Observ în ultimul timp o descărcare de furie din partea societăţii civile asupra tagmei preoţeşti, dar, ceea ce este mai înspăimântător, că același lucru se întâmplă și din partea credincioşilor ortodocşi. Mă frapează, însă, şi faptul că aproape nimeni, nici cleric, nici laic, nu ia o atitudine de apărare sau, măcar de abordare directă a …
Continue reading Preotul, uneori, la propriu cară păcatele oamenilorSfantul, nu se stie cand s-a dus spre Domnul, caci nu se stie cand i s-a taiat capul si nici numele cetatii nu s-a retinut. In anul 1500 d. Hr. niste pastori pasteau turmele in valea unor munti prapastiosi, in tot acest timp, varful celei mai grozave rapi era luminat de o lumina care nu …
Continue reading Fanurie – Sfântul care își pomenește mamaMare cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic, scriitor român – figură luminoasă pentru contemporanii săi – domnul Dimitrie Cantemir rămâne în conştiinţa românilor de pretutindeni un mare cărturar a cărui operă contribuie cu demnitate la cultura europeană şi universală. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura românească, George …
Continue reading Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir (1673-1723), omul complet: cărturar, politician, poliglot, etnograf, scriitor, muzicianSfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie nobilă din Constantinopol în jurul anului 580. Avea mintea ageră şi a beneficiat de o educaţie aleasă. Scurt timp după ce Heraclie a ajuns împărat al Bizanţului (610- 641), sfântul a fost chemat la palat şi a primit funcţia de secretar imperial. Nu a rămas mult însă în …
Continue reading Sfântul Maxim Mărturisitorul și mutarea sfintelor sale moașteEpoca lui Mihai Viteazul, voievodul unificator al celor trei țări române, este, fără nici un fel de îndoială, una în care exista deja, chiar dacă nu cristalizată, o conștiință a originii, credinței, limbii comune și a unității de neam. O dovedesc multe din actele politico-diplomatice și spiritual-culturale ale marelui domn, dar și unele cronici ale …
Continue reading Unitatea românilor în perioada lui Mihai Viteazul (1593 – 1601)




