Biserica creştină a folosit de-a lungul istoriei diferite mijloace materiale cu caracter simbolic pentru a exprima cât mai concret adevărurile sale de credinţă. Aceste mijloace materiale au valoare nu prin ele însele, ci numai în legătură cu Dumnezeu, ele neconfundându-se cu Acesta şi fiind folosite în cult numai ca auxiliare sau mijloace de exprimare a cinstirii lui Dumnezeu.

Pâinea şi vinul sunt întrebuinţate în cult în primul rând ca materie a Sfintei Euharistii. Pâinea şi vinul se folosesc şi la alte taine şi ierurgii, precum Taina Cununiei, la slujba Litiei, la slujbele legate de cinstirea celor adormiţi. Pâinea şi vinul descoperă realitatea prezenţei Mântuitorului, ca Trup şi Sânge, ele prefăcându-se după epicleza Sfintei Liturghii în Trupul şi Sângele Său. Darurile de pâine şi vin oferite de credincioşi la Proscomidie sunt dovada văzută a participării lor concrete la Jertfa Sfântă care se aduce de către preot, la Sfânta Liturghie.

Prescura din făină şi aluat dospit simbolizează sufletul desăvârşit şi întruparea lui Hristos, fiind făcută din trei elemente care reprezintă cele trei părţi ale sufletului şi Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi: făina cu aluat – sufletul; apa – botezul şi sarea – gândul şi învăţătura Cuvântului („voi sunteţi sarea pământului…”).

Apa îi simbolizează pe credincioşii mireni, iar amestecarea ei cu vinul înseamnă încorporarea acestora în Hristos. Apa capătă o înaltă semnificaţie în cult, în cadrul Sfintei Liturghii. Amestecată cu vinul în Sfântul Potir, descoperă în chip real apa care a curs odată cu sângele din coasta lui Hristos. Sângele şi apa au devenit mai apoi cele două izvoare ale vieţii Harului: apa Botezului şi Sângele din cadrul Sfintei Împărtăşanii. Cu apa sfințită la slujba Aghiasmei Mari sau Aghiasmei Mici se binecuvintează și se sfințesc obiectele de cult și toate cele necesare vieții omenești: lucrurile, vietățile și roadele pământului.

Untdelemnul este principalul element din compoziţia Sfântului Mir. Cele 42 de mirodenii din compozitția lui arată bogăţia darurilor Duhului Sfânt, iar prin sfinţire devine purtător al energiilor dumnezeiești. In cultul divin, untdelemnul se foloseste la Taina Sfantului Botez, la sfintirea bisericilor si a caselor, la miruirea credincioșilor și la Taina Sfântului Maslu. Prin ungere se transmite mila și ajutorul lui Dumnezeu peste creație, peste cei vii si peste cei adormiți întru nădejdea Învierii.

Coliva vine de la grecescul „ta koliva” (ofrandă). Ea se prepară din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr şi amestecat cu mirodenii şi miez de nucă. Coliva simbolizează însuşi trupul celui răposat, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Ea este expresia materială a credinţei noastre în nemurire şi Înviere. „După cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ pentru ca să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi, întru nestricăciune”, spune Apostolul Pavel.

Tămâia este răşina colectată și uscată de la arbori originari din Africa sau India, dar se poate obține și din alte esențe lemnoase. Pentru a avea un miros şi mai plăcut se amestecă cu alte aromate, precum smirna. În cultul Vechiului Testament tămâia era nelipsită de la jertfele aduse la altar. În primele secole creştine avem mărturii despre folosirea tămâiei în randuiala Liturghiei Sfantului Iacob și în Liturghia Sfantului Marcu, iar mai tarziu și în Liturghiile Sfinților Vasile și Ioan Gură de Aur, unde avem și formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosite la cădire. Tămâierea este folosită și la alte sfinte slujbe și manifestări de cult, precum procesiuni, vohoade, înmormântări, sarcina aceasta revenind diaconilor.

Lumina este un simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina dumnezeiasă, necreată. Lumânarea sau candela, prin lumina ei, devine mijloc de legătură între om şi Dumnezeu. Lumina produsă prin ardere este jertfa materiei care se integrează în cultul de slăvire a lui Dumnezeu. Sfeșnicele cu lumânări au unul sau mai multe braţe, simbolizând unitatea Sfintei Treimi, cele două firi ale lui Hristos, Sfânta Treime,  cele 7 daruri ale Sfântului Duh sau cei 12 Apostoli.

Busuiocul este o plantă aromată folosită în ritualul sfințirii apei, precum și la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie). Numele vine din grecescul ”basileus” (împărat), deoarece creștea pe locul unde Sfânta Împărăteasă Elena a descoperit Sfânta Cruce a Domnului Iisus Hristos.

Frunzele de tei sau de nuc, binecuvantate de Rusalii, simbolizează limbile de foc ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt chipul nenumăratelor daruri ale Duhului Sfant.

Ramurile de salcie sunt binecuvântate și împărțite cre­dincioșilor în Duminica Floriilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulți­mile au întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim. Obiceiul este străvechi, menționat chiar în sec. al IV-lea de către pelerina Egeria. Păstorul Herma numește martirii „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos.