Este sărbătoarea celor mai vechi sfinţi cunoscuţi ca martiri pe teritoriul Dobrogei, Epictet şi Astion, pe care Biserica Ortodoxă îi pomeneşte la 8 iulie. Descrierea vieţii şi pătimirii lor s-a păstrat în Actele martirice in ample detalii.

Ei sunt cunoscuţi ca sfinţii de la Halmyris, vechea cetate creştină aşezată pe malurile Dunării ce se numea în antichitate „Almyra“. Au suferit moarte martirică în timpul cruntei persecuţii declanşate împotriva Bisericii creştine de către împăratul Diocleţian (244-311) la 8 iulie 290. Cu siguranţă ei sunt cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi indubitabil de izvoarele aghiografice.

Despre viaţa şi pătimirea lor avem date în Actele martirice, dar, din păcate, actul martiric închinat lor ni s-a păstrat doar într-o copie târzie din sec. al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht şi care a fost publicată în anul 1615 de către învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629).

În anul 1921, benedictinul Dom Germain Morin a descoperit în Martirologul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai „De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia“, întărind şi el veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum, editată de N. Rosweyde, amintit mai sus.

Din Acta Sanctorum a preluat pasaje într-un studiu al său asupra celor doi sfinţi martiri şi reputatul cercetător şi istoric Raymund Netzhammer (1862-1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti şi care a lăsat posterităţii lucrarea Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Danaudelta, Zug. 1937.

La fel, şi bizantinologul prof. dr. Emilian Popescu a realizat un document-studiu asupra vieţii şi activităţii lor în lucrarea Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti (Bucureşti 1987).

Minunile de la malul Dunării

Din documentele amintite cunoaştem faptul că pe vremea împăratului Diocleţian trăia în părţile Răsăritului, probabil în Frigia (Asia Mică), un preot cu numele Epictet, având o viaţă curată şi evlavioasă. Pentru acest fapt Dumnezeu l-a preamărit cu darul facerii de minuni, vindecând mai mulţi bolnavi – o tânără paralizată în întregime a fost tămăduită, un tânăr posedat de un duh rău a fost curăţit cu puterea rugăciunii, o femeie oarbă care şi-a recăpătat vederea prin rugăciunile preotului Epictet.

Într-una din zile, Epictet îl întâlneşte pe Astion – un tânăr frumos la chip şi cu o viaţă curată, provenind dintr-o familie aleasă şi înstărită.

În urma discuţiilor, Astion află despre învăţătura Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi despre fericirea cea veşnică, lucru care-l marchează în chip deosebit şi îl îndeamnă apoi să-i ceară preotului Epictet să-l ia ca ucenic şi să-i lumineze sufletul prin primirea tainei Sfântului Botez.

După primirea Sfântului Botez, s-au hotărât amândoi să părăsească aceste ţinuturi şi să se retragă într-un loc prielnic, unde să poată trăi în sfinţenie şi unde să poată propovădui credinţa creştină şi altora.

S-au îmbarcat pe o corabie şi au venit în cetatea Halmyris (Dunăvăţul de astăzi), pe malul Dunării, unde au continuat să trăiască în curăţie şi evlavie, săvârşind şi aici multe minuni. Se spune că preotul Epictet a vindecat un paralitic surdo-mut şi, în urma acestei minuni, s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai cetăţii.

Şi tânărul Astion a căpătat darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.

Pârâţi fiind înaintea comandantului Latronianus, cei doi sfinţi au fost aduşi înaintea judecătorilor, interogaţi, întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Cu toate încercările abătute asupra lor, ei au rămas tari în credinţă, ba chiar au convertit la creştinism şi pe unul dintre judecători, cu numele de Vigilanţiu.

În cele din urmă, sfinţii au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capetelor, trupurile lor au fost luate de către creştini, în taină, care le-au şi îngropat într-un loc potrivit. Iar Actele martirice spun că se fac acolo „minuni multe până în ziua de astăzi“. Cultul preotului martir Epictet s-a întins până în Spania, unde este cinstit cu numele latinizat de Epitacius în ziua de 23 mai, zi în care sunt prăznuiţi aceşti doi sfinţi în Biserica Romano-Catolică.

După biruinţa creştinismului în anul 313, trupurile Sf. Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas, de-a lungul vremurilor, timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor – în chip minunat – la 15 august 2001. Sfintele moaşte au fost luate atunci, identificate, studiate şi aşezate în racle şi depuse la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, de unde, în fiecare an, la 7 iulie – în preziua prăznuirii sfinţilor, erau aduse şi depuse la Catedrala „Buna Vestire“ din Tulcea, iar a doua zi erau duse la Halmyris, unde avea loc sărbătorirea sfinţilor.

Cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului în Dobrogea

_9025878ed331d7a0d5f823aab4523f21_0Pentru noi, românii, actul martiric al Sf. Epictet şi Astion are o valoare deosebită pentru că, alături de cel al Sf. Emilian de la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri.

Apoi, el aduce lumină în istoria vieţii religioase a Dobrogei, arătând răspândirea credinţei creştine pe teritoriul dintre Dunăre şi mare, precum şi persecuţiile la care e-rau supuşi creştinii acelor vremuri din partea autorităţilor romane păgâne.

În el se aminteşte numele episcopului de la Tomis, fericitul Evangelicus, beatissimus Evangelicus, care coordona viaţa bisericească de aici, unde existau şi alte scaune episcopale, inclusiv la Halmyris.

Din acest act martiric rezultă faptul că Epictet era preot, iar Astion era monah, fiind astfel cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului pe teritoriul Dobrogei.

Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, prin suferirea morţii martirice, Sf. Epictet şi Astion sunt cinstiţi ca mucenici ai Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, fiind pilde de întruchipat pentru creştinii de atunci, dar şi pentru cei de astăzi în slujirea lui Hristos, a Bisericii şi a semenilor.

Prin minunile pe care le-au săvârşit asupra bolnavilor, minuni pe care le săvârşesc şi astăzi celor ce aleargă la cinstitele lor moaşte aflate la Mănăstirea Halmyris, ei sunt integraţi în categoria sfinţilor fără de arginţi, de talia Sfinţilor Pantelimon, Ermolae, Chir şi Ioan, Cosma şi Damian şi alţii.

Să-i cinstim, aşadar, cu cuviinţă pe cei doi atleţi ai lui Hristos şi din inimă smerită să le adresăm cerere de rugăciune, zicându-le: Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotvindecător vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, tămăduiţi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri – ca împreună cu voi să cântăm laude lui Hristos Dumnezeu în împărăţia cea fără de sfârşit! Amin.