Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a …
Continue reading Intrarea în Ierusalim, drum spre ÎnviereBiblioteca
Dacă primele patru duminici ale Triodului pot fi relaţionate prin ceea ce numim teologia căii sau a drumului credincioşilor într-o direcţie favorabilă sau contrară nouă, evaluată în raport cu situarea noastră faţă de Dumnezeu şi semeni, următoarele duminici au ca element de relaţie problema libertăţii şi dinamismul dobândirii ei. Această libertate trebuie văzută nu ca …
Continue reading Duminicile Postului MareBuna Vestire sau popular Blagoveștenia (din slavonă), ne amintește ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este prima sărbătoare a Maicii Domnului confirmată în documente. Data sărbătorii a variat la început, unii prăznuind-o în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, iar alții, din anumite Biserici …
Continue reading Cea mai veche sărbătoare a Maicii DomnuluiDin prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care …
Continue reading Canonul cel Mare al Sfântului Andrei CriteanulPerioada Triodului corespunde slujirii arhierești a Domnului Iisus Hristos. El împrumută numele de la cartea reprezentativă folosită în acest interval. Ca dată calendaristică, Triodul începe în funcție de data Sfintelor Paști și durează zece săptămâni. Este un răstimp de meditație și de nevoință duhovnicească pentru a dobândi mântuirea pe care toți o cerem de …
Continue reading Triodul, un rezumat al mântuirii omuluiSărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare tradiţională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În această zi, se trece la curăţenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă şi afară. În credinţa populară …
Continue reading Obiceiuri și tradiții românești de Sfinții 40 de MuceniciBiserica îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Sunt printre cei mai populari martiri în rândul credincioşilor ortodocşi. Ziua lor de cinstire, 9 martie, este sărbătorită în mod special de creştinii din ţara noastră. Pentru ziua Sfinţilor 40 de Mucenici gospodinele fac 40 de colaci, numiţi sfinţi sau mucenici. Forma cifrei 8 …
Continue reading Sfinții 40 de Mucenici, modele de credință și prietenie