Arhivele secrete ale Vaticanului sunt, fără îndoială, în fruntea listei cu cele mai misterioase locuri din lume. Acolo se află câteva dintre cele mai importante documente din istoria Europei, acestea fiind accesibile numai unui grup select de oameni – însuşi Papa nu are acces deplin la întreaga arhivă.

Despre arhive se ştie că au fost sub protecţie strictă şi că au fost închise până în 1881, când anumitor erudiţi catolici li s-a permis să deschidă clădirea aflată sub Muzeul Vaticanului. Cu toate acestea, există o condiţie: cel care vrea să consulte un anumit document trebuie să ştie exact care este acela; nu au permisiunea să caute prin toate documentele, la întâmplare.

Cu toate că au fost făcute public mai multe documente, încă mai există teorii ale conspiraţiei care planează asupra arhivelor. Aceste teorii sunt susţinute şi de faptul că nu există o dovadă concludentă că documentele prezentate oamenilor sunt cele mai importante şi reprezentative din milioanele aflate acolo.

Documente medievale

Pentru a sărbători 400 de ani de la înfiinţarea arhivei, Vaticanul a publicat unul dintre cele mai importante documente din istoria religiilor: bula papală prin care Martin Luther era excomunicat. Aceasta datează din anul 1521 şi este singura copie care a supravieţuit. Un alt document este o petiţie a 81 de clerici şi lorzi englezi care cereau anularea căsătoriei dintre Regele Henric al VII-lea şi Caterina de Aragon. Documentul de aproape un metru a fost redactat în 1530, când singura modalitate ca un rege să divorţeze era să obţină anularea de la Biserica Catolică. Desigur, regele era desperat să se despartă de Caterina, aceasta neputând să îi ofere un moştenitor, iar el fiind îndrăgostit de Anne Boleyn. Orişicât, el nu a obţinut aprobarea catolicilor, aşa că a întemeiat propria biserică, cea anglicană.

Multe dintre cele publicate de către Vatican marchează momente importante din istoria europeană, demult uitate. De exemplu, scrisoarea Reginei Maria Stuart către Papa Sixtus al V-lea, scrisă cu câteva săptămâni înainte ca aceasta să fie executată pentru că a plănuit asasinarea Reginei Elisabeta I. În scrisoare, regina Scoţiei îşi declară credinţa faţă de Biserica Catolică şi susţine că duşmanii ei au minţit, implicând-o în tentativa de asasinat.

Procesul unei erezii

Desigur, în timpul Evului Mediu, Biserica avea adesea mai multă putere decât Curtea regală. Aşa se face că multe dintre documente sunt transcripturi ale proceselor sau alte mărturii legate de acestea. Unul dintre ele este celebrul proces al lui Galileo Galilei pentru erezie. În secolul al XVII-lea, Galileo a fost pus sub acuzaţie după ce a afirmat că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Biserica a fost îngrozită de spusele omului de ştiinţă care demonta ideea religioasă conform căreia Pământul este în centrul universului. Conform documentelor publicate de Vatican, Galileo a susţinut că teoria a fost o simplă întrebare, şi nu o convingere de a sa. Pledoaria sa nu a fost crezută, aşa că îm 1633, Papa Urban al VIII-lea l-a găsit vinovat pe Galilei de erezie.

Unul dintre cele mai exotice documente pe care Biserica le-a publicat este scrisoarea unei împărătese din China, ce datează din 1650. Aceasta a fost scrisă pe mătase, de către împărăteasa Dowager Wang, care după vizita unui preot iezuit s-a convertit la catolicism. Ea şi-a schimbat numele în Elena, iar pe cel al fiului său adoptiv în Constantin. Mergând pe linia documentelor care să nu poarte o încărcătură negativă precum cele ale procesului lui Galilei, Vaticanul a scos din arhive schiţa unei maşinării zburătoare, realizată de preotul Bartolomeu Lourenco de Gusmao. Aparatul, care arată ca o pasăre uriaşă şi care nu a fost terminat niciodată, a fost conceput în secolul al XVI-lea. El a susţinut că va pune obiectul în mişcare pe 24 iunie 1709, însă demonstraţia nu a mai avut loc niciodată.