[:en]

If the first four Sundays of Triodion can be linked through what we call theology path or road believers in a direction favorable or contrary to the new assessed against our position towards God and neighbor, next Sunday as part of the relationship issues of freedom and dynamism of its acquisition. This freedom must be seen not as an intermediate point between two realities contrary or the option to choose between good and evil. Freedom authentic Christian doctrine exists only in relationship with God. The fall in relationship with God is the fall of liberty. We are free and we are able only natural when we are in communion with God and thus better understand his words: „The opposite of sin is not virtue, but freedom.” Sundays of Lent offers a broad perspective on the framework, resources, and route patterns acquiring our freedom in God.
First Sunday of Lent, the Sunday of Orthodoxy, discovers jelly or acquiring the most natural of freedom. Orthodoxy, Fr. Dumitru Stăniloae said, is „full rhythm of life.” Church freedoms and our full space is real environment of sharing God’s participation in the communion or „circuit of divine love,” guaranteeing the living reality and pulse deification. Orthodox teaching truth, far from being an abstract one cold and irrelevant to life, structured human person, embodies and coordinates. This „truth makes us free” for killing us own idols fashioned as truth instead of one truth that Jesus Christ is the Savior.
Sunday of St. Gregory Palama, the importance and the decisive role of Saint hesychast affirming uncreated divine grace, freedom becomes relevant precisely because the problem resource pinpoints freedom and a score in terms of participation and sharing. God alone is absolutely free and is open by himself. The human person is free only for attending divine freedom, partakes of it and because it is given by God of love. Abdication of this sharing in communion with God is bondage.
Third Sunday of Lent, called the Sunday of the Holy Cross, highlights the relationship between sacrifice and freedom. Modern society, hedonism captive in cheap and immediate forms, removed her from the Cross. Comfort and fascination passions, ephemeral and superficial illusion enslaving decreed absurd, crazy and pointless sacrifice. But there is no freedom without sacrifice, without proper and sustained effort against sin and passions. Sacrifice and asceticism is „killing death of us” that human nature captivity to release her, as says Saint Maximus the Confessor, and to breathe the air of freedom.
The following two Sundays, Sunday of St. John of the Ladder and Sunday St. Mary of Egypt, presents concrete route to freedom. If opera „ladder” of Saint John is considering acquiring freedom in the way the man of God, with breakdowns, failures, failures, successes and victories, his life, St. Mary of Egypt already discloses free man at the end of asceticism, unaffected by enslaving passions. Both St. John of the Ladder and Pious Mary of Egypt are brilliant testimony of the fact that freedom is brighter than sin and that the only career that lasts ages and career history is holiness, that of freedom. Sin only provide anonymous history.
Triodion is fulfilled in the prologue epilogue Pentecostarion, Resurrection, which guarantees the open period. Appellation true freedom is universal and accessible „Be my servants be slaves freedom.”

Viorel Coman-Ziarul Lumina

[:ro]

Dacă primele patru duminici ale Triodului pot fi relaţionate prin ceea ce numim teologia căii sau a drumului credincioşilor într-o direcţie favorabilă sau contrară nouă, evaluată în raport cu situarea noastră faţă de Dumnezeu şi semeni, următoarele duminici au ca element de relaţie problema libertăţii şi dinamismul dobândirii ei. Această libertate trebuie văzută nu ca un punct intermediar între două realităţi contrare sau ca opţiunea de a alege între bine şi rău. Libertatea autentică în învăţătura creştină nu există decât în relaţie cu Dumnezeu. Căderea din relaţie cu Dumnezeu este căderea din libertate. Suntem liberi şi suntem în stare firească numai când suntem în comuniune cu Dumnezeu şi astfel înţelegem şi mai bine cuvintele lui: „Contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea.” Duminicile Postului Mare oferă o perspectivă largă asupra cadrului, resurselor, itinerarului şi modelelor dobândirii libertăţii noastre în Dumnezeu.
Prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, descoperă matca sau cadrul cel mai firesc al dobândirii libertăţii. Ortodoxia, spunea părintele Dumitru Stăniloae, este „ritmul deplin al vieţii”. Biserica Ortodoxă constituie spaţiul deplinei noastre libertăţi şi mediul real al împărtăşirii de Dumnezeu, al participării la comuniunea sau „circuitul iubirii dumnezeieşti”, realitate ce garantează viul şi pulsul îndumnezeirii. Adevărul învăţăturii ortodoxe, departe de a fi unul abstract, rece şi irelevant pentru viaţă, structurează persoana umană, se întrupează şi coordonează. Acest „adevăr ne face liberi”, căci ucide în noi idolii confecţionaţi ca adevăr propriu în locul singurului Adevăr care este Mântuitorul Iisus Hristos.
Duminica Sfântului Grigorie Palama, prin importanţa şi rolul decisiv al sfântului isihast în afirmarea harului dumnezeiesc necreat, devine relevantă în problema libertăţii tocmai prin faptul că punctează resursa libertăţii şi o înscrie în termenii participării şi împărtăşirii. Dumnezeu este singur liber la modul absolut, fiind liber prin Sine Însuşi. Persoana umană este liberă numai pentru că participă la libertatea dumnezeiască, se împărtăşeşte de ea şi pentru că îi este dăruită de Dumnezeu din iubire. Abdicarea din această participare la comuniunea cu Dumnezeu înseamnă robie.
A treia duminică a Postului Sfintelor Paşti, numită Duminica Sfintei Cruci, punctează relaţia existentă între jertfă şi libertate. Societatea actuală, captivă hedonismului în forme ieftine şi imediate, a eliminat din cadrul ei Crucea. Confortul şi fascinaţia patimilor, iluzia efemerului şi a superficialului înrobitor au decretat absurdă, nebună şi inutilă jertfa. Nu există însă libertate fără jertfă, fără efort propriu şi susţinut împotriva păcatului şi a patimilor. Jertfa şi asceza reprezintă „omorârea morţii din noi” ca firea umană să se elibereze din captivitatea ei, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi să respire aerul libertăţii.
Următoarele două duminici, Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, prezintă itinerarul concret spre libertate. Dacă opera „Scara” a Sfântului Ioan are în vedere omul pe drumul dobândirii libertăţii în Dumnezeu, cu căderile, eşecurile, neîmplinirile, reuşitele şi victoriile lui, viaţa Sfintei Maria Egipteanca deja dezvăluie omul liber de la capătul ascezei, neafectat de patimi înrobitoare. Atât Sfântul Ioan Scărarul, cât şi Cuvioasa Maria Egipteanca sunt mărturiile geniale ale faptului că libertatea este mai strălucitoare decât păcatul şi că singura carieră ce rezistă veacurilor şi istoriei este cariera sfinţeniei, adică a libertăţii. Păcatul furnizează numai anonimi istoriei.
Epilogul Triodului se împlineşte în prologul Penticostarului, Învierea, ceea ce asigură o finalitate deschisă perioadei. Apelativul libertăţii este universal valabil şi accesibil: „Fiţi robii Mei, fiţi robii libertăţii!”.

Viorel Coman-Ziarul Lumina

[:]