Pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Cuvios Dionisie Exiguul sau cel Smerit. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in ședința din 8-9 iulie 2008.

Datorita Sfântului Dionisie Exiguul afirmăm astăzi ca suntem in anul 2024 „după Hristos“, deoarece el a propus numărarea anilor începând cu Întruparea Domnului. Astfel, el abandonează era lui Diocletian, și accepta anul 753 a.u.c. ca an al Întrupării Domnului și punctul de la care începe era creștină. Chiar dacă în calculul propus de el întâlnim și o eroare, ideea în sine a fost cu adevărat revoluționară. Calendarul stabilit de el a fost adoptat in Italia in anul 527, mai târziu în Franța si in Anglia (Sinodul de la Whitby, 664), extinzându-se cu vremea în întreaga lume creștină.

Calificativul de „cel Mic” sau „Exiguus” și l-a luat el însuși ca gest de smerenie. S-a născut in jurul anului 470 în Sciția Mica si a intrat de tânăr in viața monahala. După finalizarea studiilor în una din școlile mânăstirești din Dobrogea, ajunge ca pelerin in Orient. Din cauza monofizismului este nevoit să meargă la Constantinopol si de aici la Roma. Va lucra sub ascultarea a zece papi, începând cu Atanasie al II-lea (496-498) și încheind in timpul pontificatului lui Vigiliu (537-555).

Datorita traducerilor pe care le-a făcut din diverși scriitori și Părinți ai Bisericii creștine din Orient, cum au fost Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nysa, etc, el a făcut cunoscută teologia răsăriteană in mediul latin. A fost si profesor la o școală din Vivarium, întemeiată de Casiodor, unde a predat Dialectica.

Al doilea mare merit care ii revine lui Dionisie cel Mic, se leagă de activitatea de traducere in latina si de colecționare a canoanelor bisericești, fixate la diferite sinoade sau concilii și care fuseseră redactate în limba greacă.

Cuviosul Dionisie Exiguul a trecut la cele veșnice in Italia, la Vivarium, pe la 545-550.

Despre Sf. Dionisie Exiguul, Casiodor mărturisea: „A fost in zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase in Cărțile Domnului.

A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare si le-a înțeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. (…) În el era multă simplitate împreună cu înțelepciune, smerenie împreună cu învățătură, moderație împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urma slujitori, deși era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. (…)

El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină si de greacă, încât orice cârti grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire in latinește si, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai ca aceasta este scrisă așa cum pronunța gura lui cu o iuțeală nestăvilită.

Este lung sa spun cu de-amănuntul toate despre acel bărbat care intre celelalte virtuți este dovedit ca a avut si acest lucru admirabil, anume ca deși se dăruise lui Dumnezeu in întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând, deși mânat de firea pătimașă a celor mânioși”.

In mănăstire sau scoală, Dionisie a avut printre îndrumători si pe Petra, devenit, către sfârșitul secolului V, episcop al Tomisului și căruia ii scrie cu recunoștință din Italia, adresându-i-se: „Domino beatissimo patri, Petro episcopo”, apoi: „mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte și podoaba aleasă a învățătorilor lui Hristos si am mereu înaintea ochilor mintii râvna sfântă pentru hrana duhovniceasca pe care o cheltuiați cu mine când eram copil, râvna pe care nici spațiul nici timpul nu o pot uita; va rog sa primiți o mulțumire pe care știu ca nu pot să v-o dau la înălțimea cuvenita”.

Din îndepărtata Italia, Dionisie își aduce aminte cu dor de pământul țării sale si de oamenii locului, la fel ca si predecesorul sau, Casian: „Poate este un lucru nou celor neștiutori, ca Scythia, care se arata îngrozitoare prin frig si in același timp prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură si minunați prin blândețea moravurilor. Ca lucrul stă așa, eu îl știu nu numai printr-o cunoaștere din naștere, ci mi l-a arătat și experiența. Se știe că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă (exposita terrena congregatione) am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului si am fost învrednicit să vad viața cereasca in trap fragil a preafericiților Părinți (călugări), cu care acea regiune se mândrește ca de o rodire duhovniceasca deosebită”. Acad. prof. dr. Emilian Popescu