Stefan Morariu

Foarte multa lume vorbeste despre smerenie, foarte multa lume vorbeste despre libertate, dar foarte putini intelegem ca acestea doua sunt acelasi lucru. Nu mi-am propus sa fac neaparat o talcuire a rugaciunii Sfantului Efrem, dar ma voi folosi de ea, pentru ca este cea mai reprezentativa si cea mai cunoscuta, noua, crestinilor de azi. Chiar …

Continue reading Smerenie și libertate în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Îndătinata sărbătoare de la mijlocul lui Ghenar din calendarul nostru cultural ne prilejuiește reîntâlnirea cu Eminescu, „omul deplin al culturii române”. Reîntoarcerea la Eminescu și la inegalabila sa creație ne va devoala răspunsuri, ba chiar soluții la numeroasele chestiuni ce aduc tulburare și risipire nației române, ajutând-o să-și regăsească drumul prin vremurile nu foarte limpezi …

Continue reading Eminescu și Unirea

Indată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte. Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce …

Continue reading Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

boboteaza-ovidiu-iordachi

Sfințirea cea Mare a apei, sau Agheasma Mare, este o slujbă săvârşită numai de Bobotează. Potrivit rânduielii din Minei, cu prilejul Arătării Domnului, slujba de sfințire a apei se poate săvârși de trei ori: la finalul Sfintei Liturghii din ajunul praznicului, după terminarea slujbei Utreniei Bobotezei și, desigur, după săvârșirea dumnezeieștii Liturghii din ziua sărbătorii …

Continue reading Agheasma Mare, dupa randuiala Bisericii si in traditia populara romaneasca

În urma unei decizii istorice, exilul poetului Ovidius la Pontul Euxin a fost revocat, la 2.000 ani de la moartea sa. Consiliul Local din Roma a adoptat hotărârea de a abroga edictul semnat de împăratul Octavian Augustus în anul 8 d. Hr. Actul îi adusese lui Publius Ovidius Naso, poet apreciat la curte, surghiunul pentru …

Continue reading Reabilitarea, după 2000 de ani, a poetului Ovidiu

Prăznuită iniţial odată cu Botezul Domnului la 6 ianuarie, sărbătoarea Naşterii Domnului este stabilită de Biserică în anul 354 pentru data de 25 decembrie. Este praznicul re-creaţiei lumii, după Sfântul Grigorie de Nazians, al restaurării firii căzute în păcat. În icoana Nașterii Domnului accentul este pus pe trei aspecte dogmatice: Dumnezeu în mişcare coborâtoare (kenoza); …

Continue reading Semnificația icoanei Nașterii Domnului

Sfânta Ecaterina, fiica lui Consta, predecesorul împăratului păgân Maximian, s-a născut în cetatea Alexandriei. Provenind dintr-o familie de rang înalt, Ecaterina a beneficiat de multe privilegii, a studiat foarte mult, astfel că, la vârsta de 18 ani, era cunoscută pentru frumuseţea şi înţelepciunea sa. Mulţi dintre cei bogaţi ar fi vrut să o aibă soţie, …

Continue reading Minunile Sfintei Ecaterina

Un oarecare monah se afla la schit și era supus unui părinte de câțiva ani. Acesta, din zavistia vrăjmașului diavol, ieșind de sub ascultarea bătrânului, a plecat fără nici o pricină de la călăuzitorul său, călcându-și legământul; pentru că era sub legătura ascultării, fără încuviințare de lepădare a acesteia. Deci pogorându-se la Alexandria, a fost …

Continue reading Folosul ascultării

Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in …

Continue reading Acoperământul Maicii Domnului