Între multele icoane ale Maicii Domnului, un model aparte care atrage atenția prin complexitate și simbolism este icoana „Rugul Aprins”. O astfel de reprezentare, de mici dimensiuni, a ajuns pentru prima dată în anii ‘40 ai secolului trecut la venerabila ctitorie a Sfântului Antim Ivireanul, Mănăstirea Antim din București. În fața acestei icoane s-au rugat multe generații de slujitori ai Bisericii și de credincioși, ea inspirând, totodată, și cunoscuta mișcare isihastă „Rugul Aprins”, grupare care a întreținut focul credinței în inimile multor bucureșteni, mai ales în perioada stăpânirii comuniste.

Istoria reprezentării

Icoana păstrată la Antim a fost pictată în Rusia, probabil în secolul al 18-lea. Ea se aseamănă cu alte icoane rusești ale Rugului Aprins, acestea fiind ușor de recunoscut datorită compoziției complexe cu multe forme geometrice. Tema icoanei face trimitere, așa cum îi spune și numele, la episodul biblic în care Moise vede în Muntele Horeb (Sinai) acel rug care ardea, dar nu se mistuia (Ieșire, cap. 3). Peste veacuri, Părinții Bisericii au văzut în rugul cel nears o prefigurare a Maicii Domnului, care, cu toate că a primit în pântecele ei focul dumnezeirii, nu s-a ars. Părintele Daniil Sandu Tudor i-a dat încă o semnificație: rug aprins este și inima omului care arde de dragostea de Dumnezeu prin rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus. De asemenea, imaginea Rugului Aprins poate fi asociată și cu acei creștini care au trecut prin focul persecuțiilor, dar au rămas neclintiți în credința lor.

La Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai se păstrează un mozaic din veacul al 6-lea cu profetul Moise văzând acel rug în flăcări, dar fără reprezentarea Maicii Domnului în el. Abia în secolul al 13-lea au apărut primele icoane, pictate tot la Sinai, cu reprezentarea Fecioarei Maria în rug, fie ca Oranta (Rugătoarea) sau ca Platytera (Împărăteasa cerurilor). Ulterior, iconarii ruși au îmbogățit mult compoziția, adăugând elemente de teologie și filosofie creștină. În iconografia murală românească avem două fresce deosebite cu tipul rusesc al icoanei „Rugul Aprins”: în absida dreaptă din biserica Mănăstirii Sucevița (sec. 16) și pe cupola pridvorului bisericii mari de la Mănăstirea Hurezi (sec. 17).

Icoana de la Mănăstirea Antim a aparținut ieroschimonahului martir Daniil Sandu Tudor, care a scris și celebrul acatist la Rugul Aprins, adevărată capodoperă a poeziei religioase românești. Părintele a adus icoana cu sine de la Muntele Athos în anul 1929, pe când era mirean, după ce se întorsese dintr-un pelerinaj care l-a întărit în credință și i-a aprins dragostea pentru rugăciunea lui Iisus. La arestarea sa din anul 1958, icoana a ajuns la părintele Benedict Ghiuș, el lăsând prin testament ca după moartea sa icoana să ajungă la părintele Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim. Astfel, la mijlocul anului 1990, icoana a fost înmânată părintelui Sofian, care a așezat-o în biserica mănăstirii, în fața catapetesmei, acolo unde se află și astăzi. A mai fost încă o icoană a Rugului Aprins care a circulat printre participanții întâlnirilor duhovnicești de la Antim din secolul trecut, de data aceasta adusă de către părintele Ioan Kulîghin, din Rusia, icoană ale cărei urme s-au pierdut astăzi (se crede a fi în custodia familiei profesorului Alexandru Mironescu). Despre această a doua icoană există mai multe mărturii cum că a scos unele sunete minunate de cântare la o întâlnire a celor de la „Rugul Aprins”, întâlnire la care a participat atunci și a ținut un cuvânt de folos însuși părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria.

Tipul rusesc al acestei teme iconografice este deosebit de încărcat, așa încât, aflându-te în fața icoanei, cu greu îți dai seama că este, în fond, o icoană a Maicii Domnului. Rugul Aprins este pictat stilizat, sub forma a două romburi, unul de culoare verde, simbolizând frunzele rugului, iar celălalt de culoare roșie, simbolizând focul. Aceste două romburi, cu o ușoară arcuire a laturilor spre interior, se suprapun, iar în centrul lor se află icoana Maicii Domnului în medalion. Fecioara Îl poartă pe Hristos cu mâna stângă, iar mâna dreaptă și-o sprijină de o mică scară, la capătul căreia se află chipul lui Hristos-Emanuel. Este o trimitere la scara pe care a văzut-o în vis Patriarhul biblic Iacob (Facerea, cap. 28), tâlcuită în chip teologic ca fiind legătura dintre Dumnezeu și om, legătură pe care a mijlocit-o în mod desăvârșit Maica Domnului. Această scară poate fi interpretată și ca urcuș duhovnicesc spre Dumnezeu, așa cum este magistral pictată în fresca exterioară de la Mănăstirea Sucevița.

Pe lângă această scăriță, se mai poate vedea la pieptul Fecioarei și o bucată dintr-un munte, Maica Domnului fiind în chip duhovnicesc muntele din care s-a tăiat piatra cea din capul unghiului, Hristos (cf. Isaia cap. 28 și Daniel cap. 2). Pe acest munte se văd câteva ziduri ale unei cetăți peste care veghează Domnul Iisus-Marele Arhiereu. Acestea preînchipuie cetatea cerească – Noul Ierusalim (Apoc. cap. 21), în care viețuiește și domnește Hristos, Marele Împărat și Marele Preot. Ea mai poate închipui și acea casă despre care spune Domnul că trebuie zidită pe stâncă, și nu pe nisip, așa încât să facă față tuturor intemperiilor (Matei 7, 24-27), așa cum au făcut martirii Rugului Aprins, care au așezat cetatea cea lăuntrică a inimii lor pe Piatra-Hristos, îndeosebi prin rostirea rugăciunii inimii, reușind astfel să treacă peste cumplitele prigoane ale vremii.

Cele două romburi suprapuse formează o stea cu opt colțuri (simbol al zilei celei de-a opta, Veșnicia). În aceste colțuri sunt pictați îngeri, dar și cele patru simboluri ale evangheliștilor: vulturul (Ioan), îngerul (Matei), vițelul (Luca) și leul (Marcu). Aceste opt colțuri au între ele opt spații care au forma inimii. Probabil că iconarul sau comanditarul icoanei s-a gândit și la încărcătura deosebită pe care o are inima, centru duhovnicesc al ființei umane, așa cum ne spune Mântuitorul (Matei 15, 18-20). În acest sens, este demn de remarcat faptul că privirea Fecioarei din icoana centrală este întoarsă spre zona inimii, acolo unde ea păstra multe taine (Luca 2, 19). În aceste spații din icoană sunt pictați îngeri având în mâini diferite obiecte: chivote, năstrape, potire, cădelnițe. Unii dintre ei țin în brațe câte un copil, care simbolizează sufletul omenesc, așa cum în icoana Adormirii Maicii Domnului sufletul Fecioarei este pictat sub forma unui prunc. Un înger ține în mâini coarnele unui plug, arătând parcă rolul lui de călăuzitor al sufletului omenesc, iar un alt înger, îmbrăcat în costum de militar, are în mână o sabie, arătând că este gata oricând să se lupte pentru salvarea sufletelor.

În cele patru colțuri ale icoanei avem pictate patru episoade biblice care fac referire la întruparea Domnului și la Sfânta Fecioară Maria. În stânga sus – Profetul Moise văzând rugul cel nears, în dreapta sus – Arborele care iese în mod simbolic din pântecele lui Iesei și care face referire la genealogia Mântuitorului, în stânga jos – viziunea profetului Iezechiel care a văzut acea ușă încuiată prin care a trecut singur Domnul, o trimitere la pururea-fecioria Maicii Domnului, iar în dreapta jos avem visul lui Iacob cu scara, relatare biblică care se citește întotdeauna la Vecerniile mari care preced praznicele Maicii Domnului.

Cinstirea icoanei în imnografie

La vechea mănăstire de la poalele Muntelui Sinai se oficiază uneori slujba paraclisului Rugului Aprins, mai ales în vremuri de amenințare a focului și a secetei, dar și atunci când sunt tunete mari și furtuni. Părinții acelei mănăstiri sunt tunși în monahism în paraclisul chinoviei, care are Altarul zidit pe locul unde se crede că a fost rugul lui Moise. Șuvițele de păr care se taie atunci sunt depuse de către starețul mănăstirii, care este și Arhiepiscopul Muntelui Sinai, sub acel Altar, încredințându-i astfel pe monahii sinaiți protecției directe a Maicii Domnului. În textul slujbei Rugului Aprins, Fecioara Maria este lăudată în minunate cuvinte: „muntele cel sfânt umblat de Domnul”, „cea care izbăvește de văpaia relelor și de furtuna ispitei pe cei aflați în aprinderea păcatului”, „Maica luminii, care alungă întunericul din suflete și care ne luminează calea spre Hristos”. De asemenea, Fecioara este rugată să trimită rouă celor aprinși de boli, să facă leacuri din frunzele rugului, pentru a vindeca rănile sufletelor, să ne insufle la a sta cu evlavie înaintea Domnului, așa cum Moise a stat înaintea rugului, și în sfârșit să ne ajute să luptăm cu robia păcatului, așa cum Domnul l-a ajutat pe Moise să scoată poporul din robia lui Faraon.

Și tradiția rusă a dedicat acestei icoane o slujbă frumoasă, un acatist, dar și o zi de prăznuire: în 4 septembrie, odată cu pomenirea Sfântului Proroc Moise. Și la sfânta Mănăstire Antim s-a săvârșit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în noaptea dinaintea zilei de 4 septembrie, o Priveghere deosebită, la care s-a cântat slujba Rugului Aprins, împreună cu cea a prorocului Moise, pentru ca Domnul să ne ajute să ținem mereu inima noastră aprinsă de dorul Stăpânului.