din librăria unei biserici din Toronto, unde el a crescut, atunci când biserica sărbătorea cincizeci de ani de la înfiinţare. Icoanele din Sofrino au un stil distinctiv, cu o frumoasă acoperitoare de mătase (oklad în rusă, pokamiso în greacă), încorporată în icoană. Această lucrare este făcută pentru cei care nu îşi pot permite icoane frumoase şi foarte scumpe, dar vor să aibă ceva la fel de frumos din Sofrino pentru un preţ mai mic.

2) A doua icoană este pictată de mână în stil iconografic tradiţional bizantin, sub forma unei Cruci, cu imaginea Domnului Nostru Iisus Hristos răstignit. A pictat-o un călugăr grec de la Muntele Athos. Este în jur de 20/27.94 cm (8/11 inch) şi aproximativ 3.81 cm. (1 ½ inch) grosime. Am cumpărat un set de două icoane sub formă de cruce aproape identice şi una am dăruit-o tatălui meu, iar pe cealaltă am păstrat-o.

Înainte de vă relata întreaga istorie a icoanelor, lăsaţi-mă să vă spun cum a început totul…

Acum mai bine de trei luni, prin mai, iunie sau iulie 2007, eu şi soţia mea am simţit un iz de parfum de trandafiri în preajma colțului unde ţinem icoanele în camera de rugăciune a casei. Ceva ne-a făcut să ne uităm la icoana noastră în formă de Cruce a Mântuitorului, care era aşezată în spatele raclei cu moaşte și am observat o picătură mică de lichid pe imaginea lui Iisus Hristos, în jurul rănii unde “soldatul I-a împuns coasta cu suliţa”. Lichidul mirosea foarte dulce, ca şi mirul. Nu am prea multe cunoştinţe despre mir, decât că am îmbibat vată în mirul de la Icoana de Iviron izvorâtoare de mir din Montreal şi că am mai multe bucăţi de vată de la Icoana izvorâtoare de mir a Sfântului Nicolae. Nu am spus nimănui despre asta şi am continuat să „urmărim” icoana să vedem dacă „izvorârea” de mir va continua. Picurii de mir s-au uscat până la urmă şi noi am uitat să mai urmărim.

Acum ce s-a întâmplat între timp…

În timpul ultimei săptămâni din septembrie am început să simt un miros de mir incredibil de puternic în casă, în maşină, chiar şi la serviciu. Nu-mi puteam explica. Era doar imaginaţia mea? Am întrebat-o pe soţia mea şi mi-a spus că nu simţea nici un miros. Am vorbit cu mai multe persoane care ne-au vizitat şi nici ei nu au simţit nici un miros în casă. (Una dintre aceste persoane a fost naşa noastră, sârboaică ortodoxă. Nici ea nu a simţit nimic.) Am fost convins că a fost doar în imaginaţia mea. Asta a fost pe 27 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Cruci.

Apoi, în prima săptămână din octombrie, eu şi soţia mea am fost foarte bolnavi şi am lipsit de la Vecernie în seara aceea. Nu lipsim prea des de la slujbele de la biserică, deci n-am uitat data, 6 octombrie (sărbătoarea zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul). În seara aceea, în jur de 22:30, am lucrat în birou, care este şi camera noastră de rugăciune (unde se află şi colţul cu icoane). Motanul a intrat în birou şi a început să miroasă împrejur ca şi cum ar simţi ceva. Eu nu am mirosit nimic. Motanul a continuat să meargă spre locul unde e este aşezată racla cu moaşte. Am considerat asta ciudat pentru că motanul nu mergea niciodată lângă raclă; mereu ceva îl oprea, deşi este un motan curios. Însă de data aceasta, el stătea pe labele din spate şi adulmeca, să înţeleagă ce fel de miros era, bănuiesc. Eu tot nu miroseam nimic. Am mers să îl ridic în braţe şi atunci am sesizat parfumul. Era atât de puternic, chiar îmbătător. Niciodată în viaţa mea n-am mai mirosit ceva la fel. Nu-mi pot explica de ce nu am simţit mirosul înainte. Era ca şi cum o mie de trandafiri au căzut în cameră. Mi-am făcut cruce şi am spus rugăciunea inimii. Am lăsat motanul jos şi am privit icoanele. Recunosc că mi-a fost frică să mă uit la icoanele de lângă raclă. Până la urmă m-am uitat şi la icoana în formă de Cruce şi am observat că picătura de mir de lângă rana de la coaste a lui Hristos era tot uscată. Pentru o fracţiune de secundă mi-am recăpătat luciditatea, chiar dacă mirosul de trandafiri devenise şi mai puternic. M-am uitat în jos şi mâna îmi era udă – era mir. Cum a ajuns mir pe mâna mea? Icoana era uscată, sau nu? Apoi am observat că pe genunchiul stâng al imaginii Domnului nostru Iisus se formă o picătură de mir chiar sub ochii mei. Am chemat-o pe soţia mea care a a venit alergând. Când am întrebat-o dacă a vărsat ceva pe icoane, mi-a răspuns că nu, că nici măcar nu s-a apropiat de ele. I-am arătat icoana. A fost şocată. I-am spus că mirosul e prea puternic. Am rugat-o să mă ajute şi împreună am început să inspectăm şi celelalte icoane. În biroul meu am două rafturi de cărţi, iar deasupra ţin icoanele. Avem multe icoane, poate prea multe. Am stat amândoi pe vârfuri să ajungem la icoanele de deasupra rafturilor. Până la urmă am ajuns la icoana de Iviron dăruită mie de către părintele Anatole. Era complet udă, iar mirosul devenise şi mai puternic, încât nici soţia mea nu mai putea să suporte. Pentru cine nu o cunoaşte pe soţia mea, simţul mirosului la ea este destul de scăzut; poate să simtă doar mirosul de citrice. Am început să ne speriem. Ne întrebam unul pe altul dacă am curăţat ori uns icoanele recent și amândoi am negat. M-am întrebat ce se întâmplă. Am pus icoanele la loc şi am făcut câteva fotografii cu camera noastră digitală. Am rostit Acatistul Maicii Domnului în cinstea icoanei de la Iviron, apoi am mers la culcare şi am încercat să dorm.

Următoarea zi, duminică 7 octombrie, după multe discuţii, am lăsat icoana acasă şi am plecat la biserică. După slujbă am vorbit cu naşa noastră, care ne-a spus să discutăm cu părintele imediat. I-am povestit părintelui ce se întâmplase. El a ascultat cu răbdare şi apoi a spus: „Aduceţi icoana la biserică!” Am stabilit cu părintele să aducem icoanele la biserică miercurea următoare, în 10 octombrie. Până miercurea aceea, icoanele au continuat să izvorască. Am colectat mirul în vată şi m-am rugat în fata icoanelor pentru sora mea care era bolnavă şi pentru alţii.

[Nota părintelui Anatole: În următoarea zi sora lui şi-a sunat tatăl să-i spună că doctorii n-au putut să explice, dar pancreasul ei, care se oprise din funcţionare, şi-a revenit complet şi diabetul ei era revenit sub control.]

Noi de-abia am aşteptat să fie miercuri!

Miercuri, 10 octombrie, am adus icoanele la biserică şi le-am pus pe două strane în centrul bisericii. Părintele Anatole le-a inspectat, le-a şters cu vată şi a început Acatistul Icoanei de Iviron a Maicii Domnului. După slujbă, icoanele au fost şterse încă o dată, pentru că au mai izvorât un pic de mir în timpul slujbei. Părintele Anatole ne-a confirmat că erau într-adevăr izvorâtoare de mir şi că este un mir foarte pur. Mirosul de trandafiri a înmiresmat aerul. L-am întrebat pe părinte: „Ce ar trebui să facem acum?” Părintele ne-a spus să lăsăm icoanele în biserică pentru moment. Nimeni altcineva nu ştia despre icoane, deci erau în siguranţă la biserică.

Sâmbăta următoare, pe 13 octombrie, s-a întâmplat să fie ziua de curăţenie la biserică. Pregăteam biserica pentru următoarele sărbători: hramul bisericii noastre (24 noiembrie), Crăciunul, vizita episcopului sârb, etc. Eu, soţia mea şi încă o persoană am fost însărcinaţi cu curăţenia. În timp ce făceam curăţenie, nu ne puteam lua ochii de la cele două icoane izvorâtoare de mir, care izvorau încet mir în timp ce noi curăţam. Mirosul de trandafiri era destul de pregnant. Icoanele păreau că emană un miros puternic de trandafiri; icoana Maicii Domnului părea că miroase mai tare a trandafiri decât cealaltă icoană (care avea un miros mai aromat). Nu pot să explic mai bine. În timp ce făceam curăţenie, nașa noastră a venit să vadă icoanele, deoarece multe alte persoane n-au putut aştepta până la Vecernie în seara aceea. Naşa noastră mi-a spus mai târziu că a fost “Toma necredinciosul” şi nu i-a venit să creadă până n-a văzut icoanele cu ochii ei. Era de înţeles. Ea nu realizase că icoanele izvorau mir în timp ce noi curăţăm biserica (mirul nu izvorăşte continuu). Ea s-a închinat la icoana în formă de Cruce şi a sărutat picioarele Mântuitorului şi atunci a simţit în gură o bună cantitate de mir. La fel ca apostolul Toma, care şi-a pus degetele în mâna şi în coasta lui Hristos, şi naşa a pus gura chiar pe mir. Nu m-am putut abţine şi am râs.

În următoarea zi, duminică 14 octombrie, a fost sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului şi părintele Anatole a arătat credincioşilor icoanele, care izvorau mir destul de puternic; era destul mir pentru toată lumea. De atunci până în prezent icoanele continuă să izvorască mir. Mulţi au venit să vadă icoanele: ruşi, greci, sârbi, romano-catolici, protestanţi şi toţi au simţit puterea Duhului Sfânt. Sunt zile când icoanele sunt complet uscate şi alte zile când sunt acoperite cu mir, însă mereu produc un miros îmbătător de trandafiri. Este cu adevărat un miracol! Câteodată mă întreb dacă este un avertisment.

Când mă uit în urmă, mi se pare că „revelaţia” este tema centrală din ultimul timp. I-am mărturisit nașei noastre despre parfum în ziua Înălţării Sfintei Cruci. Am descoperit că icoanele izvorăsc mir şi le-am arătat preotului nostru de sărbătoarea Zămislirii Sf. Ioan Botezătorul (el a fost cel care l-a “arătat” lumii pe Iisus). Preotul nostru a arătat icoanele izvorâtoare de mir celor din biserică cu ocazia sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului. Acestea nu pot fi coincidenţe!

Parohia noastră e închinată icoanei originale izvorâtoare de mir din Iviron, o icoană care nu a fost în Hawaii niciodată. Fratele Jose a vrut să vină, dar nu s-a potrivit niciodată să vină. Trebuie să vă mărturisesc, uneori cred că fraţii noştri ortodocşi de pe continent au uitat de mica noastră parohie şi comunitate. Trăind aici, în mijlocul Oceanului Pacific, ne străduim să supravieţuim ca parohie ortodoxă. Ne străduim din greu să ne plătim facturile, ne străduim din greu să plătim chiria. Mă întreb câteodată când vom avea o biserică a noastră. Ne-a uitat Dumnezeu? Trebuie să ne fie greu pentru totdeauna? Am greşit cu ceva? Te-am supărat, Doamne? Dacă ceilalţi ortodocşi ne-au abandonat sau nu, un lucru e sigur… Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu nu ne-a uitat, ea nu ne-a abandonat şi nici n-o să ne abandoneze! Prin icoanele acestea, am acum nădejde că EXISTĂ lumină la capătul tunelului. Dacă suntem binecuvântaţi sau nu să avem o biserică a noastră, nu contează. Dumnezeu ne-a arătat că nu ne-a uitat! Şi asta-i tot ce contează. Dumnezeu ne spune că e adevărat! Îndrăznim să ignorăm revelaţia asta? Îndrăznim să întoarcem spatele acestei mari minuni? Îndrăznim să uităm de Hristos? Dumnezeu să ne ierte dacă facem asta!

Cu dragoste în Hristos,
Ipodiacon Nectarios
(decembrie 2007)”

Actualizări făcute în noiembrie 2012

În iunie 2008, Icoana de Iviron izvorâtoare de mir din Hawaii a fost recunoscută oficial de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, ca făcătoare de minuni şi demnă de cinstire, şi s-a dat binecuvântarea să călătorească la diferite biserici şi mănăstiri ortodoxe. Proprietarul icoanei, ipodiaconul Nectarios, a fost desemnat de Biserica Ortodoxă Rusă să fie păzitorul ei, să aibă grijă de miraculoasa icoană a bisericii lui Hristos.

Prin harul Domnului, icoana în forma Sfintei Cruci a încetat treptat să producă mir aşa cum o făcea, acum izvorând doar cu anumite ocazii de-a lungul anului (Paştele fiind cel mai recent). Spre alinarea credincioşilor, Sfânta Cruce continuă să emane un miros îmbătător de parfum, chiar dacă izvoraşte mir sau nu. În timp ce icoana Maicii Domnului de Iviron din Hawaii călătoreşte şi duce harul Domnului, Sfânta Cruce rămâne mereu în Hawaii să ofere protecţie şi mângâiere credincioşilor.

Din iunie 2008, icoana Maicii Domnului de Iviron din Hawaii a fost la mai mult de 500 de biserici din America de Nord din toate jurisdicţiile canonice şi a fost cinstită de aproximativ 250 de mii de oameni din Statele Unite. În multe oraşe icoana este dusă de la o parohie la alta, fiind cinstită de toţi clericii ortodocşi, ajutând la stabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor între credincioşii ortodocşi, cât şi la întărirea relaţiilor dintre bisericile surori. Solicitări pentru icoana făcătoare de minuni au fost făcute de Rusia, Georgia, Ucraina, Grecia, Cipru, America de Sud, Europa, Pământul Sfânt, România, Muntele Athos şi Serbia.

Numeroase minuni au fost legate de Sfânta Născătoare de Dumnezeu prin această umilă iconiţă. Ele se contorizează chiar în prezent şi într-adevăr sunt multe. Vindecările spirituale şi fizice au inclus vindecări de orbire şi boli de ochi, cancer, posesie demonică, paralizie, boli de rinichi, dureri cronice şi viruşi puternici.

Oriunde merge icoana, Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Sale Sfinte se simte din plin. Oamenii au spus că doar fiind în prezenţa icoanei pot să simtă o dragoste şi o bucurie nespusă, cu adevărat de nedescris. Suntem atât de binecuvântaţi că Dumnezeu şi-a arătat dragostea către noi şi ne-a îngăduit să simţim ceea ce sfinţii numesc “adevăratul miros al sfinţeniei”. Adevăratul înţeles al apariţiei icoanei îl ştie numai Dumnezeu şi timpul le va dezvălui pe toate. Cu toate acestea, ceea ce ştim este că Dumnezeu ne iubeşte şi asta este tot ce contează…

Cu răbdare, oricine poate primi sfânt mir. Până acum au fost mii de cereri. Până de curând, doar ipodiaconul Nectarios se ocupa cu trimiterea coletelor, pe lângă nesfârşitele călătorii în întreaga lume ca să ducă tuturor credincioşilor ortodocşi binecuvântările sfintei icoane izvorâtoare de mir a Maicii Domnului de Iviron din Hawaii.