Lămurire cu privire la participarea noastră la „Declarația Consiliului Executiv al ACOB-SUA cu privire la Săptămâna Mare și Sfintele Paști” 

10 Aprilie 2020

Clerului și Credincioșilor Episcopiei Române a Bisericii Ortodoxe în America:

Pentru o informare generală, Cancelaria noastră a distribuit prin e-mail, pe data de 4 aprilie, declarația făcută de Consiliul Executiv al Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici (ACOB), datată în 3 aprilie 2020. Acesta afirmă: „Împreună discutăm atât aspecte pastorale cât și practice cu privire la modalitatea în care activează bisericile noastre”. Noi nu suntem membri ai acestui Consiliu Executiv, însă suntem membri ai Adunării Episcopilor.

Primul paragraf face referință la faptul că, „în această perioadă de criză, noi, (Consiliul Executiv) … ne întâlnim în sesiuni de convorbiri telefonice în fiecare vineri, pentru a urmări în mod continuu pandemia de tip COVID-19. Împreună discutăm atât aspecte pastorale cât și practice cu privire la modalitatea în care activează bisericile noastre”.

Al doilea paragraf menționează demersurile întreprinse de diverși episcopi din cadrul numeroaselor jurisdicții (ACOB) din SUA. „Multe directive din diferite jurisdicții, în conformitate cu reglementările de stat și federale, precum și cu recomandările CDC, au fost implementate cu succes în parohiile din toată țara, contribuind astfel la încetinirea răspândirii COVID-19”.

Apoi, Cosiliul Executiv afirmă: „… am ajuns la un acord privind Duminica Floriilor, Săptămâna Mare și Sfintele Paști și încurajăm cu tărie toți episcopii Adunării să pună în aplicare următoarele recomandări”. Sunt prezentate apoi recomandările.

Declarația continuă: „În timp ce unii episcopi ar putea implementa practici mai stricte, din dragoste și îngrijorare pentru turma lor și pentru societate în general, abordări mai puțin riguroase îi vor pune pe credincioși și pe clerul lor în pericol și ar trebui evitate de către toți episcopii”; și, în continuare, „Aceste măsuri atenuează riscul de transmitere a bolii cauzată de contingență”. 

Motivul pentru care am distribuit declarația Consiliului Executiv al ACOB a fost acela de a împărtăși clerului și credincioșilor noștri faptul că, „practicile noastre mai stricte” sunt, în conformitate cu Comitetului Executiv al ACOB, spre binele comun al turmei noastre. De asemenea, conform declarației ACOB, este obligația noastră de a decide spre care directivă să îndrumăm turma noastră, adică Episcopia Ortodoxă Română a Bisericii Ortodoxe în America.

Prin urmare, Directiva noastră, publicată pe data de 2 aprilie 2020, este valabilă. „Recomandările” Cosiliului Executiv al ACOB nu s-au aplicat și nu se aplică parohiilor noastre.

Vă împărtășim cu tristețe faptul că unii dintre credincioșii noștri, și chiar preoți, au fost afectați de virusul COVID-19. Îi îndemnăm pe toți să-i amintească în rugăciunile lor întru Domnul. Am fost informați că, într-o altă jurisdicție, un preot, cântăreții și slujitorii, care au oficiat slujbe într-o biserică parohială, au fost afectați de virus și sunt spitalizați. Repetăm faptul că Directiva noastră este valabilă și o considerăm ca fiind una necesară și bună.

În încheiere, reiterăm din documentul ACOB: „Atunci când Biserica ne îndeamnă când să postim și când să nu postim, ascultăm și facem tot posibilul să îndeplinim aceste sfaturi. În mod asemănător, atunci când suferim împreună în izolare și nu suntem capabili nici măcar să primim Sfânta Euharistie din cauza regulilor de distanțare impuse, suntem în realitate, în ciuda acestor circumstanțe, în deplină comuniune ca și Trup al lui Hristos”.

 Fiecare cunoaște în inima și în amintirea sa bucuria prăznuirii Sfintelor Paști ale Domnului. Am postit și am așteptat vestea că „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Atunci, în intimitatea caselor și a mănăstirilor noastre, haideți să citim slujbele și să cântăm imnurile. O mare parte din aceste slujbe pot fi găsite pe diverse site-uri ale mănăstirilor, seminariilor și parohiilor. Bucuria noastră să nu fie diminuată de acest blocaj temporar. „Acolo unde vrea Domnul, rânduiala naturii este întrecută”.           

Cu bucurie anticipată în Hristos Cel înviat, 

+NATHANIEL, Arhiepiscop

Episcopia Ortodoxă Română din America

O Eparhie a Bisericii Ortodoxe în America